Ligia Deca a anunțat că vor fi semnate pe 26 iulie unele contracte de finanţare pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare. Sesiunile de informare privind contractarea continuă, potrivit UEFISCDI

[jp_post_view]
Foto: Simion Mechno/Agerpres Foto
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că miercuri, 26 iulie, vor fi semnate unele contracte de finanţare pentru dotarea a 5.600 de unităţi de învăţământ preuniversitar şi conexe cu mobilier, laboratoare de informatică şi de ştiinţe, cabinete şcolare, ateliere de practică şi echipamente IT, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Victoria, de la ora 13:00. Sesiunile de informare privind contractarea continuă până pe 27 iulie, potrivit UEFISCDI 

„Vorbim de 5.600 de unităţi de învăţământ şi unităţi conexe. Finanţarea este asigurată prin componenta 15 ‘Educaţie’ , investiţiile 9, 11, 13 şi 14 din PNRR. Alocarea financiară a apelului este de peste un miliard de euro. Este o alocare istorică, poate cea mai mare alocare de acest tip în infrastructura şcolară”, a declarat Ligia Deca, după şedinţa conducerii PNL cu miniştrii şi secretarii de stat liberali, potrivit Agerpres.

  • Procesul de contractare a început pe 6 iulie și se derulează prin platforma UDiManager a UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării), care organizează în perioada 13 iulie – 27 iulie 2023, sesiuni de informare privind contractarea. 
  • LISTA FINALĂ 2.538 de proiecte vor fi finanțate în apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare

Calendarul sesiunilor de informare, conform UEFISCDI:

Joi 13.07.2023 intervalul orar 14:00 – 16:00

Marți 18.07.2023 intervalul orar 10:00 – 12.00

Joi 20.07.2023 intervalul orar 14:00 – 16:00

Marți 25.07.2023 intervalul orar  10:00 – 12.00

Joi 27.07.2023 intervalul orar  14:00 – 16:00

„Aceste contracte presupun mai multe tipuri de investiţii: digitalizarea procesului educaţional, astfel încât vom avea laboratoare de informatică dotate în toate şcolile, inclusiv în unităţile de învăţământ pentru învăţământul profesional şi tehnic şi săli de clasă pentru toate nivelurile, preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, dotate cu echipamente IT la standarde moderne. Vorbim şi despre modernizarea infrastructurii şcolare, adică de dotări în sălile de clasă sau pentru activităţi extraşcolare şi sportive, dotarea cu mobilier nou şi vorbim şi despre dotarea cu laboratoare sau cabinete pentru sistemul de educaţie preuniversitar, inclusiv cabinete de asistenţă psiho-pedagogică, logopedie. Şi vorbim, de asemenea, foarte important, despre modernizarea bazei materiale pentru atelierele de practică din reţeaua învăţământului profesional şi tehnic”, a explicat Ligia Deca.

Conform ministrului Educaţiei, vor urma contracte care vizează laboratoarele inteligente de tip smartlab în licee, campusurile de învăţământ dual, achiziţia de microbuze şi serviciile complementare de educaţie timpurie.

„În perioada următoare se vor semna, aşadar, în plus faţă de aceste 5.600 de contracte pentru dotări, încă 4.000 de contracte, toate reprezentând investiţii majore în sistemul şcolar”, a transmis Deca, potrivit sursei citate.


1 comment
  1. Dar la mobilierul din grădinițe când vă gândiți? In Municipiul Beiuș județul Bihor,mobilierul este vechi de când au fost copiii mei acolo…peste 35 ani ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Oamenii de știință au descoperit urmele unui ghețar modern pe Marte care ar putea susține viitoarele misiuni umane / Cercetător: Sarea s-a format peste ghețar păstrând forma gheții de dedesubt, până la detalii precum crevasele și benzile de morene

Rămășițele unui ghețar modern au fost găsite aproape de ecuatorul planetei Marte, sugerând că gheața ar putea încă exista la mici adâncimi în acea zonă. Dacă este confirmată, o astfel…
Vezi articolul

Cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susținută și de Dacia. Roboții și cursurile oferite alături de BCR ar putea ajunge anul acesta la 50.000 de elevi / Cele 4 stadii pentru introducerea unui elev în robotică și la ce vârstă trebuie să înceapă

Nextlab.TECH este cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susține coordonatorul acesteia, profesorul Răzvan Bologa, cadru didactic la Facultatea de Cibernetică…
Vezi articolul