Klaus Iohannis: 30% dintre români sunt la nivelul minim de alfabetizare financiară. Mediul financiar-bancar şi cel academic să contribuie la sustenabilitatea financiară, inclusiv prin mentorat şi îndrumare practică

312 vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară, iar aceasta nu este consecinţa directă a unor evoluţii recente, ci efectul acumulat în timp al deficitelor de instruire financiară, susține președintele Klaus Iohannis, în discursul adresat la Forumul educaţiei financiare cu tema „Siguranţa digitală a utlizatorilor de produse şi servicii financiare”, relatează Agerpres.

„Complexitatea serviciilor financiare în contextul noilor tehnologii fac imperative, la nivel naţional, campaniile de conştientizare şi informare pe acest palier, care să contribuie la reducerea riscurilor pentru utilizatorii de produse şi servicii financiare. Nu este suficient să constatăm nevoia cetăţenilor de îndrumare şi instruire financiară. Avem datoria de a facilita accesul fiecărui român la instruire în acest domeniu, pentru ca cetăţenii să poată lua decizii corecte şi informate în privinţa finanţelor personale. Provocările structurale care grevează de ani buni economia României, accentuate de crizele suprapuse din ultimii ani şi de persistenţa unui grad redus de intermediere financiară, au adâncit decalajele dintre aşteptări şi rezultate. Statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară. Evident, aceasta nu este consecinţa directă a unor evoluţii recente, ci efectul acumulat în timp al deficitelor de instruire financiară”, se menţionează în discursul preşedintelui, citit de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, potrivit agenției de presă citate.

Președintele susține că datele privind incluziunea financiară în România arată că marea majoritate a respondenţilor utilizează un cont bancar şi fac banking online, ceea ce indică un nivel favorabil de incluziune financiară. Însă, Klaus Iohannis afirmă că este îngrijorătoare această discrepanţă între accesul facil la serviciile bancare şi deficitul în materie de educaţie financiară.

„De aceea, avem nevoie de acţiuni consecvente şi pragmatice, prin care mediul financiar-bancar şi cel academic să contribuie la consolidarea sustenabilităţii financiare inclusiv prin mentorat şi îndrumare practică, pentru decizii financiare sănătoase la nivelul cetăţenilor”, se precizează în discurs.

Klaus Iohannis a arătat în mesajul său, trimis la finalul celor două mandate de președinte care au avut ca proiect declarat ridicarea învățământului prin „România educată”, că prosperitatea unei societăţi nu se exprimă doar prin indicatori economici, ci şi prin competenţele pe care populaţia le deţine. Doar astfel, înzestraţi cu necesarul de cunoştinţe financiare, cetăţenii pot să adopte comportamente economice sănătoase, să gestioneze riscurile financiare şi să evalueze exigent măsurile de politică publică, susține președintele. Pentru cetăţeni, protejarea banilor începe cu înţelegerea economiei de piaţă şi a instrumentelor financiare, cu evaluarea riscurilor antreprenoriale, înţelegerea cauzelor şi efectelor inflaţiei sau a implicaţiilor deficitului bugetar în economie. Însă, educaţia financiară îşi atinge scopul atunci când acumularea cunoştinţelor implică şi afirmarea comportamentelor economice, spune liderul de la Cotroceni, citat de Agerpres.

„La scară globală, fraudele online, spre exemplu, reprezintă o problemă în creştere, aşa cum populismul economic devine o realitate tot mai răspândită. În lipsa educaţiei economice, dezvoltarea sustenabilă este subminată prin promisiunile fără acoperire financiară sau prin politicile populiste şi extremiste, tot mai intens vehiculate. Politicile economice responsabile, axate principial pe sustenabilitate fiscală şi financiară, vor avea un impact mult sporit în societăţile unde există o educaţie economică solidă. Numai astfel oamenii pot să înţeleagă importanţa economisirii, să gestioneze responsabil datoriile, să investească în mod calculat, contribuind deci la creşterea stabilităţii financiare şi la prosperitatea economică generală”, spune Iohannis.

Conform acestuia, investiţia în educaţia financiară este o investiţie în viitorul economic al României.

„De aceea trebuie să abordăm asumat nivelul redus al cunoştinţelor financiare şi să accelerăm un proces coerent de instruire în acest domeniu. Astfel, vă îndemn să dezvoltaţi programe extinse de educaţie financiară, care să ajungă la toate categoriile sociale, nu doar la cei familiarizaţi cu produsele financiare. Un prim pas oficial în această direcţie a fost făcut prin introducerea educaţiei financiare în şcoală, ca disciplină obligatorie, iar curricula trebuie în continuare optimizată, prin creşterea importanţei disciplinelor pragmatice, în acord cu schimbările şi evoluţiile actuale din economie şi societate. Investiţia în educaţia financiară a cetăţenilor noştri este, de fapt, o investiţie strategică în construirea unei societăţi responsabile şi prospere, o societate cu spirit antreprenorial, care să facă faţă provocărilor economice în mod competitiv, cu echilibru şi înţelepciune”, se mai arată în discurs.

Totodată, în cadrul evenimentului, preşedintele României a acordat o serie de decoraţii. Astfel, în semn de apreciere pentru meritele deosebite în domeniile lor de activitate şi pentru contribuţiile la promovarea educaţiei economice şi financiare, prin diseminarea cunoştinţelor specifice şi dezvoltarea comportamentelor economice responsabile, preşedintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Comandor Academiei de Studii Economice din Bucureşti; Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Ofiţer Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor şi Institutului Bancar Român, iar Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Cavaler Institutului de Studii Financiare.

Citește și:
VIDEO Florian Lixandru, secretar de stat: Toate programele, toate planurile care se vor elabora și se vor revizui în spiritul articolului 88 din Legea educației vor avea în vedere includerea noțiunilor cu privire la educația financiară la diverse discipline


4 comments
  1. El e primul analfabet financiar al țării.

    Altfel NU se explică cum cheltuie milioane de euro pe case si avioane de protocol din bugetul statului.

  2. Aprob ! cezice ” Haha” !
    Efectiv nu poti fi atat de nesimtit in conditiile in care te-ai lafait cu o gramada de bani pe avioane private !

  3. Sper ca s-a luat în considerare și pe el. Ca altfel nu se explică faptul cum cheltuie banii publici pe plimbări si ia din fondurile de sănătate, învățământ, etc

    1. Eu înțeleg altfel lucrurile. Astfel aș spune că e un expert în educație financiară, având în vedere cele 5,6 case, conturi grase și cum cheltuie bugetul statului cu ajutorul legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Denunț public al unui oficial guvernamental, despre cum s-au „reevaluat” școli care erau în risc seismic I, în pericol de prăbușire, ca să poată lua bani din PNRR. Vicepremierul Kelemen Hunor: Au făcut o reevaluare și au fost trecute în categoria de risc seismic II

Vicepremierul Kelemen Hunor face ceea ce poate fi considerat un denunț public, prin expunerea într-un interviu la Euronews România a modului în care au fost șterse zeci de clădiri din…
Vezi articolul

Elevii, părinții, profesorii, directorii, inspectorii școlari și jurnaliștii sau reprezentanții ONG-urilor pot nominaliza profesorii anului în mediul rural pe 7 categorii, până pe 13 decembrie / Câștigătorii vor fi anunțați pe 13 februarie 2025

Încep nominalizările pentru cea de-a patra ediție a Galei „Profesorul Anului din mediul rural” 2025. Scopul evenimentului este recunoașterea profesorilor care demonstrează că, în ciuda provocărilor, educația de înaltă calitate…
Vezi articolul

De vină pentru rezultatele de la Titularizare este clasa politică din ultimii 30 de ani, susține federația sindicală FSLI / „Majorarea salarială care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020 a fost ‘sărită’ și anul acesta”

“Rezultatele Examenului Național de Titularizare sunt eșecul clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani”, afirmă, într-un comunicat transmis Edupedu.ro, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Aceasta susține…
Vezi articolul

VIDEO Domnica Petrovai, psihoterapeut: Două treimi dintre profesori au stări de epuizare, așa-numitul burnout, depresie, care face dificilă și relaționarea cu copiii. Aceștia au dificultăți în a depune efort să învețe

Psihologul clinician și psihoterapeutul Domnica Petrovai a atras atenția asupra procesului de învățare al elevilor care este afectat atât de burnoutul profesorilor, cât și de faptul că elevii au dificultăți…
Vezi articolul