„La nivel de sistem, foarte puțină valoare adăugată este produsă de școlile private”, iar școlile publice au rezultate mai bune în ansamblu – Andreas Schleicher, expert OCDE, pe baza rezultatelor testării internaționale PISA 2022

4.362 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Școlile private produc „foarte puțină valoare adăugată” la nivel de sistem educațional, iar dacă sunt eliminate elementele socio-economice școlile publice au rezultate finale mai bune, a apreciat, în dezbaterea „PISA 2022 – fața necosmetizată a școlii”, Andreas Scheicher, directorul pentru educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cea care derulează programul internațional de evaluare PISA.

Întrebat dacă rezultatele acestei testări internaționale relevă date semnificative despre diferențele dintre școlile private și cele publice, Andreas Schleicher a arătat, în dezbaterea organizată de Edupedu.ro, că „dacă elimini din calcul contextul socio-economic al școlilor, lucru necesar pentru a face o comparație corectă, de fapt școlile publice au rezultate mai bune decât cele private”. 

Și aceasta, chiar dacă, atunci când „te uiți la rezultatul net, școlile private au adesea o performanță mai bună decât cea a școlilor publice”.

Comentariul lui Andreas Schleicher pe tema școlilor publice/private, în cadrul dezbaterii organizate de Edupedu.ro:

  • „În cazul școlilor particulare, situația este interesantă. Dacă te uiți la rezultatul net, școlile private au adesea o performanță mai bună decât cea a școlilor publice. Apoi, dacă elimini din calcul contextul socio-economic al școlilor, lucru necesar pentru a face o comparație corectă, de fapt școlile publice au rezultate mai bune decât cele private.  Depinde cum privești problema. Dacă te gândești ca părinte, probabil vei vedea un avantaj ușor în cazul școlilor private. Dacă te uiți la nivel de sistem, foarte puțină valoare adăugată este produsă de școlile private. Dacă nu ne raportăm la contextul social, rezultatul final nu este mai bun în cazul școlilor private.”  

Analiza privind rezultatele PISA în contextul pandemiei (Volumul II PISA 2022) arată că elevii din școli private au avut rezultate ușor mai bune decât cei din școli publice, la Matematică, atunci când școala avea un profil socio-economic mai scăzut. Raportul se inversa, în favoarea elevilor din școlile publice, în cazul școlilor cu profil socio-economic mai ridicat.

Sursa: OCDE-PISA 2022 Vol. II

Comentariile lui Andreas Schleicher pe această temă – de la min. 1:05:45 în înregistrarea dezbaterii:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
VIDEO TEXT Dezbatere online: PISA 2022 – fața necosmetizată a școlii / Directorul OCDE pentru Educație, Andreas Schleicher: Diferențele sociale relevate de PISA sunt o provocare imensă pentru România / Ce spun fostul ministru Mircea Miclea, cercetători, profesori și reprezentanți ai mediului de afaceri despre rezultatele și opțiunile României
EXCLUSIV Andreas Schleicher, directorul OCDE pentru Educație: Elevii români sunt adesea foarte buni să-și amintească matematica așa cum sunt învățați, dar întâmpină dificultăți când trebuie să aplice ce au învățat


1 comment
  1. La școlile private, singura valoare adăugată sunt banii, iar la școlile publice, unicul câștig e statutul pe care îl au oamenii aflați în sistem, precum și salariile, indiferent de cuantum, cu atât mai mult cu cât, aceștia aveau și au o cu totul altă agendă profesională zilnică…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Programul „Săptămâna verde” primește 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, pentru 2024 și 2025, echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev. Inspectoratele școlare și școlile răspund de utilizarea banilor

Pentru programul „Săptămâna verde” se alocă suma de 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre hotărârea nr. 314…
Vezi articolul

Elevii care vor da BAC-ul la limba modernă 2, conform noilor planuri cadru de liceu, vor susține examen pentru nivelul A, diferit de cel de la limba modernă 1, explică secretarul de stat Bogdan Cristescu / Ministerul a propus ca elevii să aibă doar câte o oră de limbă modernă 2 în trunchiul comun, în fiecare an de liceu, mai puțin decât în prezent

Secretarul de stat în ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a explicat de ce elevii de liceu care vor învăța după noile planuri cadru ar avea doar câte o oră pe săptămână,…
Vezi articolul

INTERVIU Elev de clasa a XI-a, în prima zi de școală, după mai bine de un an: Am simțit o apropiere umană de care am dus lipsă. Am vorbit ca între oameni, nu ca între elev și profesor. Despre școala online: Am realizat că cel mai important în viață este să fii autodidact

Ștefan este elev în clasa a XI-a la o școală din Suceava și astăzi, 19 mai, a fost pentru prima dată într-un an și două luni când și-a revăzut toți…
Vezi articolul