Iohannis: ”Încurajez părinții să-şi trimită copiii la şcoală dacă sunt sănătoşi. Dacă nu sunt sănătoşi, să-i ţină acasă. Atât de simplu este” / Pentru sindicate: „Nu cred că se va boicota începerea anului şcolar”

844 de vizualizări
Foto: Facebook Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri într-o conferință de presă la Cotroceni că îi încurajează pe toți părinții să își trimită copiii la școală dacă aceștia sunt sănătoși, iar dacă sunt bolnavi să îi țină acasă. El a dat asigurări că măsurile de protecție a copiilor și cadrelor didactice nu sunt complicate. În privința salariilor profesorilor și avertismentelor transmise de sindicate, el a spus că nu crede că va fi boicotat începutul anului școlar și a amintit că profesorii au primit, totuși, o creștere salarială la începutul anului.

Intrebat ce se va întâmpla dacă unii părinți vor refuza să semneze declarația pe proprie răspundere potrivit căreia copiii nu au fost testați pozitiv cu Covid, nu au simptome specifice și nu au intrat în contact cu un bolnav, președintele Iohannis a spus că ”nu trebuie să ne formalizăm prea tare. Dar, pe de altă parte, în toţi anii în care am fost la catedră am constatat la toţi părinţii o preocupare intensă, părintească, corectă, faţă de sănătatea copiilor. (…) Evident că în situaţia de epidemie părinţii vor urmări exact starea de sănătate a copiilor şi sigur că au partea lor de răspundere. Nici aici nu văd vreo problemă şi-i încurajez pe toţi să-şi trimită copiii la şcoală dacă sunt sănătoşi. Dacă nu sunt sănătoşi, să-i ţină acasă, să consulte medicul de familie. Atât de simplu este (…)”.

Președintele a mai vorbit și despre măsurile de protecție ce vor fi luate odată cu începerea noului an școlar: ”Este însă foarte clar, ca să mergem un pic mai departe, că şcoala nu va începe ca de obicei (…) Copiii trebuie să meargă la şcoală, trebuie să înveţe, trebuie să se întâlnească cu alţi copii de vârsta lor. Pentru a face posibil acest lucru este nevoie de regulamente, de ordine, de proceduri speciale pentru vremuri de epidemie, şi la acestea lucrează Ministerul Educaţiei împreună cu Ministerul Sănătăţii. (…) Măsurile nu sunt complicate. Lumea să nu-şi imagineze că va apărea o carte groasă de reguli. Nu, regulile de bază sunt aceleaşi: masca, distanţa, igiena. Acestea sunt regulile. Restul sunt chestiuni de specialitate (…)”.

Președintele Iohannis, despre amenințarea sindicală referitoare la boicotarea începutului de an școlar:

  • „Nu cred că se va boicota începerea anului şcolar, însă pot să înţeleg foarte bine îngrijorările lor. A fost vorba – tot din motive electorale, ca să fim foarte oneşti – de nişte creşteri salariale anticipate, fiindcă în Legea salarizării aceste creşteri trebuiau să devină operante din 2022. Din varii motive, s-a vehiculat o anticipare a lor. Mai exact, trebuia să aibă o creşterea la începutul acestui an şi o creştere înainte de începerea anului şcolar. Din motive regretabile, care ţin de epidemie şi de criza economică, bugetul s-a micşorat, nu s-a mărit, şi atunci Guvernul trebuie să gestioneze ce a mai rămas din bugetul disponibil.
  • Însă vreau să reamintesc tuturor că acea creştere de 8% de la începutul anului s-a realizat. Deci, în acest an, cadrele didactice au primit o creştere salarială. Este un fapt, este uşor de verificat, fiecare poate să-şi numere banii acasă. Această creştere din toamnă, din motive de constrângeri bugetare, din păcate, nu mai este posibilă acum şi a fost amânată pentru la anul, când suntem convinşi că situaţia economică va fi mai bună decât în acest an şi toată lumea speră că atunci se poate trece la această creştere. Este regretabil, aşa cum este regretabil că nu au putut creşte pensiile, că nu au putut creşte alocaţiile pentru copii, însă banii sunt care sunt şi cu aceşti bani Guvernul trebuie să opereze. Şi iată că totuşi a găsit şi bani să crească salariile profesorilor la început de an, şi să crească pensiile, şi să crească alocaţiile.”


1 comment
  1. Un ghinion mai mare decât a avea ministru la educație un profesor de limba română și un președinte profesor de fizică nu cred că se putea ! Ambii sunt rupți de realitate, ambii sunt convinși că problemele urgente din sistem au fost rezolvate după cum au schițat ei în planurile construite „din cuțite și păhare”, ambii ne spun că „țara” are alte probleme muult mai importante de rezolvat ( înzestrarea armatei, salvarea capitalurilor băncilor și societăților de asigurări și alte astfel de priorități menite a „relansa” economia pe baze „durabile” ).
    Oricum un lucru se desprinde clar precum un fir roșu în politica socială și de muncă a actualei puteri: orice alocare de fonduri către creșterea veniturilor oamenilor produce o prăbușire a economiei, orice aliniere a prețurilor la nivelul economiilor occidentale din UE reprezintă o dezvoltare sustenabilă a economiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai mulți elevi de la liceul Lenau din Timișoara au protestat și refuză să intre la ora de limba română din cauza comportamentului profesoarei, care ar promova legionarismul / Conducerea școlii a sancționat-o disciplinar / Inspectorul general adjunct al ISJ Timiș: Avem nevoie de pârghii legale mai bune, să putem suspenda cadrul didactic pe perioada cercetării disciplinare

Elevii de la clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au protestat timp de 2 zile în fața școlii, săptămâna aceasta, pe motiv…
Vezi articolul

Daniel David, mesaj pentru profesorii care i-au cerut demisia: Suntem într-o societate, nu știu, complet neserioasă, pe anumite componente. Ajungem în situația în care țara e în criză, dar noi vorbim de demisii și, mai ales, să ceri demisia de la un om care nu se leagă de funcție

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la DCNews TV, că „suntem într-o societate, nu știu, complet neserioasă, pe anumite componente”. Declarația vine în contextul în care se adusese în…
Vezi articolul