Locurile de protocol de la evenimente culturale vor putea fi ocupate de elevi, studenți și pensionari, care plătesc 50% din valoarea biletelor – anunță Ministerul Culturii

399 de vizualizări
Foto: © Igoriss | Dreamstime.com
O parte din locurile de protocol rezervate oficialităților la diferite evenimente culturale vor fi transformate în bilete accesibile pentru elevi, studenți și pensionari, anunță Ministerul Culturii, potrivit unui comunicat.

Festivalul Internaţional George Enescu 2025 este primul eveniment la care se va pune în aplicare noua strategie, mai exact numărul invitaţiilor oficiale alocate va fi redus cu aproximativ 40%, suplimentând proporţional numărul de bilete cu reducere destinate publicului tânăr şi celui vârstnic, este precizat în anunț.

Noua politică legată de locurile de protocol este „menită să restabilească echilibrul dintre formalitate şi participare reală, prin reducerea semnificativă, începând cu acest an, a numărului invitaţiilor rezervate protocolului instituţional la evenimentele culturale organizate sau finanţate din fonduri publice, locurile de protocol fiind transformate în bilete pentru public, care vor fi puse in vânzare cu o reducere de 50% şi vor fi dedicate elevilor, studenţilor şi pensionarilor – categorii care, adesea, se confruntă cu dificultăţi în accesarea acestor manifestări”, se arată în comunicat.

„Marile evenimente culturale trebuie să fie întâlniri reale cu publicul, nu exerciţii de reprezentare. Cultura trăieşte prin cei care o caută, o susţin şi o preţuiesc – iar locul lor este în sală. Ne dorim o cultură mai puţin protocolară şi mai aproape de oameni. Aceasta este direcţia şi vom merge mai departe cu consecvenţă”, a declarat Ministrul Culturii.

Locurile de protocol nu dispar de tot, se mai arată în comunicat: „ministerul va continua să asigure, în mod firesc, un număr limitat de locuri pentru invitaţii instituţionali şi diplomatici, esenţiali pentru buna desfăşurare a unor evenimente cu componentă internaţională, dar se pronunţă în favoarea unei participări mai largi şi mai incluzive”.

Foto: © Igoriss | Dreamstime.com / Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației spune că nu există riscul ca elevii să nu primească manuale la început de an școlar / Sunt totuși câteva cazuri punctuale la clasa a V-a și a X-a unde pentru început vor fi doar în format online, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu

Întrebat în conferință de presă dacă toți elevii vor avea manuale școlare la începutul anului, pe 5 septembrie, ministrul a dat asigurări că „nu există riscul ca elevii să nu…
Vezi articolul

Premierul Ciucă pasează la consiliile județene și Ministerul Educației problema transportului elevilor care nu poate fi decontat: Vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Ministerul Educației „vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie”, spune premierul Nicolae Ciucă în privința transportului elevilor care, în…
Vezi articolul

O „gală a cercetării” a fost transformată de Universitatea Valahia din Târgoviște în moment electoral: numai vorbitori din rândul candidaților PSD în alegeri, inclusiv ministrul Bogdan Ivan, care s-a folosit de eveniment pentru propagandă politică pe Facebook

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a promovat, miercuri seară, pe Facebook un eveniment desfășurat la Universitatea Valahia din Târgoviște, numit Gala Cercetării. Mesajul lui Bogdan Ivan este marcat…
Vezi articolul

OFICIAL Ministerul Educației: Ramona Lile nu a fost confirmată în poziția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în urma deciziei de plagiat. Instituția cere ca universitatea să reia alegerile de rector

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat oficial, pentru Edupedu.ro, că Ramona Lile, rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, nu a fost confirmată în funcție după alegerile pentru funcția de rector,…
Vezi articolul