Iohannis, mesaj de 1 iunie: „Dragi copii, prin respectarea regulilor sanitare, fiți aliații mei în această luptă împotriva virusului și vă asigur că împreună vom depăși cu bine această perioadă”

166 de vizualizări
Președintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj de 1 iunie, în care le spune copiilor ca, prin respectarea regulilor sanitare, să fie aliații săi în lupta împotriva virusului. Președintele le mulțumește copiilor pentru că au fost înțelegători în această perioadă și i-au protejat pe cei dragi.

„Dragi copii, anul acesta sărbătorim 1 iunie în condiții neobișnuite, întrucât trebuie să facem față cu toții, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol. Știu cât de greu v-a fost în aceste luni departe de colegi, de prieteni, de activitățile pe care le făceați zilnic cu plăcere. Ați făcut eforturi extraordinare și v-ați adaptat școlii online, înțelegând astfel că educația rămâne la fel de importantă în tot acest timp. Vă mulțumesc pentru că ați fost înțelegători și că i-ați protejat pe cei dragi, pe părinți și mai ales pe bunici care sunt cei mai vulnerabili în fața bolii”, afirmă președintele Iohannis într-un mesaj video transmis pe Facebook.

Președintele le urează succes celor care vor susține în curând examenele de evaluare națională și bacalaureat.

 

 


1 comment
  1. Aliatii cui? Sa ne aliem cu premierul? Daca ne aliem cu voi in materie de igiena coronavirusului, ducem tara de rapa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Oferta Guvernului după întâlnirea cu sindicatele din educație: Nicio majorare salarială, ci un card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie / Marian Neacșu, singurul condamnat penal din echipa de negocieri cu profesorii a premierului: Condiționalitățile impuse de PNRR nu permit nicio majorare de salarii

Condiționalitățile impuse de PNRR nu ar permite nicio majorare de salarii, de sporuri nu ar putea fi vorba, a susținut Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului. Condamnat definitiv de judecătorii…
Vezi articolul
Contestațiile la Evaluarea Națională

Concursuri școlare 2024. Regulamentele de organizare pentru peste 100 de proiecte educative naționale și internaționale, finanțate de Ministerul Educației, publicate de instituție – LISTĂ

Regulamentele de desfășurare pentru cele peste 100 de concursuri extrașcolare – proiecte educative naționale și internaționale (din cadrul CPEENI, fostul CAEN), organizate cu finanțare de Ministerul Educației (ME) în 2024,…
Vezi articolul

Gândire de Ev Mediu: Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată Rusiei, lansează într-un document oficial teorii ale conspirației cu Bill Gates, antene 5G și vaccin cu microcip

Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată Patriarhiei Moscovei, a lansat într-o adresă oficială către autoritățile statului toate marile teze conspiraționiste promovate de propaganda rusă în perioada pandemiei. Astfel, ierarhii moldoveni, în…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la Limba și literatura română, pe modelul celor de la Evaluarea Națională, pentru testarea inițială a elevilor de clasa a VIII-a din județul Călărași

Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția susține că scopul testărilor este acela de a evalua nivelul actual de pregătire…
Vezi articolul

Profesoara Carmen Iohannis, care nu face grevă, cataloghează protestul colegilor săi drept „eveniment politic”. Soția lui Iohannis a ieșit cu elevii în fața Colegiului Brukenthal pentru a face o poză cu președinții Germaniei și României: „Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”

Soția președintelui Klaus Iohannis, profesoară la Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, care nu este în grevă generală, a așteptat cu un grup de elevi sosirea soțului său, Klaus Iohannis, și…
Vezi articolul