LISTA Cele 55 de universități și filiale care organizează în anul universitar 2022-2023 programe de formare psihopedagogică / Pot fi școlarizați aproape 27 de mii de studenți

14.392 de vizualizări
Foto: captură – MO
Lista universităților care organizează în anul universitar 2022-2023 Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II) a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul 5.812 din 2022, cel prin care este aprobată lista acestor universități. Numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați este de 26.880.

„Art. 2. — În anul universitar 2022—2023 pot organiza probele din cadrul examenelor pentru obținerea gradelor didactice II și I, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, instituțiile de învățământ superior acreditate, cuprinse în anexa la prezentul ordin, care sunt și centre de perfecționare/formare continuă, în condițiile legii”, prevede ordinul citat anterior.

Spre deosebire de lista de anul trecut, a fost adăugată o instituție privată de învățământ, Universitatea „Petre Andrei” din Iași.

Cei mai mulți studenți pot fi școlarizați la următoarele universități:

  • Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – 3.500 de locuri;
  • Universitatea din București – 3.500 de locuri;
  • Universitatea Politehnica din București – 1.600 de locuri;
  • Universitatea din Craiova – 1.500 de locuri;
  • Universitatea „Transilvania” din Brașov – 1.100 de locuri;
  • Academia de Studii Economice din București – 1.000 de locuri;
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 1.000 de locuri;
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 1.000 de locuri;

Unele universități nu au în dreptul lor numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, deoarece, la data ultimei evaluări, procedura nu prevedea atribuirea unui număr maxim de studenți școlarizați.

Foto: Ordinul 5.812 din 2022 / Monitorul Oficial
Foto: Ordinul 5.812 din 2022 / Monitorul Oficial

Ordinul poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Art. 238 din Legea Educației Naționale 1/2011:

„(1) Studenții și absolvenții de învățământ superior care optează pentru profesiunea didactică au obligația să absolve cursurile unui master didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii.

(1^1) Programele de formare psihopedagogică de nivel I și II pot fi urmate pe parcursul studiilor universitare de licență, respectiv master sau în regim postuniversitar.

(1^2) Programele de formare psihopedagogică pentru funcțiile didactice de educator-puericultor, educatoare, învățător, antrenor și maistru-instructor se aprobă de Ministerul Educației și Cercetării și se desfășoară în liceele cu profil pedagogic. Pentru absolvenții liceelor pedagogice și colegiilor universitare de institutori se consideră îndeplinită condiția de formare psihopedagogică de nivel I.

(1^3) Absolvenților care au finalizat cu diplomă de licență/absolvire studii universitare de lungă sau scurtă durată până în anul 2005 li se consideră îndeplinită condiția de formare psihopedagogică de nivel I și II, dacă prin foaia matricolă fac dovada parcurgerii disciplinelor: psihologie școlară, pedagogie, metodica predării specialității și practică pedagogică la specialitatea înscrisă pe diploma de licență/absolvire.”

Amintim că Edupedu.ro a scris în 2019 că formarea inițială a profesorilor se face în România prin urmarea unui modul psihopedagogic în timpul facultății, la care poate participa orice student, indiferent dacă termină cu media 5 la disciplina pe care vrea ca el însuși la să o predea în preuniversitar.

Cunoscute ca modulele pedagogice sau “DPDD-uri” [pentru că sunt organizate de către Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic], aceste rute falimentare de formare a cadrelor didactice produc, la final, absolvenți gata să intre în clase, dar cu o experiență practică de maximum 3 ore de predare, avertiza într-o analiză pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Oana Badea.

Citește și:
Analiză: Mai mult de jumătate din candidații de la titularizare, absolvenți 2022, nu au reușit să ia peste 7 / Cîmpeanu: Nu știu dacă e bine să spun că 90% din cei care au obținut note sub 5 vin pe o anumită filieră


1 comment
  1. Cursurile astea facute de tot felul de universitati ar trebui revizuite radical. Sunt complet rupte de realitate.
    Viitorii profi nu sunt pregatiti pentru invatamantul integrat. Unele universitati fac aceste cursuri (doar) ca sa castige niste bani. Se invata multe aiureli care nu au legatura cu practica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conferința „Școala de Bani începe școala” este susținută de BCR

VIDEO Florian Lixandru, secretar de stat: Toate programele, toate planurile care se vor elabora și se vor revizui în spiritul articolului 88 din Legea educației vor avea în vedere includerea noțiunilor cu privire la educația financiară la diverse discipline

Planurile-cadru care vor fi revizuite, programele școlare care vor fi actualizate sau refăcute integral, cum sunt cele pentru liceu, vor conține noțiuni de educație financiară, conform declarației secretarului de stat…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre creșterea normei didactice de predare: Din cele 8 ore de lucru, pe parcursul unei zile, faptul că ai mai multe ore de interacțiune cu copilul, mie, ca profesor, mi-ar produce, ca să spun așa, un oarecare interes

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre ce înseamnă creșterea normei didactice de predare. „Din cele 8 ore de lucru, pe parcursul unei zile, faptul că ai mai…
Vezi articolul

Rezultatele elevilor de la probele de competențe în limbi străine Bacalaureat 2025 au fost „șterse administrativ”, așa că liceele trebuie să le introducă din nou, după ce aplicația a fost actualizată, potrivit ISJ Mureș – document

Liceele au de reintrodus în aplicația Bacalaureat 2025 rezultatele de la evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C), potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Mureș. „Vă…
Vezi articolul

„Vă rog să nu ne dați vinerea teme. Acest lucru este benefic pentru fericirea copilului”, este cererea unui elev de 10 ani către învățătoarea sa, care a și aprobat-o: „Întotdeauna i-am încurajat să se exprime liber”

Un elev care nu vrea teme de weekend a făcut o cerere către învățătoarea sa. Are 10 ani și a motivat solicitarea astfel: „acest lucru este benefic pentru fericirea copilului”.…
Vezi articolul