UPDATE Discuțiile liderilor celor trei sindicate din Educație cu președintele Klaus Iohannis s-au încheiat / Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a participat la discuții

3.241 de vizualizări
Sursa: Presidency.ro
Discuțiile liderilor celor trei sindicate din Educație cu președintele Klaus Iohannis s-au încheiat. De precizat, liderii de sindicat au cerut luni o întâlnire cu șeful statului în jurul orei 15.30, dar profesorii au ajuns mai devreme în marș în fața Palatului Cotroceni, în jurul orei 14:30. Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a participat la discuții, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială. În fața Palatului Cotroceni au venit în marș de la Guvern, mii de profesori din toată țara.

UPDATE 16:14 Discuțiile s-au încheiat. Președintele a spus că e nevoie de un act normativ, că se angajează să gireze un acord, în cazul în care se va accepta. Profesorii vor decide dacă vor crede un acord politic, a spus Simion Hancescu, liderul FSLI.

În jurul orei 14:41, liderii celor trei sindicate din educație au intrat în Palatul Cotroceni pentru întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, potrivit G4Media.ro. La discuții participă și președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.

Amintim, sindicatele au trimis o scrisoare președintelui Iohannis, luni, cerându-i să îi primească la discuții.

„Facem — din nou — apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat și societate, pentru a obține, din partea Executivului, soluții reale și imediate pentru sistemul de învățământ”, se arată în invitația trimisă la Cotroceni de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală Alma Mater.

„Pentru a avea o Românie Educată, este nevoie de investiții masive în educație și de o resursă umană motivată”, îi transmit federațiile sindicale din preuniversitar și cele din universitar președintelui Klaus Iohannis.

Săptămâna trecută, la primul miting al profesorilor, președintele Klaus Iohannis a dojenit sindicatele din Educație că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și că “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației”.  În aceeași zi, președintele a fost într-o vizită oficială la Sibiu, la Colegiul Brukental, cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeierși le-a spus unor elevi, după ce a făcut o poză cu ei: “Vedeți, până și greva are ceva avantaje”.

Tot atunci, soția președintelui, Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la Colegiul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, care nu este în grevă, a ieșit în fața liceului cu grupul de elevi pentru a face poză cu președinții. Ea a precizat despre greva generală și protestul profesorilor, zâmbind: ”Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”.

Oferta Guvernului, respinsă de sindicate

Liderii de sindicat au fost astăzi la negocieri cu premierul Ciucă și au spus că „oferta guvernamentală este aceeași de aseară, iar răspunsul categoric pe care îl aducem din partea sutelor de mii de salariați care protestează în țară și astăzi în București este nu„.

Într-un comunicat de presă emis după discuții, Guvernul a precizat că a fost majorată suma promisă profesorilor drept prime: 4000 de lei, în loc de 2500 de lei.

Guvernul a promis sindicatelor din învățământ că va fi adoptat un memorandum în privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii legi a salarizării, potrivit unui comunicat de presă. La întâlnirea de la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație a fost prezentă și Ligia Deca, conform comunicatului dat de Guvern.

Citește și:
Președintele Iohannis dojenește sindicatele că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației” / Copii aduși din Brașov i-au cântat “O lume minunată”, iar el le-a spus să “învețe bine că merită”, în ziua când la București 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor
SURSE Președintele Klaus Iohannis îi primește azi la discuții pe liderii de sindicat din Educație
VIDEO Protestatarii i-au cântat președintelui Iohannis “O lume minunată”, la Cotroceni

FOTO și VIDEO Sute de profesori protestează la Sibiu, după ce președintele i-a sfidat și soția sa a catalogat mitingul de la București drept eveniment politic


2 comments
  1. Nu vrem! Greva in continuare! E doar o promisiune. Ei nu au fost in stare sa aplice legea, daramite sa aplice ceva pe vorbe.

    1. Corect! Vorbe goale, cine sa-i mai creadă… Greva continuă! Noi nu suntem asistați social, s-a umplut paharul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Culturii, discuție cu omologul ucrainean despre posibilul furt al pisaniilor moldovenești ale lui Ştefan cel Mare din Muzeul de Istorie al orașului Herson, de către ruși: Nu există informații certe, dar avem promisiunea unei verificări

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat că a discutat cu omologul ucrainean, Olexandr Tkachenko, despre ”posibilul furt al pisaniilor moldoveneşti ale lui Ştefan cel Mare din Muzeul de Istorie al…
Vezi articolul

E un trend național să avem deficit de profesori de fizică, chimie, biologie. Anul acesta am semnalat și pe matematică, unde problema este că nu vin neapărat cei mai buni și nu e motivant salariul, susține Ovidiu Tripșa, inspector general în Brașov

„E un trend național să avem un deficit de profesori de fizică, chimie, biologie și de anul acesta am semnalat deficit și pe matematică, dar aceste ore vor fi acoperite…
Vezi articolul

Școli-pilot 2021. Până acum 15 școli din România, publice și private, s-au înscris pentru a pilota diferite modele de învățământ sau management educațional. Szekely: Fiecare aplicant va fi contactat pentru a trimite planul de pilotare mai detaliat, o justificare a nevoii și o analiză a impactului și riscurilor

Până acum 15 școli din România, publice și private, s-au înscris pentru a pilota diferite modele de învățământ sau management educațional în programul declanșat de Ministerul Educației, potrivit listei obținute…
Vezi articolul

Burse de excelență olimpică 2024-2025. Elevii cu premii la olimpiade naționale și competiții internaționale pot primi până la 3.700 de lei pe lună, dacă nu au mai mult de 10 absențe nemotivate – criterii de acordare

Elevii cu premii la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale pot primi burse de excelență olimpică de până la 3.700 de lei pe lună, potrivit noilor reguli de acordarea burselor…
Vezi articolul

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul