LISTĂ 186 de școli au avut cursuri suspendate sau online joi și 62.000 de elevi au fost afectați, anunță Ministerul Educației / Pe 9 ianuarie, toate școlile din Bistrița vor fi închise

1.997 de vizualizări
Photo © Agusyonok | Dreamstime.com
Cursurile au fost suspendate sau desfășurate online sau în sistem hibrid, joi, 8 ianuarie, în peste 180 de școli din România, potrivit unei informări oficiale transmise de către Ministerul Educației și Cercetării, la ora 16:00. Numărul total al elevilor afectați a fost de aproximativ 62.000, dintre care 47.700 în județul Hunedoara.

Față de cele 34 de școli anunțate anterior, alte 152 de unități de învățământ au fost afectate în cursul zilei de astăzi, din cauza condițiilor meteorologice și a problemelor legate de acces, energie electrică sau agent termic, se precizează în comunicat.

Modalitatea de recuperare a materiei va fi stabilită la nivelul consiliilor de administrație ale unităților școlare.

Lista transmisă de Ministerul Educației și Cercetării

•⁠  ⁠Câte o unitate de învățământ din județele: Vaslui, Vâlcea, Botoșani, Suceava, Bihor

•⁠  ⁠5 unități de învățământ din județul Prahova

•⁠  ⁠2 unități de învățământ din județul Timiș

•⁠  ⁠8 unități de învățământ din județul Iași

•⁠  ⁠5 unități de învățământ din județul Bacău

•⁠  ⁠3 unități de învățământ din județul Satu Mare

•⁠  ⁠8 unități de învățământ din județul Alba

•⁠  ⁠5 unități de învățământ din județul Caraș-Severin

•⁠  ⁠3 unități de învățământ din județul Neamț

•⁠  ⁠5 unități de învățământ în județul Dolj

În județul Hunedoara, activitatea didactică a fost afectată în 103 unități de învățământ, astfel:

•⁠  ⁠40, activitate didactică suspendată

•⁠  ⁠26, activitate didactică hibrid

•⁠  ⁠37, activitate didactică în format online

Menționăm că, în cursul serii de ieri, 7 ianuarie, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a stabilit ca situația să fie evaluată la nivelul fiecărui consiliu local, împreună cu conducerile unităților de învățământ.

Numărul total al elevilor/al preșcolarilor afectați de situația suspendării cursurilor sau a desfășurării lor în format online, în cursul zilei de astăzi, 8 ianuarie: aproximativ 62.000, dintre care 47.700 în județul Hunedoara.

Menționăm că deciziile privind suspendarea activității didactice sau desfășurarea acesteia în format online/hibrid au fost luate la nivel local, în funcție de particularitățile unităților de învățământ (poziționare/acces, surse de furnizare a agentului termic/a energiei electrice).

Modalitatea de recuperare a materiei va fi stabilită la nivelul consiliilor de administrație ale unităților școlare. 

Notă : Informațiile incluse în acest material sunt primite în cursul acestei zile, până la ora 16:00, și vor fi actualizate în funcție de evoluția situației și de deciziile luate la nivel județean.

Vă mai informăm că mâine, 9 ianuarie 2026, luându-se în considerare condițiile meteorologice, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud s-a decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică pe raza municipiului Bistrița.

Photo © Agusyonok | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. in Neamț,doar trei unităti?oare de ce nu mă ai atât?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salvați Copiii cere urgentarea testării antigen în școli: Pot fi implicate cadrele medicale, părinții și voluntari din domeniile socio-medicale / Decizia de testare trebuie luată de consiliile de administrație ale școlilor

Organizația Salvați Copiii România consideră urgentă clarificarea testării periodice a copiilor în școli, extrem de utilă pentru limitarea răspândirii pandemiei și, în acest fel, pentru menținerea școlilor deschise. Astfel, decizia…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, în dialog cu o elevă de 12 ani care vrea școală online: Ce te stresează la școală? – Păi, când țipă profesorul sau când mă scoate la tablă sau la testele fulger. – Ce-ar putea să se întâmple rău când ești scos la tablă? / Pandemia a expus incompetența unui minister care n-a fost în stare în 3 luni să conceapă niște scenarii coerente

„Ce te stresează la școală? – Păi, când țipă profesorul sau când mă scoate la tablă sau la testele fulger. – Ce-ar putea să se întâmple rău când ești scos…
Vezi articolul

Doi foști președinți ai Consiliului Elevilor critică atitudinea și implicarea de partea Guvernului, în plină grevă generală a profesorilor, a actualei președinte CNE, care a declarat marți, de la pupitrul Guvernului că „Ne bucurăm că suntem astăzi aici”, „această situație nu este benefică pentru nimeni”

Rareș Antal și Antonia Pup au protestat public, pe conturile lor de socializare, față de atitudinea afișată de actuala președintă a Consiliului Național al Elevilor. Cei doi foști președinți ai…
Vezi articolul

Raed Arafat: Marea parte a copiilor se infectau și înainte, dar cu forme foarte ușoare. Protecția copilului tot se face prin vaccinarea adultului sau prin vaccinarea copilului, dacă părinții sunt de acord

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că „Marea parte a copiilor se infectau și înainte, dar cu forme foarte ușoare”. Acesta a subliniat importanța vaccinării în…
Vezi articolul