Ligia Deca despre prăbușirea peretelui internatului din Odorheiul Secuiesc: Nu am date despre situația clădirii. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple

[jp_post_view]
Foto: Simion Mechno/Agerpres Foto
Ministra Educației a spus despre situația de la Odorheiul Secuiesc, unde peretele unui cămin de liceu s-a prăbușit luni după amiază peste 4 copii:, iar un copil a murit. ”Nu am date despre situația clădirii. (…)Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic I și II. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, potrivit Hotnews.ro. Amintim, 4 copii ( 3 fete și un băiat) au fost prinși sub dărâmături, după ce peretele internatului liceului Tamași Aron s-a prăbușit luni după amiază. Băiatul găsit sub dărâmături nu a putu fi salvat.

Ligia Deca a avut o scurtă replică în plenul Parlamentului, legată de situația de la internatul liceului din Odorheiul Secuiesc, după ce deputatul Emanuel Ungureanu a remarcat tragedia produsă, luni seara, în județul Harghita.

„Să nu politizăm sau să folosim situații tragice cum este cea pe care o vedem în presă. Este situația în evoluție, suntem în legătură cu colegii noștri de la nivel local și cu departamentul pentru situații de urgentă. Îmi exprim tot sprijinul pentru familii si pentru comunitatea școlară și vom face tot ce ține de ministerul Educației pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie”, a spus Deca.

Într-o declarație publicată de Hotnews.ro, Ligia Deca a mai spus: „Nu am date despre situația clădirii, vreau să văd care este proprietarul, să văd ce lucrări erau autorizate. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic I și II. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”.

Amintim, un băiat a decedat și trei fete au fost scoase de sub dărâmături, în viață. Victimele au vârste între 15-17 ani. Potrivit reprezentanților primăriei, clădirea aparține Bisericii Catolice, iar primăria plătește o chirie de 330.000 de lei pe an. Liceul a fost construit la începutul anilor 1900, scrie G4Media.ro.

Citește și:
UPDATE Un perete al internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste 4 copii / Au fost scoase 3 victime


7 comments
  1. Daca nu e un copil al lor, al vip-urilor cu statut special in societate, nu le pasa!

  2. Ca de obicei, țara arde și baba se piaptănă. Cine e de vină? Unii și alții, evident ceilalți, nu noi. Cam așa o să se învârtă în jurul cozii, uitând efectele ignoranței lor, a nerespectării legilor chiar de către ei (politicieni, primari) și la final nimic nu se schimbă. Dacă tot îi interesează cine, cum și în ce fel, să verifice și restul căminelor, ca multe nu au mai fost renovate de vreo 30 de ani, pica rugina pe copii și sunt un real pericol. Sau așteaptă să vadă în presă următorul dezastru ca să caute vinovații. Știm deja ca nu se va găsi nimeni, și oricum nu mai încălzește pe nimeni faptul ca se găsește vinovatul, când copii nevinovați mor

  3. Ah, Dr. Deca e in campanie electorala.

    Ea nu e interesata de victime, ci de proprietar si de autorizatii.

    Te cutremuri cand vezi atata nesimtire.

  4. nu sa prăbușit un zid, sa prăbușit un corp de clădire
    Internatul unui liceu din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial. UPDATE. Patru copii au fost scoși de sub dărâmături. Unul dintre ei a murit, iar altul este intubat. Ceilalți doi au fost transportați la spital, conștienți. Acțiunile de căutare s-au încheiat.
    https://www.biziday.ro/270727-5/?biziday_revision=3
    ( Shared via Biziday : https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.biziday )

  5. DEMISIA!

    A trebuit să moară un copil în clădirile școlii… că sa nu vedem nici acum nicio reacție.

    Atâta lipsă de empatie NU am întâlnit niciodată!

    I se spune că a avut loc un incident tragic și ea vorbește de investiții si PNRR…

    1. A trebuit să moară ALT copil. Au mai murit copii în incinta școlii, unii înecați în fosa septică. Nimeni nu s-a sinchisit la nivel ministerial.

      Nu se vor sinchisi nici acum. Au alte treburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Este foarte important să dăm valoare notelor. Dacă facem o comparare între mediile la Evaluarea Națională și mediile la nivelul claselor V-VIII, vedem o diferență foarte mare

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la Euronews România, că este foarte important să dăm valoare notelor, dar trebuie să avem standarde de evaluare pentru acest…
Vezi articolul

„Rotirea elevilor în bănci” cel puțin o dată pe modul – măsură propusă în proiectul de metodologie pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare / Elevii din grupurilor vulnerabile nu vor fi așezați în ultimele două bănci

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar. Printre măsurile recomandate este și rotirea periodică a…
Vezi articolul

Apel către autorități: Personalul medical din școli, trimis „în prima linie de prevenire și combatere” a epidemiei Covid-19, trebuie să primească instruire și echipamente de protecție – Comisia de Medicină Școlară

Personalul medical din cabinetele medicale și stomatologice din școli și universități, detajat de autorități la direcțiile de sănătate publică prin ordinul direct al primului ministru, este în prima linie de…
Vezi articolul