Italia introduce schimbările climatice și dezvoltarea durabilă în curriculumul școlar obligatoriu. Ministrul italian al Educației: „Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul care pune mediul și societatea în centrul a ceea ce învățăm”

1.680 de vizualizări
Italia devine prima țară din lume care introduce în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile, a anunțat marți ministrul italian al Educației, citat de Agerpres.

Schimbările climatice vor fi studiate o oră pe săptămână, începând cu anul școlar 2020-2021 care debutează în septembrie anul viitor, a afirmat ministrul Lorenzo Fioramonti (foto).

„Întregul minister se schimbă, pentru a face sustenabilitatea și climatul centrul modelului educațional. Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul care pune mediul și societatea în centrul a ceea ce învățăm„, a declatat ministrul italian, Lorenzo Fioramonti, într-un interviu acordat Reuters.

Ministrul italian a anunțat și că discipline precum geografia, matematica și fizica vor fi studiate și din perspectiva dezvoltării durabile.

Lorenzo Fioramonti (42 de ani) a fost profesor de economie la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud, notează Reuters.

Supranumit „cel mai verde” ministru al Guvernului, Lorenzo Fioramonti – membru al Mișcării 5 Stele (M5S), partid antisistem aflat la guvernare – a fost criticat de opoziție pentru că a încurajat elevii să demonstreze pentru climă, scrie Reuters.

Fioramonti a stârnit o adevărată dezbatere în societatea italiană, atunci când a propus scoaterea crucifixurilor din sălile de clasă, pentru a crea un mediu incluziv pentru non-creștini. O altă propunere dezbătută în prezent este introducerea de taxe pe zboruri și pe alimentele cu zahăr, pentru a strânge fonduri suplimentare pentru educație.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a grupurilor de lobby pentru mediu, Italia este una dintre ţările europene care prezintă cea mai mare probabilitate de a fi afectată de schimbările climatice, cu consecinţe nefaste pentru sectorul său agricol, gheţarii din nordul ţării, care se vor topi şi vor provoca inundaţii şi alunecări de teren, dar şi pentru oraşe precum Veneţia, care vor fi avea de suferit de pe urma inundaţiilor mai severe şi mai frecvente, notează Agerpres.

La cele mai recente teste PISA, Italia ocupă locul 34 din 72 de țări și economii OCDE. În același clasament, România este pe locul 48 (sursa și detalii aici).

Foto: Facebook Lorenzo Fioramonti

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

14 ONG-uri au sesizat oficial CSM și Inspecția Judiciară în legătură cu cele două sentințe controversate din dosarul de plagiat al premierului Nicolae Ciucă: motivarea judecătoarei care cerea ”stabilitate politică” și repartizarea suspectă la un judecător apropiat de PNL

14 ONG-uri membre în grupul „ONG-uri pentru cetățean” au transmis vineri o sesizare către CSM și Inspecția Judiciară, în care cer analizarea celor două sentințe controversate din dosarul de plagiat…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Parlamentul din Polonia dezbate o lege care ar spori controlul guvernului asupra școlilor. Șeful adjunct al sindicatului profesorilor: Dacă ești directorul unei școli, iei decizii, iar dacă știi că ele s-ar putea să nu fie pe placul cuiva, atunci autonomia școlii, a directorului, a părinților, a profesorilor devine fictivă

Parlamentarii din Polonia dezbat miercuri un proiect de lege al partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) despre care criticii spun că ar putea limita accesul la educaţia despre drepturile LGBT…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, despre salariile profesorilor: Mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, trebuie date pe anumite criterii de performanță. Nu neapărat pe excelență sau elitism, este mult mai greu sa duci un elev de la nota 5 la nota 6, decât să-l duci de la 9 la 10

Mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la Digi24 că aceste creșteri pe care le va propune să fie…
Vezi articolul