Liderul sindical Anton Hadăr, prezent la protestul din fața guvernului: Când au început să conducă țara, au spus că vor lua măsuri care îi vor afecta pe toți, ori se pare că unii scapă printre degete

825 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
„Prin măsurile luate până acum, de fapt, nu au reușit să pună economia în funcțiune. Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că sunt numai tăieri și reduceri de de salarii, comasări în educație, adică măsurile nu sunt constructive. Când au început să conducă țara, au spus că vor lua măsuri care îi vor afecta pe toți, ori se pare că unii scapă printre degete”, a declarat Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” din învățământul universitar, pentru Antena 3, pe 29 octombrie.

Declarațiile lui Anton Anton Hadăr:

„Prin măsurile luate până acum, de fapt, nu au reușit să pună economia în funcțiune. Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că sunt numai tăieri și reduceri de de salarii, comasări în educație, adică măsurile nu sunt constructive, iar în ceea ce-i privește pe ei, pe cei aflați în fruntea țării, în roluri înalte, măsurile întârzie, întârzie și pachetul de măsuri cu caracter economic, pe care noi îl așteptăm de atâtea luni de zile. Ceva trebuie să se miște, pentru că altfel vor asista la proteste și mai puternice decât cel de astăzi. 

Este într-adevăr o altă mare nemulțumire faptul că nu se găsesc soluții uniforme. Adică, dacă tot vii cu măsuri care să îngrădească creșterea salariilor, pentru că știți bine că sunt blocate salariile, în ceea ce privește sectorul bugetar și pensiile și pensiile, atunci de ce să nu fie supărată lumea și să ceară măsuri pentru toți cei care astăzi să ies în țara aceasta? Când au început să conducă țara, au spus că vor lua măsuri care îi vor afecta pe toți, ori se pare că unii scapă printre degete.”

Citește și 
VIDEO Sindicatele din învățământ protestează în fața Guvernului, alături de marile confederații sindicale, și cer abrogarea Legii Bolojan
Liderul sindical Marius Nistor: Se va declanșa referendum național privind greva generală, imediat după mitingul de pe 29 octombrie


3 comments
  1. De asta protestezi ,ca au scăpat unii?Vai de capul nostru!!

  2. Mentalitatea asta de ”să moară și capra vecinului” ne-a adus aici. Hadăr, stai jos, patru.

    Nu vreau ”răzbunare”, vreau echitate. Dacă guvernul ăsta e incapabil să conducă corect, să lase pe alții. Vor fi mai buni sau mai răi, rămâne de văzut. Dar e clar că nu se poate continua așa.

  3. Mobilizati-va rapid cu referendumul ca daca incepe calendarul de mobilitate, intram pe capete in restrangeri, completari de norma si in cele din urma somaj sau ramas fara serviciu. Nu este timp de bla-bla-uri, de car-mar si alte pretexte. Nu veti fi penalizati, sanctionati, nu va da nimeni afara, posibil sa nu luati salariul si s-ar putea sa nu faceti vechimea(e discutabil, nu e batut in cuie, e de dezbatut cu sindicatul). Oricum daca nu mai avem posturi, la ce mai ajuta gradele. Si-asa gradele acum sunt de fapt o adrvarata pedeapsa, riacand sa nu mai primim unele beneficii avand leafa neta prea mare. Orice alta intoxicare mai primiti pe retele sociale, e cuc. Ganditi-va sa fim uniti sa revenim la 16-18 ore norma si la eliminarea schimbarilor la numarul de elevi si la comasari. Nu va bazati pe ceilati colegi care mereu v-au obtinut drepturi sau mariri. Fiti solidari cu ei, pentru ca daca nu sunteti, se vor blaza si ei si nu ne vom putea mobiliza si pierdem munca de o viata. Iar sindicatele sa ia aminte: cu cat mai multi care pierd locul in sistem, cu atat mai putini cotizanti. Veti face ore pana va ia capul daca nu mai aveti degrevari ca inainte, veti lucra dupa zeci de ani in care nu ati fost la catedra, cu debili mintal, violenti, cu fel si fel de tulburari psihice si asta cate 3-4-5 in clase de 35 de elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș, despre concurența record la Medicină de anul acesta: Au contat investițiile, modernizarea, prestigiul facultății și școala de vară pentru elevi

Număr record de candidați la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. Cel mai important factor este organizarea unei școli de vară,…
Vezi articolul

Șefii inspectoratului școlar Gorj sunt demiși, dar nu sunt dați afară pentru că nu ar vrea nimeni să preia posturile, le-a spus secretarul de stat Sorin Ion profesorilor veniți la minister să conteste ilegalitățile: Credeți că eu am un joben din care scot inspectori? Dacă nu găsim înlocuitori, cum să îi dăm afară?

Inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Mihai Istrate, și adjunctele Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu au fost demiși din funcții de ministrul Educației după nereguli grave descoperite de corpul…
Vezi articolul

Etapele pentru înființarea grădinițelor comunitare, explicate de Ministerul Educației – document / Până la 31 martie 2024 vor fi înființate 98 de grădinițe comunitare, potrivit instituției

Etapele ce vizează înființarea serviciilor de educație timpurie complementare au fost trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre înființarea ludotecilor și grădinițelor comunitare, ca servicii private sau de…
Vezi articolul