Legea Rezidențiatului, publicată în Monitorul Oficial. Doar ministrul Sănătății trebuie să semneze ordinul de organizare, numărul de locuri să fie egal cu al absolvenților

1.665 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Concursul de Rezidențiat poate avea loc pe 8 decembrie, după ce în Monitorul Oficial nr. 877/31.10.2019 a apărut Legea de organizare aprobată de Parlament în această săptămână și promulgată joi de Președinte. Actul normativ scoate din procedura de organizare a examenului semnătura ministrului Educației, inexistent la această dată. În plus, legea prevede că numărul locurilor scoase la concurs trebuie să fie egal cu cel al absolvenților. Până la examen mai sunt 37 de zile, iar potrivit calendarului pe 28 octombrie ar fi început înscrierile, care durează până pe 11 noiembrie.

Legea 197/31.10.2019 modifică şi completează Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009, cea care prevedea organizarea examenului de Rezidențiat. Astfel, modificarea principală vizează rezolvarea crizei Rezidențiatului, declanșată de imposibilitatea semnării actelor de către ministrul Educației, ministru care nu există de la jumătatea lunii septembrie. Așadar noua lege prevede pentru anul 2019, prin derogare, faptul că Rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii.

O altă schimbare importantă este aceea că cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat pentru anul 2019 va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului și această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină, farmacie şi medicină dentară cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate.

În forma veche a legii, cifra de şcolarizare se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, iar cea aprobată pentru anul în curs era cu peste 1.000 de locuri mai mică față de cea de anul trecut.

Proiectul prevede că spitalele pot să facă de acum încolo pregătirea rezidenţilor, degrevând universităţile de numărul mare de rezidenţi existenţi.

O altă prevedere introdusă este că după promovarea examenului şi după expirarea stagiului minim aferent specialităţii, ministrul Sănătăţii confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în cel mult 30 zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizată pentru specialitatea respectivă.

Calendar rezidențiat 2019 cu susținerea examenului pe 8 decembrie
 
28 octombrie – 11 noiembrie 2019 Înscrierea candidaţilor
cel târziu pe 14 noiembrie Transmiterea de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a municipiului Bucureşti a listelor cu candidaţii înscrişi Ministerului Sănătăţii
cel târziu 25 noiembrie Centralizarea listelor de către Ministerul Sănătății şi defalcarea candidaţilor pe centre universitare
27 noiembrie Afişarea pe site-ul rezidentiat.ms.ro a listelor cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii
cel târziu 29 noiembrie Sesizarea de către candidaţi a eventualelor erori de redactare
5 decembrie Afişarea pe rezidentiat.ms.ro şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi farmacie a repartizării candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au înscris
8 decembrie 2019 Desfășurarea examenului de rezidențiat
17, 18, 19 decembrie Alegerea posturilor/ locurilor de către candidaţi în funcţie de punctajul obţinut

Efectele amânării examenului de Rezidențiat, explicate de studenții la Medicină: 5.000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie. Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în țară

Reamintim că examenul de rezidențiat a fost amânat pe 8 decembrie, deși trebuia să aibă loc pe 17 noiembrie, potrivit unui anunț al ministrului Sănătății. Cauza amânării este una fără precedent: lipsa unui ministru al Educației care să semneze ordinul de organizare a examenului

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Bursele sociale pentru studenți, mai mari cu 25 de lei în anul universitar 2024-2025 / Universitățile trebuie să aprobe noi cuantumuri pentru burse, după ce Ministerul Educației a mărit sumele în săptămâna dinaintea campaniei electorale

Bursele sociale pentru studenți vor crește cu 25 de lei în anul universitar 2024-2025, conform unui ordin recent emis de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial. Documentul poate fi…
Vezi articolul
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București anunță că nu va mai organiza dezbaterea între Nicușor Dan și George Simion cu membrii comunității universitare, înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru că „nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa“

Dezbaterea anunțată de Universitatea din București cu cei doi candidați la președinție care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor, Nicușor Dan și George Simion, nu va mai avea…
Vezi articolul

Temele noului an universitar, paralele cu discursul ministrei. În loc de politizare, hărțuiri sexuale, doctorate cu frecvență redusă, pericolul incendiilor în cămine, reguli etice diluate și rezultate slabe pe plan internațional, Ligia Deca le-a vorbit studenților despre performanță, olimpici, capacitatea României pe viitor, francofonie și fenomene meteo

Anul universitar 2024-2025, deschis la Universitatea Politehnica București de ministra Educației, Ligia Deca, în pregătirile sale pentru viitoarele alegeri parlamentare, este primul în care regulile introduse de noua Lege a…
Vezi articolul