UPDATE LISTĂ Încă 11.500 de elevi din 473 de școli vor primi masă sănătoasă, până la finalul anului 2024 – proiect de hotărâre, adoptat de Guvern

1.367 de vizualizări
Foto: © Elena Veselova | Dreamstime.com
Peste 11.500 de elevi din 473 de școli vor beneficia de Programul național „Masă sănătoasă”, potrivit unui proiect de HG pus în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri, 4 octombrie. Măsura vine după ce aceste unități de învățământ au înregistrat creșteri ale numărului de elevi în anul 2024-2025.
  • UPDATE Guvernul a adoptat joi, 7 noiembrie, proiectul prin care se extinde numărul de elevi care primesc masă sănătoasă, potrivit unui anunț al ministrei Ligia Deca, postat pe pagina sa de Facebook.

Continuarea știrii inițiale: Pentru a asigura câte o masă pe zi pentru acești elevi, ME a propus suplimentarea sumei deja alocate în aprilie cu aproximativ 9,6 milioane de lei. Proiectul de HG va fi în consultare publică pentru următoarele 10 zile, ceea ce înseamnă că va mai dura până va fi publicat în Monitorul Oficial și implementat la nivelul unităților școlare.

473 dintre cele 1.221 de școli care fac parte din Programul național „Masă sănătoasă” au înregistrat creșteri ale efectivelor de elevi în acest an școlar. Este vorba despre 11.566 de elevi pentru care Ministerul Educației a solicitat 9,596 de milioane de lei.

Această sumă va fi folosită pentru a le asigura celor 11.566 de elevi câte o masă pe zi la școală până la sfârșitul anului calendaristic 2024, conform documentelor

„Având în vedere fluctuația efectivelor de elevi de la un an școlar la altul, ceea ce a
condus la o creștere a numărului de beneficiari în unele unități de învățământ cuprinse
în Programul național «Masă sănătoasă», se impune rectificarea sumei alocate acestui
program pentru anul 2024.

Totalul sumei necesare acestei rectificări este de 9.596 mii lei, încadrându-se în suma de 1.139.400 mii lei alocată prin OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în Nota de fundamentare.

Suma de 9.596 de milioane de lei se adaugă la cea stabilită pentru anul 2024 prin HG 177/2024 din februarie, majorată în aprilie, și anume 1.020.250 de mii de lei.

DOCUMENT Lista celor 473 de școli cu beneficiari suplimentari în anul 2024-2025:

Proiectul va fi în consultare publică până pe 13 octombrie, timp în care propunerile pot fi trimise pe adresa de email ioana.tache@edu.gov.ro.

Foto: © Elena Veselova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aprilie 2024: OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024 a fost actualizată
Februarie 2024: OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024, publicată după două luni de când a început noul an calendaristic


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs despre implicarea în comunitate a tinerilor, leadership și vorbit în public pentru elevii de liceu, lansat de Comisia Europeană. Înscrierile sunt deschise până pe 9 octombrie la Lider european 2023

Înscrieri deschise pentru elevii de liceu până pe 9 octombrie la concursul „Lider european” 2023, anunțate de reprezentanța Comisiei Europene în România. Competiția „își propune să dezvolte abilitățile de leadership…
Vezi articolul

Au venit directorii cu zeci de dosare, spune Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia, după ce Inspectoratul Școlar Argeș a convocat, miercuri, toți managerii de școli la o întâlnire la care să aducă toate dosarele aflate în instanță pentru sporul de condiții vătămătoare: Le-au zis să le lase și să semneze prezența

Adrian Voica, lider al SIPA (Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean – n.red) Muntenia, a declarat, pentru Edupedu.ro, că au venit directorii de școli cu „zeci de dosare” la întâlnirea de miercuri…
Vezi articolul

Ordinul de ministru prin care a fost confirmat în funcție rectorul Universității din Craiova, Cezar Spînu – contestat în instanță / Primul termen – luni, 4 noiembrie, la aproape un an după ce acesta a câștigat alegerile universitare marcate de controverse

Un dosar în care figurează ca pârâți Ministerul Educației, Universitatea din Craiova, Senatul Universității și rectorul acesteia, Cezar Ionuț Spânu, a fost deschis în contencios administrativ, dar nu la Craiova,…
Vezi articolul

Aura Danielescu, primul șef de inspectorat școlar care critică public, cu argumente, măsurile Guvernului Bolojan în Educație: Ceea ce se întâmplă acum regresează învăţământul românesc cu cel puţin 10-15 ani / În rural, doar 3-4% dintre școli scapă de comasări, iar multe clase vor funcționa în regim simultan, mai rău decât pe vremea lui Creangă

Normele de aplicare pentru măsurile din Legea Bolojan, Legea 141/2025, provoacă o serie de efecte nocive pentru școli, elevi și profesori, atrage atenția inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar al…
Vezi articolul

Mesajul ministrului Educației, Daniel David, după ce au fost puse în transparență programele școlare pentru liceu: Analfabetismul funcțional va scădea drastic, odată cu generația care începe liceul în 2026 / Acesta este măsurat doar prin teste internaționale pe baza competențelor acumulate până în clasa a IX-a

Ministrul Educației Daniel David a transmis un mesaj luni seară, după ce Ministerul a publicat în transparență programele școlare pentru liceu, pe baza cărora se vor elabora manuale noi: „Analfabetismul…
Vezi articolul