Jean Badea, autorul proiectului Strategiei de digitalizare a Educației: A stagnat la faza de consultare publică și nici semnale că ar exista voința pentru a fi continuată nu există / Se propun proiecte despre care nu se știe dacă vor fi asumate într-un plan național

[jp_post_view]
Foto: edu.ro
Strategia de digitalizare a Educației a stagnat la faza de consultare publică și nici semnale că ar exista voința pentru a fi continuată nu există, spune Jean Badea, autorul proiectului Strategiei SmartEdu, într-o reacție la anunțul ministrului fondurilor europene că aplicarea strategiei va fi operaționalizată prin fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, fostul subsecretar de stat (n. red. care și-a dat demisia din Ministerul Educației pentru că timp de două luni nimeni nu l-a mai întrebat nimic despre digitalizare, strategie sau alte planuri), spune că nu există un plan asumat pentru implementarea digitalizării Educației sau a Strategiei pentru digitalizarea Educației.

„Strategia a stagnat la faza de consultare publică și nici semnale că ar exista voința pentru a fi continuată nu există”, scrie Jean Badea.

„Despre cum punem carul înaintea boilor!

„Ministrul Fondurilor Europene a vorbit și despre digitalizarea educației: „Este o strategie făcută de Ministerul Educației, pusă în dezbatere publică, aici sunt fondurile pentru operaționalizarea acestei strategii”.” (Sursa: Edupedu.ro)

Într-o succesiune logică, lucrurile pe scurt ar fi trebuit să stea așa:

  • 1. Stabilim obiectivele
  • 2. Realizăm planul de activități
  • 3. Implementăm proiectul
  • 4. Monitorizam și evaluăm rezultatele și îndeplinirea obiectivelor.

În fapt, nu avem un plan asumat. Strategia a stagnat la faza de consultare publică și nici semnale că ar exista voința pentru a fi continuată nu există. Practic, la acest moment se propun proiecte despre care nu se știe daca vor fi asumate într-un plan național.

România ar fi trebuit să învețe din experiența (greșelile) proiectelor POSDRU a căror eficiență pentru sistemul de educație a fost aproape zero.

Sper ca de digitalizare să se ocupe totuși cei care știu mai mult decât să „lucreze PDF”.

Reamintim că ministrul Cristian Ghinea a anunțat ieri în Parlament că Educația are un procent de 11% din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în structura actualizată a PNRR, pe care România o va trimite Comisiei Europene. Ministrul a spus că fondurile totale alocate României prin PNRR sunt 29,2 miliarde euro.

Asta înseamnă că Educația ar primi proiecte de 3,21 miliarde euro, adică 15,7 miliarde lei, la cursul euro din prezent, în condițiile în care bugetul pe acest an al Ministerului Educației este de 25,7 miliarde lei.

Cristian Ghinea a mai spus că Guvernul a decis să propună proiecte suplimentare, cu 25% în plus față de alocarea care îi revine României, în acest plan, urmând ca la negocierile de la Bruxelles, să revină în alocarea reală.

Foto: edu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii și învățătorii vor primi instrucțiuni avizate de Colegiul Psihologilor din România pentru a ajuta elevii ucraineni să se integreze, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: La Colegiul Mihai Viteazu din București vor preda 8 învățătoare din Odessa

Este nevoie de un efort comun, elevi, profesori și părinți pentru ca elevii ucraineni să poată fi incluși în sistemul de învățământ românesc, a spus la Europa FM, consilierul ministrului…
Vezi articolul

BREAKING Strategia de educație parentală, lansată în dezbatere de Ministerul Educației la 4 ani de la scandalul care a dus la retragerea unui document similar / Actul prevede că până în 2030 peste 2,2 milioane de „părinți participă la cursuri de educație parentală în momentul în care copilul intră într-un nou ciclu de învățământ”

Ministerul Educației lansează în consultare publică Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți”, anunță instituția într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Documentul prevede că 8 din 10 părinți sau reprezentanți…
Vezi articolul