Ligia Deca, ministrul care acceptă o alocare de 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației, spune că s-a întors în România, după studii în străinătate, pentru a se “dedica construirii unui buget echitabil, care să susțină un învățământ mai bun, incluziv, de calitate” 

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus luni, într-un discurs susținut la Parlament pe tema proiectului de buget pe 2023, că ea s-a întors în țară, după studii “la o universitate aflată în primele 250 de universități din lume”, pentru a se “dedica construirii” unui buget care să susțină un învățământ mai bun. Ea a făcut aceste precizări în condițiile în care nu a avut de obiectat față de alocarea bugetară de doar 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației.

Ea a făcut, totodată, trimitere la perioada în care desfășura activități de reprezentare a studenților, pentru a arăta că “înțelege importanța finanțării educației”.

Declarațiile le-a făcut în aceeași discuție cu parlamentarii în care a reluat argumentația ministerului că educația ar primi 3,2% din PIB, nu 2,1%, deși 2,1% este alocația atribuită prin proiectul de buget Ministerului Educației. – detalii despre tentativele de manipulare a discuției despre bugetul ministerului și cel al domeniului bugetar Educație aici și aici.

Ce a spus Ligia Deca despre revenirea ei în țară, cu scopul “construirii unui buget echitabil”:

  • “Aș începe cu câteva considerații personale. În primul rând, aș dori să subliniez faptul că m-am întors în România după ce am studiat la o universitate aflată în primele 250 de universități din lume, tocmai pentru a mă dedica construirii unui buget echitabil, care să susțină un învățământ mai bun, incluziv, de calitate, care să asigure tuturor copiilor și tinerilor din România șansa să-și atingă potențialul. De asemenea, tot ca o notă personală, am reprezentat aproape un milion de studenți din România și 20 de milioane la nivel european, de aceea înțeleg importanța finanțării educației și voi susține întotdeauna acest deziderat.
  • Sistemul de educație trebuie să primească și va primi mai mulți bani. Suntem însă într-o perioadă de tranziție către un nou cadru legislativ. Aș aminti, de asemenea, că la precedenta criză financiară bugetul educației a scăzut aproape cu un sfert, consecințele simțindu-se încă în sistem. Astăzi vorbim despre creșteri consecutive și despre o sumă record alocată Educației și cred că este bine să nu uităm acest lucru. (…)”

Amintim că, potrivit propriului CV, Ligia Deca a fost cercetător în formare doctorală la Universitatea din Luxemburg. Și-a susținut doctoratul în 2016, după ce, în 2015, devenise consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, cu atribuții de coordonare în domeniul educației și pentru elaborarea proiectului “România Educată”. Referitor la activitățile de reprezentare a studenților, ea a fost, în 2008-2010, președinte al Uniunii Europene a Studenților, reprezentând 47 de structuri studențești din 37 de țări, conform aceluiași CV.

Citește și:
Ligia Deca evită din nou să declare că a obținut doar 2,1% din PIB pentru ministerul său și spune că este „un buget de tranziție către o alocare justă pentru acest sector crucial”
Cum încearcă Ligia Deca să manipuleze discuția despre bugetul Ministerului Educației, pe modelul folosit de Cîmpeanu: „Atât am de spus pe buget – 3,2 nu 2,1” la sută din PIB


6 comments
  1. @privitor: lasă că sunt și profesori care sunt slugi, doar ca să trăiască bine.

  2. 1. Un om cu bun simt isi da doctoratul ca sa ramana in cercetare, nu ca sa obtina functii.

    2. Aceasta doamna, fara nici o realizare notabila, nu a avut nici cea mai buna teza din anul respectiv la facultatea din top 250, nici cea mai buna lucrare din Luxembourg din anul respectiv. A facut o cercetare „calitativa” de 2 lei, asa cum fac toti politrucii. Un blah blah blah pe 200 pagini, cu un grafic pe 2/3 pagini. Rad si curcile.

    3. S-a intors in RO pentru ca probabil nu o angaja nimeni in cercetare si nici pe vreo functie importanta. Dansa viseaza functii de conducere si cai verzi pe pereti.

  3. O slugă și cu asta am spus tot! Urmează principiile lui Tâmpeanu. A fost pusă în fruntea acestui minister doar ca să distrugă învățământul

    1. Primul lucru bun pe care l-ai spus și tu pe forumul asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Emisiunea TVR în care a fost întrebat “cum să facem ca plagiatele să nu mai poată fi folosite în scopuri politice, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă?” – contorizată de ministrul Cîmpeanu drept una dintre dezbaterile pentru legile educației

Emisiunea TVR de marți dimineață, în care și-a expus principalele mesaje cu privire la proiectele de legi ale educației și în care a fost întrebat despre o soluție ca “plagiatele…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor,…
Vezi articolul