Ligia Deca: Acordarea titlurilor de doctor trebuie să meargă la universitate, dar un filtru de tip CNATDCU trebuie să rămână

[jp_post_view]
Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat în cadrul conferinței de presă că „unele prevederi ale pachetului legislativ lansat în dezbatere publică sunt în continuare oportune, de exemplu acordarea titlului și diplomei de doctor la nivelul universităților, dar, din discuțiile avute, elemente de tipul existenței unui filtru de tip CNATDCU trebuie să rămână”.

Întrebare: Au fost critici dure în special la prevederile legate de integritate academică. Vor mai regăsi în forma actuală sau vor fi eliminate, mă refer la desființarea CNATDCU, amnistierea plagiatelor?

Ligia Deca: În cadrul legislativ actual, care include decizia Curții Constituționale din această vară, facem tot ceea ce ține de noi pentru că acest cadru normativ care privește integritatea academică să răspundă și solicitărilor legitime ale societății pentru a preveni eventualele abuzuri. Consider că unele prevederi ale pachetului legislativ, lansat în dezbatere publică, sunt în continuare oportune, de exemplu acordarea titlului și diplomei de doctor la nivelul universităților, dar, din discuțiile avute, elemente de tipul existenței unui filtru de tip CNATDCU trebuie să rămână. Luăm în considerare serios aceste discuții avute, inclusiv cu cei din conducerea CNATDCU actuală”.

Sorin Cîmpeanu a lansat în dezbatere publică în iulie, în plină vacanță școlară, două proiecte de legi pentru educație, criticate dur pentru că desființează practic etica la doctorat.

Amintim că instituția esențială în analizarea plagiatelor (CNATDCU) este desființată prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, în proiectul Legii învățământului superior. Tot în proiect apare că analizarea sesizărilor de plagiate din doctorate va reveni universităților și apoi unei instanțe.

Edupedu.ro a scris că posibilitatea de renunțare la titlul de doctor, “prin act unilateral de voință” și fără prevederi privind eventuale despăgubiri, este una dintre prevederile în favoarea plagiatorilor, inclusă în proiectul de lege a învățământului superior. 

Articol în curs de actualizare

Citește și:
O creștere a salariilor profesorilor, de la 1 ianuarie 2023, discutată în Guvern cu sindicatele. Ligia Deca: Procentul este încă în discuție
LIVE VIDEO Ligia Deca: Referitor la proiectele de legi ale Educației, am discutat astăzi cu domnul prim-ministru al României și am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni


1 comment
  1. >>eventualele abuzuri
    Ce vrea sa spuna dna. doctor von Luxembourg, cu 14 interviuri, experta in comparatii de documente, vorbitoare a limbajului de lemn? Frauda comisa de plagiator a devenit abuz? In curand va deveni o greseala si cu putina rabdare un drept pentru politicieni lol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acordarea majorării de 10% din salariul de bază pentru învățătorii și educatoarele care sunt în regim de plata cu ora, cerută ministrului Educației de către sindicatele din Învățământ – document

Sindicatele din Învățământ cer ministrului Educației ca profesorii pentru învățământul primar și profesorii pentru învățământul preșcolar, încadrați în regim plata cu ora, să primească majorarea de 10% din salariul de bază,…
Vezi articolul

George Purcaru, FSLI, despre creșterea normei didactice: Vreau să subliniez foarte clar că cel puțin 12.000 de profesori, astăzi, în România, vor „beneficia” de 4 ore în plus. Profesorii vor munci mai mult / Aceste pachete de măsuri sunt un atentat la dreptul la muncă pentru cadrele didactice

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat că cel puțin 12.000 de profesori o să aibă în plus 4 ore la norma didactică de predare-învățare-evaluare. Este vorba…
Vezi articolul