Liceele agricole rămân fără bani din PNRR, deși proiectele puteau fi finalizate până în 2026, susține Centrul Român de Politici Europene și solicită reconsiderarea deciziei: Întârzierile nu aparțin liceelor

2.502 vizualizări
Foto: Educatieagricola.ro
Eliminarea finanțării pentru liceele agricole din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este „o eroare”, avertizează Centrul Român de Politici Europene (CRPE), într-o postare pe Facebook și solicită Ministerului Educației și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să reanalizeze decizia. 

„Întârzierile nu aparțin liceelor, a le acuza de lipsă de performanță e complet injust. Contractarea s-a deplasat în timp (marea majoritate intrând în proceduri abia în februarie-martie 2025), iar instrucțiunile au venit recent”, conform CRPE.

Argumentele trimise de Centrul Român de Politici Europene către Ministerul Educației – România și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a reconsidera această decizie:

„Linia I7 cu o alocare de 43,6 milioane Euro care susține investiții absolut esențiale pentru calitatea educației agricole, care se vor repercuta în ce vom pune noi toți pe masă în viitor (+formarea profesorilor de specialitate) a fost eliminată din PNRR.

De ce este o eroare:

Proiectele sunt fezabile în fereastra PNRR. Dintr-o centralizare rapidă a statusului a 41 de  licee, realizată în ultimele zile de CRPE: 100% indică finalizare până în august 2026; 95% au proiectele deja demarate; 24% au cheltuieli proprii angajate; 44% au proceduri/licitații în derulare.

Întârzierile nu aparțin liceelor. Contractarea s-a deplasat în timp (marea majoritate intrând în proceduri abia în februarie–martie 2025), iar instrucțiunile au venit recent; a acuza școlile de lipsă de performanță e complet injust.

Natura investițiilor permite finalizare rapidă. Sunt preponderent dotări (echipamente de practică, utilaje mici, software, mobilier) și lucrări de mică anvergură (ferme didactice, microsere, eficiență energetică), care se pot închide în 6–10 luni, deci până în august 2026.

Echitate și încredere legitimă. În 2023 liceele agricole nu au fost eligibile pe liniile generale de dotare din PNRR (excepție: SmartLab), fiind direcționate exclusiv către I7; tăierea I7 acum creează inechitate vizavi de restul școlilor din România.”

Memorandumul publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și investiția din PNRR pentru liceele agricole

În aceeași postare, CRPE atrage atenția și asupra situației liceului agricol de la Șimleul Silvaniei și explică de ce nivelul de promovabilitate la BAC nu este un indicator corect pentru învățământul profesional și tehnic.

„Zilele acestea se întâmplă multe și nu foarte bune și pe subiectul licee agricole.

Am citit despre situația liceului agricol de la Șimleul Silvaniei, care a aflat “peste noapte” de la ISJ Sălaj că este comasat și își pierde personalitatea juridică, chiar dacă avea peste 500 de elevi și chiar dacă liceele agricole își păstrează personalitatea juridică, conform procedurii Ministerului Educației.

Până la soluționarea (în sens pozitiv sperăm) a speței de către autoritățile competente, ne oprim deocamdată asupra unui aspect din marja acestui subiect discutat în spațiul public zilele acestea, dar care pare a nu fi foarte bine înțeles: de ce nivelul de promovabilitate la BAC nu este un indicator corect pentru învățământul profesional și tehnic.

O spunem răspicat: pentru rutele profesionale (ÎPT), indicatorul relevant nu este rata la BAC în forma actuală, ci certificarea competențelor și angajabilitatea. Misiunea ÎPT este inserția pe piața muncii a tinerilor care învață o meserie, validată prin examenul de certificare. De aceea angajabilitatea și certificarea sunt indicatorii centrali, nu rata la BAC, un examen general-academic.

Conform noii legi a educatiei nr 198/2023, bacalaureatul în noua formulă (inclusiv pentru filiera tehnologică) se aplică începând cu generația intrată în clasa a IX-a în 2025–2026, deci primul examen în noul format este în 2030.

Până atunci, utilizarea ratei la BAC ca indicator-cheie pentru liceele tehnologice distorsionează evaluarea școlilor cu rută profesională și subminează rolul lor esențial de a furniza forță de muncă calificată în sectoare cheie ale economiei – cum este agricultura. Vom mai reveni pe acest subiect.”

Informații de context despre apelurile PNRR pentru liceele agricole

Despre formarea profesorilor din liceele agricole: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara vor forma profesori din liceele agricole, până pe 30 septembrie 2025 – apel PNRR de 600.000 euro 

Despre apelul „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol”, din comunicatul de lansare

Alocarea financiară totală este de 43 de milioane de euro, valoare eligibilă din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ținta asumată pentru această linie de finanțare este de minimum 57 de licee agricole care vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 650.000 de euro, iar fiecare beneficiar poate depune un singur proiect. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Apelul finanțat prin Investiția 7 a PNRR este unul complex, prin integrarea a 3 componente:

  • Componenta I: Construcții noi;
  • Componenta II: Intervenții la construcții existente prin reabilitarea/renovarea infrastructurii, în special pentru asigurarea creșterii performanței energetice;
  • Componenta III: Dotarea cu materiale, mobilier, echipamente digitale specifice activității didactice și practice pentru liceele eligibile.

Solicitanți eligibili care pot depune cererea de finanțare în cadrul prezentului apel sunt:

  • unitățile de învățământ de stat acreditate, de nivel liceal profil tehnologic, cu peste 10% clase cu profil agricol, inclusiv cele cu profil silvic care se regăsesc în Lista unităților de învățământ eligibile (Anexa 14).
  • UAT la nivel de municipiu, oraș, comună, pentru o unitate de învățământ descrisă la punctul 1, care este în administrarea sa.

Scopul prezentei linii de finanțare îl reprezintă creșterea atractivității învățământului profesional agricol, prin finanțarea îmbunătățirii infrastructurii și dotării cu materiale didactice specifice pentru pregătirea viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților în domeniile agriculturii și a celor conexe acesteia. Clădirile, sălile de clasă, laboratoarele și dotările, respectiv, infrastructura educațională, constituie elemente vitale ale mediilor de învățare din școli, deoarece are efecte asupra îmbunătățirii predării, a rezultatelor școlare ale elevilor și asupra reducerii abandonului școlar.


2 comments
  1. Licee agricole cu tot felul de dinozauri că resursă umană, de pe vremea CAP-urilor, cu pule la comenduire, care STAU pe posturi de titulari…Daca se voia cu adevărat refresh pentru agricultură de ce nu s-au luat măsuri să pregătească și tineri ingineri agronomi, zootehniști?? Chiar vă imaginați că sinecurile (termen la moda) de 70+++ sunt în stare de învățământ agricol modern?? Rămase pe post, chipurile că nimeni nu solicită postul?? Atunci…desființați specializările nesolicitate in loc sa platiți mastodontii cu salarii maxime și gradații de merit pe adeverințe prietenești pe activități fără legătură cu subiectul…De fapt ar trebui făcută o „razie” a specialiștilor din toate liceele tehnologice, că mulți sunt peste vârsta de pensionare, adică 62, 5 femeile și 65 barbații, că se aprobă clase de liceu la greu, unde și în acest an s-au intrat cu medii de 2-5, deși nu se mai dau burse la liceu, cu doar la profesionala,
    unde, nu se înscrie nimeni! Deci au bani devreme ce n-au nevoie de burse! (parca nu sunt bani…dar văd că sunt)

    1. pile nu cuvântul obscen „p”, că nu utilizez așa a scris android, nici nu înțeleg cum de a plecat în forma asta. Scuze, chiar , nu e vina mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Admitere la liceu 2020

Elevii de la liceele militare, excluși de la Concursul de Chimie „Petru Poni” 2024, dedicat liceelor vocaționale, printr-o adresă a secretarului de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru

Elevii de la liceele vocaționale – profilul militar nu pot participa la Concursul Național de Chimie „Petru Poni” 2024 dedicat elevilor din învățământul vocațional, după ce au fost tăiați printr-o…
Vezi articolul

INTERVIU Prima carte pentru copii, din România, ilustrată cu ajutorul Inteligenței Artificiale: Ar trebui să fim realiști – Inteligența Artificială este o unealtă de care ne putem folosi ca facem proiecte mai repede și mai ușor, atât timp cât ce ține de imaginație rămâne la autor și ilustrator, spune autoarea Carmen Ivanov

“Un monstru în vacanță” este prima carte din România pentru copii, ilustrată cu ajutorul inteligenței artificiale. ”Deși o parte dintre oameni se tem de Inteligența Artificială (AI), cartea ne arată…
Vezi articolul

Strategia Națională de Apărare a Țării să includă educația media ca pilon distinct – cererea Consiliului Național al Audiovizualului pentru președintele Nicușor Dan

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) i-a cerut oficial președintelui Nicușor Dan să includă educația media ca pilon distinct în viitoarea Strategie Națională de Apărare a Țării, relatează Paginademedia.ro. Potrivit instituției,…
Vezi articolul

9 medii de 10 în plus la Evaluarea Națională 2024, după contestații. În total, 74 de elevi au obținut medii maxime. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani

A crescut numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2024, după rezolvarea contestațiilor, potrivit Ministerului Educației. Inițial erau 65 de medii de 10. După soluționarea contestațiilor, numărul lor a…
Vezi articolul