Ligia Deca, întrebată despre o eventuală demisie în cazul în care legile educației vor fi modificate mult în Parlament: „Mă voi gândi la alte acțiuni” / Ce-și dorește ea, generic, să rămână în legi: „susținerea elevilor”, a carierei didactice și programele naționale

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat un răspuns tranșant când, în conferința de presă de luni, a fost întrebată în mod repetat în legătură cu o eventuală demisie sau „linie roșie” peste care nu poate trece, în urma unor modificări majore asupra proiectelor de legi ale educației, când acestea vor ajunge în Parlament. „Mă voi gândi la alte acțiuni”, a spus ea inițial, vorbind despre momentul în care legea nu ar mai reprezenta „punctul de vedere al Ministerului Educației”. Când întrebarea a fost reluată sub altă formă, ea și-a exprimat încrederea că după procedurile parlamentare rezultatul va fi un set de „legi bune” și a spus că „nu cred că atunci când este greu trebuie să dai înapoi”.

Ea a indicat, în același context, pe care dintre elementele proiectelor de legi le considerate a fi cele mai importante, apelând, însă, la termeni generici: „Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susținerea elevilor, susținerea carierei didactice, programele naționale care asigură calitatea și echitatea sistemului să rămână și mă voi lupta pentru ele”.

Ligia Deca, în conferința de presă:

Reporter: Care este linia roșie peste care nu veți trece? Ce modificări nu veți accepta?

Ligia Deca: ”Da, urmează o dezbatere parlamentară. Eu îmi doresc și voi fi în Parlament să apăr aceste forme pe care noi le scoatem în dezbatere. Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susținerea elevilor, susținerea carierei didactice, programele naționale care asigură calitatea și echitatea sistemului să rămână și mă voi lupta pentru ele. În momentul în care voi considera că legea sau legile nu mai răspund la nevoile sistemului și nu mai reprezintă punctul de vedere al Ministerului Educației, sigur că atunci mă voi gândi la alte acțiuni.”

Reporter: (…) Luați în calcul demisia în cazul în care acest pachet legislativ, în urma dezbaterii parlamentare, ia o altă formă?

Ligia Deca: „Eu voi lupta ca acest pachet legislativ să-și atingă scopul. Nu cred că atunci când este greu trebuie să dai înapoi, mai ales când este vorba de 3 milioane de copii. Și, așa cum spuneam, voi face tot ce-mi stă în puteri, împreună cu colegii din coaliție și cu actorii din educație, ca legile să treacă prin Parlament și să își păstreze toate elementele pozitive. Am mare încredere că acest timp de reflecție pe care l-am parcurs va garanta această stabilitate, inclusiv în procedura de dezbatere parlamentară, fără a înlătura niciun fel dreptul Parlamentului de a aduce îmbunătățiri legilor. Deci, eu am mare încredere că procesul legislativ va rezulta în adoptarea unor legi bune.”

Citește și:
BREAKING Proiectele legilor Educației au fost publicate de ministra Ligia Deca / Vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile
LIVE VIDEO TEXT Proiectele de legi ale educației – prezentate de ministrul Ligia Deca luni: Master didactic cu bursă echivalentă salariului mediu brut, program național care să abordeze direct analfabetismul funcțional, salarizare progresivă menționată în lege / Evaluarea Națională – ca acum, admitere pentru 60% din locuri la licee căutate


4 comments
  1. Nu pleaca ursul de stupul cu miere, asa e jighineaua asta pusa acolo de dulapul de la Cotroceni

  2. nu pricep rostul a doua examene unul de evaluare si altul de admitere, de ce nu era suficient unul computerizat, decat daca se intra pe pile, spagi, meditatii cu cei din liceul respectiv. un fel de segregare pe fata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Adrian Streinu Cercel / Foto: Salvati Delta

Epidemie de gripă în România – Ce trebuie să facă părinții cu copiii, recomandările specialiștilor: fără mers în malluri, nu strănutați în mâna, apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectantul

România este în epidemie de gripă, iar în școli s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri numai săptămâna aceasta, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Oficialul a avertizat că părinții trebuie…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2023 la Limba română. Sfaturi pentru elevi de la profesorul Cătălin Zaman: Să se întoarcă la texte pentru informații ori de câte ori e nevoie, când se simt nesiguri, pentru că timp este suficient

Elevii de clasa a VIII-a care urmează să susțină proba de Limba română ar trebui să citească cu atenție și fără grabă cele două texte date, pentru a nu pierde…
Vezi articolul

Dezbaterea pe legea învățământului preuniversitar în Camera Deputaților, întreruptă și în a treia zi. Comisia se reîntâlnește luni dimineață / Blocajul – prevederile legate de școala din spital și educația mamelor minore

Dezbaterea pe Legea învățământului preuniversitar a fost suspendată și în a treia zi de discuții. Sâmbătă, în jurul orei 12, membrii Comisiei de învățământ din Camera Deputaților au decis să…
Vezi articolul

Miercuri, 19 martie, simularea Evaluării Naționale 2025 se încheie cu proba la Limba maternă. Pentru cei 10.000 de elevi ai minorităților naționale, proba începe la ora 9

Elevii minorităților naționale susțin, miercuri, 19 martie, proba scrisă la Limba și literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale 2025. Sunt înscriși aproximativ 10.000 de elevi, conform unui comunicat de presă al Ministerului…
Vezi articolul