Liderul sindical Marius Nistor: În ultimii 35 de ani am avut atâtea reforme, nimic nu a fost dus până la capăt, clar că apare o neîncredere a profesorilor vizavi de beneficiile unei schimbări / Este normal să apară rezistență, plafonare și indiferență, pentru că n-au mai văzut o anumită finalitate

4.058 de vizualizări
Foto: G4Media.ro
După decenii de reforme începute și nefinalizate în învățământ, profesorii „automat au o reacție de respingere”, a afirmat recent liderul sindical Marius Nistor, la Prima News. Este nevoie „de o schimbare în care corpul profesoral să fie implicat în mod real”, a adăugat el.
Redăm declarațiile pe această temă:

Liderul sindical Marius Nistor: În momentul în care colegii mei aud termenul de reformă în sistemul educațional, automat apare o reacție de respingere. Din ce cauză? Cred că știți și dumneavoastră foarte bine. În ultimii 35 de ani am avut atâtea reforme, niciuna finalizată. Am avut atâtea reforme care au luat numele unor miniștri: reforma Marga, reforma Funeriu, reforma Andronescu, reforma nu mai știu care. Nimic nu a fost dus până la capăt. Legislația în domeniu a suferit atâtea modificări, încât o lege abia promulgată deja începea să suporte modificări pe bandă rulantă. Drept urmare, din start apare această neîncredere a corpului profesional vizavi de beneficiile unei schimbări. Este normal să existe o astfel de rezistență. Așa că eu aș renunța să mai vorbim de reformă. Cred că mai interesant este să vorbim, poate, de progresul sistemul educațional, de modernizarea sistemului educațional, de ridicarea lui la nivelul așteptărilor pe care societatea le are din partea noastră.

Și, bineînțeles, putem vorbi de schimbare, dar o schimbare care să conducă la rezultate mai bune. O schimbare în care corpul profesoral să fie implicat în mod real, pentru că, vedeți, s-a mai vorbit de reformă curriculară, s-a mai vorbit de modificarea planurilor-cadru. Dar știți cum discutau anumiți experți, mai ales cei care nu lucrează neapărat în sistem, dar sunt specialiști la absolut toate: dascălii nu sunt buni de nimic, sunt conservatori, facem niște planuri-cadru ca să dăm afară zeci de mii de cadre didactice. În momentul în care ai o astfel de abordare, categoric reacția va fi de respingere.

Clar că a apărut această plafonare și indiferență, până la urmă, pentru că n-au mai văzut o anumită finalitate, dar vor ieși din zona de confort, se vor aplica, vor încerca să piloteze aceste noi planuri-cadru, cei care vor avea curaj, și sunt suficient de mulți colegi care vor avea curajul să facă acest lucru. Dacă acolo, în zona de pilotare, vor exista rezultate palpabile, clar că vor fi și alții care vor urma această cale. Dar trebuie înțeles următorul lucru: indiferent ce reforme facem, indiferent cum modificăm planurile-cadru, indiferent cum vor arăta programele școlare, contează foarte mult pregătirea inițială a celor care vor alege această profesie. Contează foarte mult formarea continuă, cursuri care, într-adevăr, să aibă o finalitate bună, care să conducă la rezultate mai bune, care să le servească colegilor noștri în activitatea de zi cu zi.

Informații de context

Ministrul Educației și Cercetării Daniel David a semnat ordinul de ministru pentru aprobarea planurilor-cadru de liceu. Este „primul pas într-o reformă mult mai importantă pe care trebuie să o facem de acum încolo, și anume lucrul la programe, (…) manualele pe baza noilor programe și apoi training-ul profesorilor, pentru ca din 2026 să avem o nouă generație care intră într-o nouă logică curriculară”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Daniel David.

Ce propuneri de schimbări curriculare sunt menționate în Raportul QX al ministrului Daniel David:

„Învățământul obligatoriu trebuie pregătit printr-o reorganizare a educației antepreșcolare, cu un curriculum modern, asociat cu resursa umană și infrastructura de calitate. De obicei, educația antepreșcolară și educația preșcolară sunt tratate psihoeducațional și administrativ ca parte a educației timpurii (așa cum este cazul și în standardele/reperele aprobate în țară 2024). În esență, curriculumul educației timpurii trebuia să constituie prerechizitele pentru competențele de bază și cele cheie, care urmează să fie aprofundate și dezvoltate apoi în următoarele cicluri de învățământ. 

Cred însă, accentuând (1) componenta psihologică – ex. stadiul senzorio-motor (orientativ 0-2 ani) vs. stadiul preoperațional în dezvoltarea piagetiană clasică (orientativ 2-6 ani) – și (2) noua structură administrativă – educația preșcolară devine parte din învățământul obligatoriu – că, păstrându-se principiile și umbrela educației timpurii, educația preșcolară trebuie tot mai mult gândită prin similaritate și raportare la educația primară, pe care o pregătește psihoeducațional și administrativ. Raportul OECD 2025, din luna mai, va detalia astfel de reforme necesare la nivelul educației timpurii. 

Ultima reformă curriculară la nivelul învățământului primar a fost în anul 2013, aici fiind necesare verificări și actualizări, unde este cazul. 

Ultima reformă curriculară la nivelul învățământului gimnazial a fost în anul 2017, de aceea, și aici trebuie să se facă verificări și reactualizări, unde este cazul. 

La nivelul învățământului liceal, există o întârziere de peste două decenii, de aceea reforma aici trebuie să devină o prioritate; planurile cadru au fost deja puse în dezbatere publică, așadar, următoarele etape – programe/manuale/formarea profesorilor – pot fi implementate, astfel încât anul școlar 2026/2027 să înceapă cu o nouă paradigmă curriculară la nivel de liceu. 

În fine, trebuie formulate dezvoltările curriculare pentru educația timpurie și pentru învățământul postliceal.”


8 comments
  1. Buna ziua. O intrebare:
    Invatatorii titulari dintr – o scoala care raman fara clasa unde vor lucra? In contextul in care nu exista catedre!

  2. Buna ziua !

    Și-au pus vreunul din cei care au intodus aberația cu mărirea normei dicatice cât lucrează un profesor acasă la pregărea lecțiilor pentru a doua zi ? Vă rugăm rezolvați această situație !

  3. Si, concret, ce veti face pentru noi, domnilor lideri de la sindicate?? In afara de comunicatele trimise in scoli, ce idei mai aveti( daca mai aveti)??

  4. Oare nu e din cauză că liderii sindicali (aceași de zeci de ani)sunt în cârdășie cu decidenții poltici?

  5. Lider? Ăsta?

    Mai bine o mămăligă veche decât el. Auzi, cică oamenii ar accepta să fie dați afară în numele unei reforme ”reale”.

    Ia mai duceți-vă…

    GREVĂ. Cu sau fără Nistor, pleacă, expiratule!

  6. Reforma trebuie sa inceapa cu 6% din PIB pentru Educatie. Atat timp cat sindicatele sunt controlate politic PIB-ul pentru Educatie va fi cel mai mic din UE si printre cele mai mici din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cadrele didactice care vor să devină membri în agenția care asigură calitatea în învățământul superior nu mai trebuie să declare că nu sunt învinuite penal / Prestigiul moral în management universitar devine criteriu de departajare

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pentru a deveni membre în agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, ARACIS, nu mai trebuie să declare pe propria răspundere…
Vezi articolul

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunță că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu transportul elevilor: Hotărârea de guvern privind transportul gratuit al elevilor emisă în decembrie ar încalca legislația europeană

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunță că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu Hotărârea de Guvern 1337, despre care spun că ar încalca legislaţia Uniunii Europene. Este vorba despre documentul…
Vezi articolul

Avertisment al profesorului Lucian Maier, despre pierderea normelor didactice din toamnă: La fiecare patru clase de 28 de elevi se pierde o clasă de 22 de elevi – minus patru ore la Limba română, patru la Matematică, minus ore la Istorie, Geografie, Științe sociale și alte discipline

Profesorul de filosofie Lucian Maier avertizează într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook că, în aceste zile, în învățământ se pregătește „o nouă etapă a concedierilor mascate”, odată cu…
Vezi articolul

Educația media, extinsă în toate ciclurile și “transversal în discipline”? Ligia Deca: “obiective” de educație media în forma finală a raportului România Educată / Radu Szekely invocă planurile cadru și profilurile de competențe ale absolvenților, ca posibile ținte de extindere

Autoritățile vor să “generalizeze” educația media în școală, pentru că “în mod evident, competențele media sunt indispensabile”, au spus vineri reprezentanți ai Președinției și Ministerului Educației, în cadrul unei conferințe…
Vezi articolul