LISTĂ Manualele școlare pentru clasele I-VIII din care pot alege învățătorii și profesorii pentru noul an școlar, trimisă de CNPEE în teritoriu. Inspectoratele pot comanda cărțile până pe 25 iulie

[jp_post_view]
Foto: Agerpres / Cristian Lupascu
Învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) în teritoriu, luni, 10 iulie, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro.

Ministerul Educației a încheiat licitația pentru o parte dintre manualele pentru anul școlar următor și urmează să fie și altele anunțate. Profesorii trebuie să anunțe opțiunile responsabililor din școlile în care lucrează, potrivit procedurii.

Inspectoratele școlare pot face comenzi de manuale școlare pentru clasele I-VIII pentru anul școlar 2023-2024, în funcție de necesarul transmis de școli, până pe 25 iulie, conform documentului.

Marți, 11 iulie, Ministerul Educației va deschide procesarea cererilor în aplicația „Selectarea Necesarului de Manuale Școlare” – SNMS. Aplicația va fi disponibilă la nivelul unităţilor de învăţământ, al ISJ/ISMB, al ME-CNPEE, la adresa https://transfer.rocnee.eu/manuale_digitale, potrivit sursei citate.

„Procesul de selecție şi de transmitere a comenzilor de manuale școlare noi se realizează cu respectarea Procedurii de selecție și de comandă a manualelor școlare noi nr. 1449/21.04.2016.

Responsabilul cu manualele şcolare de la nivelul inspectoratelor se va asigura, în conformitate cu atribuțiile sale precizate de art. nr.12, Cap IV. Gestionarea manualelor școlare din Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei nationale nr. 3103/28.01.2019 – Metodologia de asigurare şi de gestionare a manualelor școlare pentru învăţământul preuniversitar, de înregistrarea în aplicație a comenzilor tuturor școlilor de pe raza județului/a municipiului Bucureşti.

Se va asigura, de asemenea, că vor fi făcute comenzi integrale, în concordanță cu cifrele de școlarizare aprobate pentru anul școlar 2023-2024”, scrie în document, mai jos în articol.

FOTO DOCUMENT Adresa CNPEE 2.400 din 10.07.2023:


6 comments
  1. Astăzi trebuie actualizata lista. Mai așteptăm mult ca ministerul sa își facă treaba?!

    1. Cadrele didactice, pe discipline își selectează (aleg) manualul care cred că este conform cu programa etc (să zicem, cel mai bun! 🤷‍♀️), și transmit responsabilului cu manualele (din școală!), iar de aici este treaba lui.

    2. Dar cine să le comande? Părinții? După ce că ați făcut o grevă degeaba, acum o dați la întors că sunteți în concediu (aveți cam prea mult concediu, 62 de zile pe an, părerea mea). Din comentariul dumitale, reiese ce fel de profesor ești și cât interes acorzi copiilor la clasă. Adică „0” barat.

      1. Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță.

        Sau

        Una dintre activitățile preferate – citirea titlurilor și cam atât. Iar cu titluri din ce in ce mai „superb” formulate de jurnaliști, „succesul” de înțelegere și pt. informare este garantat.

        An absolutely great pleasure to be alive !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un elev de 2 la Evaluarea Națională, în opinia mea, trebuie să fie cel puțin corigent. Nu îl duci până în clasa a VIII-a cu media 6 sau 7 și la Evaluare ia media 2, spune șeful Inspectoratului școlar Bihor, Horea Abrudan: O să port o discuție cu directorii și cadrele didactice

Șeful ISJ Bihor, Horea Abrudan, a semnalat că nu e normal ca un elev care are media de gimnaziu la limba română sau la matematică 6 sau 7, să ia…
Vezi articolul

Președinta Consiliul Național al Elevilor, Bianca Ivan, despre camera de detenție: „În teorie este o măsură care pentru unii elevi poate ar funcționa, dar e foarte important ce se întâmplă cu acești elevi după ce stau în spațiul respectiv”

Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Bianca Ivan, spune că e foarte important impactul pe care îl va avea atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor, măsura care permite școlilor…
Vezi articolul