Ligia Deca a ajuns la Liceul Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit luni, și alte trei eleve sunt internate în spital / Marcel Ciolacu: Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curând în zonă, categoric că cei vinovați vor plăti fără nicio excepție

[jp_post_view]
Foto:Google Street View
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți, că ministra Educației, Ligia Deca, va merge la internatul din Odorheiul Secuiesc. Oficialul a spus că așteapta datele din anchetă pentru a putea lua măsuri împotriva celor vinovați.

Conform TVR Info, Ligia Deca a ajuns la liceul din județul Harghita și discută deja cu conducerea instituției de învățământ. Luni seară, după o ședință la Ministerul Educației, instituția anunța că doi reprezentanți ai Ministerului Educației se deplasează la fața locului. 

„Știm cu toții ce s-a întâmplat astăzi, doamna ministru educației o să se deplaseze acolo și urmează să vadă locurile pentru ceilalți copii. Așteptăm ancheta cred că eram împreună cu domnul președinte Nicolae ciuca când anunțat domnul Arafat acest eveniment tragic. Important e să luăm măsuri, să vedem câte una, câte una, încercăm să le închidem. Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curând în zonă, categoric că cei vinovați vor plăti fără nicio excepție, păcat totuși că un copil și-a pierdut viața și am văzut cu toții ce s-a întâmplat. Oricum, pe zona executivă s-au luat toate măsurile și am salvat o fetiță care a fost scoasă de sub dărâmături tot în stop cardiac și foarte curând, chiar dacă a fost descoperit al patrulea copil, un băiețel, el n-am mai putut fi salvat“, a declarat Marcel Ciolacu.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/319345654343157/

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mulți părinți aleg să-i ducă pe copii la licee particulare pentru un an, în clasa a IX-a, să încerce să obțină medii foarte mari. Dacă se eliberează locuri suntem obligați să acceptăm transferul pe baza mediei. Noi nu știm cum au obținut aceste medii – Raluca Răducanu, director adjunct de la Jean Monnet

La sfârșitul clasei a IX-a, zeci de elevi depun cereri să se mute la un liceu „căutat” din București, unde se intră cu medii foarte ridicate, între 9,90 și 10,…
Vezi articolul

Raluca Turcan: Ministerul Educației în momentul de față este în plin proces de adaptare a materiilor la competențele pe care doresc să le transmită, astfel încât materia să fie simplificată în procesul de predare online

Ministerul Educației în momentul de față este în plin proces de adaptare a materiilor la competențele pe care doresc să le transmită, a declarat vicepremierul Raluca Turcan la B1TV. Aceasta…
Vezi articolul

Profesoara de informatică Dana Lica: Copilul trebuie să aibă cultura învățării de acasă și pe această bază un profesor poate construi / Învățământul de performanță ar putea fi un model de bună practică. Elevii de excepție care sunt ascultați pot ajuta să îmbunătățească tot actul educațional

Cultura învățării la un elev trebuie să vină de acasă mai întâi, pentru ca apoi profesorul să construiască un caracter și cunoștințe alături de copil și părinte, este de părere…
Vezi articolul