Legile controversate ale educației, votate luni în Parlament, vor fi atacate la Curtea Constituțională, anunță președintele USR, Cătălin Drulă

2.906 vizualizări
Cătălin Drulă, președintele USR / Foto: INQUAM Photos – Ilona Andrei
Legile Educației, adoptate luni, în Senat, cameră decizională, vor fi atacate la Curtea Constituțională, anunță președintele USR, Cătălin Drulă, într-un comunicat de presă. „În România lui Klaus Iohannis, școlile au fost goale azi, pentru că profesorii se luptă pentru salarii decente. Aveam șansa prin noile legi ale Educației să facem schimbări în sistem, dar PSD și PNL au refuzat orice reformă,” spune Cătălin Drulă, care anunță că demersul la CCR va fi împreună cu partidul Forța Dreptei.

Președintele USR Cătălin Drulă anunță că USR și Forța Dreptei vor ataca noile legi ale Educației la Curtea Constituțională.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, „în forma votată de PSD și PNL, noile legi încalcă principiul egalității în drepturi, încălcă dreptul la învățătură, încălcă dreptul la viață privată, încalcă dreptul de proprietate publică. USR și Forța Dreptei vor invoca în sesizare și o serie întreagă de motive legate de procedură, insecuritate juridică, greșeli de redactare, terminologii eronate și paralelisme legislative”.

Cătălin Drulă subliniază că „în România lui Klaus Iohannis, școlile au fost goale azi, pentru că profesorii se luptă pentru salarii decente”, iar senatorul USR Irinel Darău precizează în același comunicat de presă că ”este inadmisibil că legile Educației nu aduc nimic ferm și clar în salarizarea cadrelor didactice.”

Comunicatul USR, integral:

”În forma votată de PSD și PNL, noile legi încalcă principiul egalității în drepturi, încălcă dreptul la învățătură, încălcă dreptul la viață privată, încalcă dreptul de proprietate publică. USR și Forța Dreptei vor invoca în sesizare și o serie întreagă de motive legate de procedură, insecuritate juridică, greșeli de redactare, terminologii eronate și paralelisme legislative.

Într-o Românie Educată, azi ar fi fost o zi obișnuită de școală. Copiii ar fi fost la ore, alături de profesorii lor, iar părinții la serviciu, ca de-obicei. În România lui Klaus Iohannis, școlile au fost goale azi, pentru că profesorii se luptă pentru salarii decente. Aveam șansa prin noile legi ale Educației să facem schimbări în sistem, dar PSD și PNL au refuzat orice reformă. În forma actuală, aceste legi înrăutățesc ceea ce mergea deja prost în Educație, de aceea le vom ataca la CCR”, a anunțat președintele USR Cătălin Drulă.

Senatorii USR au votat, luni, împotriva legilor Educației propuse de Ligia Deca considerând că ele nu vor duce la creșterea calității actului educațional. Din contră, noile legi vor duce la instituirea unui sistem al ”specialilor” chiar din școală prin introducerea un sistem dual de admitere în liceu, vor favoriza elevii din familii cu bani în detrimentul celor care nu-și vor permite meditații, vor reduce gradul de incluziune al elevilor și nu vor rezolva problema abandonului.

USR avertizează că noile legi ale Educației cresc controlul politic asupra celor care administrează școala românească și nu asigură creșterea prestigiului ocupației de profesor, astfel încât cei mai buni dintre absolvenți să dorească să devină profesori.

Mai mult, aceste noi legi protejează fățiș plagiatorii și impostorii, transformă universitățile în feude controlate de persoane protejate politic, conduse de rectori ”aleși pe viață”.

”Programul România Educată este un fiasco, iar aceste legi o simplă fanfaronadă! Reforma Educației o fac profesorii în sala de clasă. Elevii au nevoie de modele de urmat, au nevoie planuri-cadru noi și programe adaptate vremurilor noastre, școli sigure și bine utilate, profesorii au nevoie de siguranță și de salarii decente”, spune senatorul USR Ștefan Pălărie.

”Este inadmisibil că legile Educației nu aduc nimic ferm și clar în salarizarea cadrelor didactice. Se fac declarații sforăitoare despre evoluție și performanță, dar sunt uitați fix oamenii din sistemul de învățământ. Vom folosi toate mijloacele pentru a bloca aceste proiecte de legi fără viziune și care cel mult ne vor ține pe loc încă niște zeci de ani de acum încolo. O educație deficitară și neincluzivă ne va afecta pe toți, pe termen lung, și ne va deconecta definitiv de țările dezvoltate”, afirmă senatorul USR Irineu Darău.

Citește și:
BREAKING Legile Educației au fost votate în Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală din Învățământ


3 comments
  1. Așteptați sa facă dreptate CCR – ul!? Ce gluma buna! Niște lingăi care fac jocurile celor care le plătesc salarii și pensii speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doi foști miniștri ai Educației, Anton Anton și Pavel Năstase, vor primi pe viață, la propunerea Ministerului Educației, indemnizații de merit, echivalentul a trei salarii minime brute în fiecare lună, sumă neimpozabilă, semnalează deputatul Iulian Bulai

Doi foști miniștri ai Educației, Anton Anton și Pavel Năstase, se numără printre persoanele care vor primi, la propunerea Ministerului Educației, indemnizație de merit, care este acordată, conform legii, “personalităților…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale pentru proiectele eligibile – apelul de formare a profesorilor în pedagogie digitală, publicate de Ministerul Educației / 8 dintre cele 19 proiecte evaluate au obținut punctaj maxim

Rezultatele etapei de evaluare a calității proiectelor declarate eligibile pentru apelul de formare a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală au fost publicate astăzi, 14 august, de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Un copil care ia 2 la matematică, la evaluarea națională, are media 10 la niște obiecte la care nu s-ar fi putut descurca fără matematică, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu: Nu cred că poți să fii de 2 la matematică și să fii de 10 la fizică, la geografie, poate la chimie

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „un copil care ia 2 la matematică, la evaluarea…
Vezi articolul

Un corp profesionist de profesori evaluatori pentru BAC și Evaluarea Națională – cerut de profesorul Liviu Papadima / Selecția evaluatorilor de la BAC să fie mai eficientă și cu expertiză pentru examene naționale – susține directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara

Profesorul universitar al Facultății de Litere, din Universitatea București, Liviu Papadima, a cerut constituirea unui corp profesionist de evaluatori pentru examenul de Bacalaureat, în emisiunea Info Edu de miercuri 20 martie.…
Vezi articolul

Profesorii și elevii americani adoptă platforma de inteligență artificială ChatGPT în număr tot mai mare, în pofida riscurilor de etică și acuratețe, pentru a-i ajuta în asimilarea materiei, planificarea lecțiilor, interactivitate mai mare – sondaj

Platforma de inteligență artificială ChatGPT este utilizată tot mai intens atât de elevi, cât și de profesorii din școlile americane, în pofida tentativelor unor districte școlare de a o interzice,…
Vezi articolul