Klaus Iohannis: Vorbim de o catastrofă, nu de niște detalii administrative, și ceea ce facem este să prevenim să apară o generație pierdută / În majoritatea școlilor, lucrurile sunt bine planificate

3.493 de vizualizări
Foto: presidency.ro
„Noi aici vorbim de o catastrofă, nu de niște detalii administrative. Și ceea ce facem este să prevenim să apară o generație pierdută, iar pentru acei copii care nu au încă acces se caută soluții pentru fiecare caz în parte. Problema este imensă și conține mult mai multe fațete decât chestiunea că într-o școală sau în alta poate nu toți elevii au primit încă materialul pentru a participa online”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe susținute la Palatul Cotroceni.

„Trebuie să ne obișnuim că această pandemie ne-a luat total pe nepregătite. Atunci când a aparut la noi aceasta pandemie, rezervele României au fost zero. Așa le-a lăsat guvernul PSD: pe zero. De atunci, noi gestionăm pandemia, în paralel gestionăm toate domeniile unde ar fi trebuit sa existe o rezerva. În domeniul învățământului s-a început destul de devreme cu procedurile de achiziții, din varii motive ele nu au fost duse la sfârșit în timpul prevăzut, însă ele se vor ameliora”, a continuat Iohannis.

Klaus Iohannis, cele mai importante declarații:
  • Din nefericire, și noi ne confruntăm cu o creștere accentuată a numărului de cazuri de infectare
  • Capitala a depășit acel indice, fapt care plasează Bucureștiul în scenariul roșu. Alte județe sau localități sunt de asemenea foarte aproape de acest scenariu
  • Este evidentă necesitatea instituirii de noi restricții
  • Este de neînțeles că deși am văzut zilnic o creștere importanta a numarului de cazuri de infectare la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent comunicat in termen clar, astfel incat populatia sa stie la ce sa se astepte
  • Atitudinea prefectului Capitalei și modul in care acesta a reactionat sunt inacceptabile si nu trebuie sa ramana fara urmari
  • Este nevoie de un efort national. Cetățenii sunt partenerii autoritatilor, iar autoritatile au obligatia de a-i respecta. Asta inseamna comunicarea clara si unitara a deciziilor, informarea din timp și predictibilitate atunci cand sunt necesare restrictii care le afecteaza viata cetatenilor
  • Presiunea pe spitale a crescut la cote uriase si acest lucru nu mai poate continua. Trebuie sa actionam acum, decisiv
  • Dragi români, ducem de atatea luni o batalie pentru viata noastra
  • Situația în care s-a ajuns impune masuri suplimentare la București si astazi s-a decis in Comitetul local sa se puna in aplicare masurile prevazute in metodoligie: elevii nu vor mai merge la scoala, se trece in online, restaurantele la interior vor fi inchise, purtarea mastilor devine obligatorie
  • Evident că dacă nu se oprește pandemia, atunci experții vor veni cu recomandari suplimentare. Dar, după cum au spus specialiștii, acum aceste masuri care au fost decise la nivelul Bucureștiului sunt cele necesare
  • Întrebare: Dvs, ca soț de cadru didactic, mai suportați ce se întâmplă în învățământ, haosul de acolo? Klaus Iohannis: Întreaga societate a fost aruncată în haos de această pandemie și evident și școlile. Este o situație nemaiîntâlnită, s-au făcut și erori. Și autoritățile, și eu, mai învățăm din mers. Nu totul este haotic. În majoritatea școlilor, lucrurile sunt bine planificate, dar sunt și excepții și ele trebuie corectate.
  • Guvernul lucrează la aceste chestiuni, în fiecare zi mai apare câte un progres. Trebuie să ne obișnuim că această pandemie ne-a luat total pe nepregătite. Atunci când a aparut la noi aceasta pandemie, rezervele României au fost zero. Așa le-a lăsat guvernul PSD: pe zero. De atunci, noi gestionăm pandemia, în paralel gestionăm toate domeniile unde ar fi trebuit sa existe o rezerva.
  • În domeniul învățământului s-a început destul de devreme cu procedurile de achiziții, din varii motive ele nu au fost duse la sfârșit în timpul prevăzut, însă ele se vor ameliora.
  • Întrebare: Ministrul Educației este responsabil? Klaus Iohannis: Mulțumesc!
  • Întrebare: Cine este responsabil pentru recuperarea acestei luni pierdute? Klaus Iohannis: În aceasta perioadă, nu este cazul să cautam vinovați, ci soluții. Dați-mi voie să vă spun un lucru care cred că de multe ori ne scapă. Noi aici vorbim de o catastrofă, nu de niște detalii administrative. Și ceea ce facem este să prevenim să apară o generație pierdută, iar pentru acei copii care nu au încă acces se caută soluții pentru fiecare caz în parte. Problema este imensă și conține mult mai multe fațete decât chestiunea că într-o școală sau în alta poate nu toți elevii au primit încă materialul pentru a participa online. 
  • Îmi doresc tare mult ca până la sfârșitul anului școlar să putem să spunem că am reușit să dotăm școlile, să primească fiecare elev acces la online și să constatăm că pandemia este de domeniul trecutului. 
  • Despre modul în care a acționat prefectul Capitalei, în problematica închiderii școlilor: În detaliu, trebuia așteptat calculul. Însă a fost evident că numărul de infectări va crește și atunci autoritățile locale au obligația din timp să meargă la o conferință de presă și să explice: dragi oameni, vedeti ca este posibil ca peste o saptamana sa intram in scenariul 3. Atunci, o sa purtam masca si copiii vor ramane acasa. Atat, nimic sofisticat, pentru ca nu toata lumea sta cu ochii in televizor sa urmareasca rata de infectare si trebuie sa stie din timp, sa se pregateasca pentru masuri care le afectează viața.
VIDEO Klaus Iohannis:


2 comments
  1. Reamintim ca guvernul Orban a fost investit in data de 14 noiembrie 2019, iar pandemia a aparut in Europa in martie 2020. Iar dam vina pe guverul pesede in loc sa cautam solutii? Nu am uitat nici faptul ca guvernantii erau mai preocupati in ianuarie de lupte politice, moment in care virusul a avansat in Romania. Nu am vazut din martie pana acum nicio reforma substantiala in sectorul de sanatate sau de educatie.

  2. Tutea ‘am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti!’Cioran ‘romanul isi zeflimiseste propria lui conditie si se risipeste intr o autoironie facila si sterila ‘!Sa continui cu ce a spus neamtul cand a ajuns in Romania ?nu are rost !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: O problemă este din modul în care se predă la clasă. În loc să ne concentrăm pe învățarea vizibilă de către fiecare copil și pe sinteză, analiză, da, consolidarea pe ce înseamnă informație de bază, cultură generală, încercăm să facem mult din toate

„Deși am făcut o reformă curriculară acolo, deși specialiștii ne spun că programele sunt aerisite la clasă, copiii resimt în continuare o încărcare prea mare, spun ei, pe anumite discipline,…
Vezi articolul

An de an am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim numărul de elevi, așa se calculează în România costul standard per elev, baza finanțării tuturor școlilor din țară, spune președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, membru în Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar

Calculul pentru costul standard per elev a fost explicat de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache: „Cu excepția anului 2020 când a existat o creștere substanțială de…
Vezi articolul

Mediatorul școlar înregistrează săptămânal absențele elevilor și organizează periodic ședințe cu părinții. Ce trebuie să conțină rapoartele de activitate – document publicat de ISJ Iași

Mediatorul școlar va înregistra săptămânal absențele elevilor, va organiza periodic ședințe cu părinții și trebuie să dețină informații corecte și exacte nu numai despre drepturile și serviciile educaționale disponibile, ci…
Vezi articolul

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: Avem o abordare care să permită ca România să absoarbă toți banii nerambursabili din PNRR / Banii nerambursabili ar înseamna mai puțin de jumătate din fondurile totale și peste 560 de școli și licee care opresc proiectele

România a reușit să atragă doar 10 milioane de euro prin PNRR, pentru componenta 15 – Educație, în ultimele șapte luni. Astfel, în prezent România beneficiază de 598,61 milioane de…
Vezi articolul