Limba română pe ritmuri de Robbie Williams: Spectacolul din clasă, când în mijlocul elevilor stă profesoara Mihaela Nicolae

Pe 14 februarie, Mihaela Nicolae, profesoară de română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, ajunge la clasa a XI-a I la 07:30, cu cinci minute înainte să înceapă ora, prima din semestrul II. Găsește în bănci câțiva elevi răsfirați. „Să punem niște muzică până vin și ceilalți”, le spune. Scoate telefonul, îl conectează la o boxă mică și caută o melodie. Acum glasul lui Robbie Williams se aude în întreaga clasă: „For all your days and nights / I’m gonna be there / I’m gonna be there / yes I will. / Go gentle through your life”.

• Povestea profesoarei Mihaela Nicolae este preluată din Galeria Profesorilor MERITO

De parcă ar fi personaje într-un videoclip, elevii intră pe rând în clasă, se dezbracă de gecile colorate și se așază în bănci, fără să pară uimiți de muzică. Unii au ochii încă lipiți, alții s-au mai dezmeticit. Nicolae, într-o bluză largă bleumarin închis cu buline albe și fustă de blugi ce trece de genunchi, scrie pe tablă cu puncte: Atenție, Memorie, Energie, Romantism. Apoi oprește muzica și îi invită pe adolescenți în fața clasei, în cerc, pentru un exercițiu de înviorare. Cei 28 de puști se ridică cu chiu, cu vai.

– Cine e mai vioi?, îi întreabă. Tăcere. Ați văzut zăpada?

Nu răspund, dar unul dintre ei se uită spre geam, la cerul gri și la fulgii de nea.

– Mai știți vocalele?

– A, e, i, o, u, ă, î, se trezesc mai multe voci.

Profesoara le propune să vină unul câte unul în centrul cercului și să le rostească pe ce tonalitate vor, iar ceilalți să-i imite. O elevă cu ruj roșu le pronunță în crescendo și restul se iau după ea. Pe unii îi pufnește râsul.

– De ce facem asta? Ca să fim atenți unii la alții, explică profesoara. Se mișcă printre ei, îmbujorată și mignonă, cu câteva fire de păr rebele; doar cearcănele accentuate îi arată cei 45 de ani.

Următorul joc îi ajută să recapituleze ce-au învățat în primul semestru: „Știu că, dar nu știu că”. Prima care merge în centrul cercului e o fată brunetă, cu părul strâns la spate: „Știu despre ce-am făcut primul Minut de lectură în primul semestru, despre Creanga de aur, dar nu mai știu cum se termină cartea”. Urmează amintiri despre Omul Vitruvian, al lui da Vinci; despre scriitoarea Adina Popescu, care i-a vizitat; despre articolele citite din Dilema veche; despre Țiganiada și alte lecții.

Nu-s așa toate orele de limba română, dar Nicolae se joacă des cu elevii, ca să-i ducă, de fapt, „spre lucrurile fundamentale”. Minutul de lectură e un astfel de joc. În fiecare oră, prin rotație, liceenii aduc 10-15 rânduri dintr-un text, cu sau fără legătură cu lecția. De exemplu, un elev de-a IX-a a surprins-o când a citit un fragment din Max Blecher, autor despre care nici nu vorbiseră la ore.

Ideea cu Minutul de lectură i-a venit cu ani în urmă, nici nu mai știe când, pentru că nu era mulțumită de selecția textelor din manual. Voia mai multe și mai diverse, așa că le-a propus elevilor să scotocească. Crede că exercițiul e util și pentru vocabular, nume noi de autori și stiluri de scriitură. Dacă vin cu ceva deosebit, recompensa e un10. La fel și în cazul jurnalului – au de scris minimum 10 rânduri despre fiecare oră și, la următoarea întâlnire, le citesc în clasă. Așa fac exerciții de memorie și capătă cursivitate în exprimare.

Dincolo de aceste activități și de lucrările scrise, Nicolae încurajează lecturile, iar pentru orice carte citită și prezentată, din lista oferită la începutul clasei a V-a, respectiv a IX-a, la care adaugă și ei titluri, primesc un 10. Au citit ușor De veghe în lanul de secară, de pildă. Încearcă să-i motiveze și pe elevii care nu apreciază ficțiunea, în special băieții, și le recomandă diverse articole din Dilema veche.

Mihaela Nicolae a copilărit în Buzău, împreună cu fratele ei geamăn. Mama lor era învățătoare, iar tatăl, inginer. Deși era obosită după naveta de 20 de kilometri la o școală dintr-un sat, mama le citea deseori seara înainte de culcare; știau pe de rost Ridichea uriașă. Tot ea le dădea și teme încă de la grădiniță, așa că trebuiau să caligrafieze bastonașe pe tabla de-acasă. A fost o mamă răbdătoare, își amintește Nicolae, și nu-și pierdea cumpătul când ea și fratele desenau direct pe pereți. A lăsat-o să-și dezvolte o latură artistică pe care o regăsește astăzi în jocurile didactice pe care le propune elevilor.

• Citește pe www.proiectulmerito.ro întreaga poveste a Mihaelei Nicolae, profesor la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău
• Vezi aici profesorii din Galeria MERITO