Lista celor 58 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2025-2026, publicată în Monitorul Oficial. Universitățile cu cele mai multe locuri disponibile sunt „Babeș-Bolyai”, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

6.918 vizualizări
Foto: captură – MO
58 de universități vor organiza în anul universitar 2025-2026 programe de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit ordinului ministrului Educației nr. 747 din 11 august 2025. Cele mai multe locuri disponibile sunt, la fel ca anul trecut, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (3.500), Universitatea din București (3.000) și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2.400).

Anul universitar trecut, 57 de unități de învățământ superior au putut organiza programe de formare psihopedagogică. Anul acesta a fost acreditată în acest sens și Universitatea „Adventus” din comuna Cernica, județul Ilfov. Studenții înscriși la aceasta se pot școlariza pe 35 de locuri dedicate acestor programe.

O singură universitate va avea putea școlariza mai mulți studenți decât în anul precedent. Este vorba despre Centrul Universitar din Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București. Acesta are 800 de locuri disponibile, cu 200 mai multe decât în anul universitar 2024-2025.

Lista universităților cu cei mai mulți studenți care pot fi școlarizați:

  • Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – 3.500;
  • Universitatea din București – 3.000;
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 2.400;
  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – 1.600;
  • Universitatea din Craiova – 1.500;
  • Universitatea din Oradea – 1.500;
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 1.500;
  • Universitatea „Transilvania” din Brașov – 1.100;
  • Academia de Studii Economice din București – 1.000;
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 1.000;
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 1.000;
LISTA instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează Programul de formare psihopedagogică, în anul universitar 2025-2026
Condițiile de ocupare a funcțiilor didactice din Legea învățământului preuniversitar, articolul 176:

Pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor în învățământul gimnazial, liceal și terțiar nonuniversitar, profesor de instruire practică, profesor documentarist, respectiv profesor corepetitor, cel puțin una din următoarele condiții:

(i) absolvirea cu examen de licență în profilul postului, modulul de formare psihopedagogică totalizând 30 de credite ECTS și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an;

(ii) absolvirea cu examen de licență a unui program de licență din domeniul Științe ale educației și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an, pentru posturile asociate domeniului Științe ale educației;

(iii) absolvirea cu examen de licență a unui program de licență în profilul postului și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an și jumătate;

(iv) absolvirea cu examen de licență a unui program de licență didactică cu dublă specializare în profilul postului;

DOCUMENT Ordin pentru aprobarea listei instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează, în anul universitar 2025-2026, Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II)


1 comment
  1. Buna ziua!
    Dacă am finalizat Modulul 1 psihopedagogic pe parcursul anilor de licenta intr-un anumit domeniu pot urma modulul 2 dacă masteratul este din alt domeniu? Menționez ca am observat ca disciplinele modulului sunt identice, iar practica nu vad de ce nu as putea sa o fac în domeniul licentei.
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Dacă un elev refuză să participe, refuză să comunice cu tine, atunci nu ai încotro, va trebui să existe și corigență” – spune secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion / Legislația prevede că elevii cu note insuficiente sau cu absențe „sunt declarați amânați”, nu lăsați corigenți

Anul acesta pot fi lăsați elevi corigenți, dă asigurări secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, responsabil pentru învățământul preuniversitar. Acesta a declarat, pentru scoala9.ro, că „dacă un elev…
Vezi articolul

Subiecte simulare județeană pentru Evaluarea Națională 2024. La subiectul al III-lea de la Matematică, elevii din Maramureș au avut un trapez dreptunghic, un triunghi echilateral și un paralelipiped dreptunghic

Elevii din județul Maramureș au susținut miercuri, 13 decembrie, proba scrisă la Matematică din cadrul simulării județene a Evaluării Naționale 2024. Timpul de lucru a fost de două ore. Simularea…
Vezi articolul

Ce învață copiii și tinerii din Marea Britanie și Suedia la orele de educație sexuală / România, țara cu cele mai multe mame minore din UE, dar cu opoziție puternică la educația sexuală în școli

Educația sexuală stârnește controverse puternice în societatea românească, fiind o temă tot mai aprinsă de dezbatere, scrie G4Media.ro. Opiniile sunt împărțite între faptul că educația sexuală predată în școli ar…
Vezi articolul

EXCLUSIV În 8 zile de școală s-au făcut peste 26.000 de teste antigen rapide elevilor care revin în a 8-a zi, spune președinta Comisiei de medicină școlară din Ministerul Sănătății: Nu reușim să facem față / Testele cu salivă ar trebui să fie puse la dispoziția părinților și să se facă acasă

În 8 zile de școală s-au făcut peste 26.000 de teste antigen rapide elevilor care revin în a 8-a zi, spune președinta Comisiei de Medicină școlară din Ministerul Sănătății, Daniela…
Vezi articolul