Klaus Iohannis, după anunțul închiderii școlilor: Măsurile au fost bine gândite. Așteptăm primele rezultate abia peste 2 sau 3 săptămâni

4.808 vizualizări

„Încă de aseară împreună cu guvernul am decis noi măsuri care au fost bine gândite, măsuri ferme care vor fi aplicate începând de luni, deci de săptămâna viitoare, măsuri care sunt gândite pentru a încetini semnificativ extinderea pandemiei, deci răspândirea virusului în populație”, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis.

„Multe din măsurile decise ieri au fost așteptate de fapt și pot să vă spun că aceste măsuri au fost discutate cu specialiști și așteptăm primele rezultate abia peste 2 sau 3 săptămâni”, a continuat liderul de la Cotroceni.

Klaus Iohannis, cele mai importante declarații:
  • Încă de aseară împreună cu guvernul am decis noi măsuri care au fost bine gândite, măsuri ferme care vor fi aplicate începând de luni, deci de săptămâna viitoare, măsuri care sunt gândite pentru a încetini semnificativ extinderea pandemiei, deci răspândirea virusului în populație
  • Sunt măsuri care cu siguranță vor duce la o încetinire a răspândirii virusului, măsuri care ne afectează pe toți, dar în astfel de circumtanțe de pandemie noi trebuie să fim uniți, toți românii să fim o echipă și să trecem cu bine peste această pandemie
  • Multe din măsurile decise ieri au fost așteptate de fapt și pot să vă spun că aceste măsuri au fost discutate cu specialiști și așteptăm primele rezultate abia peste 2 sau 3 săptămâni.
  • Toate aceste măsuri necesită un timp suficient de lung pentru a produce rezultate.
  • Din păcate, în ultimele săptămâni numărul de bolnavi suplimentari au crescut semnificativ. Asta ne-a arătat că măsurile care au fost luate, și în plan național, și în plan local, totuși nu au fost suficiente. De aceea sunt în curs de a fi decise de guvern noi măsuri, mai ferme, care vor fi aplicate peste tot.
  • Aseară am vorbit despre măsuri mai degrabă generic și într-adevăr am vorbit despre închideri de piețe și târguri, însă discutând mai în detalui cu guvernul am ajuuns la concluzia ca probabil concluzia cea mai inteleapta ar fi sa se inchida peietel din spatii inchise si sa se lase sa functioneze pietele din spatii deschise, pentru că este toamnă. Este perioada in care foarte multi romani isi fac proviziile pentru iarnă


1 comment
  1. Huuu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, critic la adresa școlii online, după ce i-a picat internetul la o conferință pe net: Nu cred că școala din Popăuți are o conexiune mai bună decât Ministerul Educației / Nu există „școala din Popăuți”, ci doar o stațiune de cercetare a oilor

Ministrul Educației a dat ca exemplu propria situație în momentul în care i-a picat conexiunea la internet, ca să explice dezavantajele școlii online, motiv pentru care toți elevii sunt în…
Vezi articolul

UPDATE Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu premierul Ciolacu și mai mulți miniștri: Legea salarizării nu se face în 2023, trebuie să găsim soluții pentru Educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare / Marius Nistor, FSE: Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie în privința inechităților salariale

UPDATE: Guvernul a anunțat că s-au găsit soluții privind eliminarea inechităților salariale, dar rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării. Liderii sindicali…
Vezi articolul

Reprezentanții Studenților, ANOSR: În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor

„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând…
Vezi articolul