O „gală a cercetării” a fost transformată de Universitatea Valahia din Târgoviște în moment electoral: numai vorbitori din rândul candidaților PSD în alegeri, inclusiv ministrul Bogdan Ivan, care s-a folosit de eveniment pentru propagandă politică pe Facebook

423 de vizualizări
Sursa: Facebook – Universitatea Valahia din Targoviste
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a promovat, miercuri seară, pe Facebook un eveniment desfășurat la Universitatea Valahia din Târgoviște, numit Gala Cercetării. Mesajul lui Bogdan Ivan este marcat drept unul de propagandă electorală, în condițiile în care demnitarul este candidat PSD în Bistrița-Năsăud. O publicație locală, Valahia Media, notează că la evenimentul respectiv toți cei care au luat cuvântul la eveniment, fie în calitate de reprezentanți ai universității, fie de autorități locale sau centrale din Dâmbovița au fost candidați PSD în alegerile parlamentare sau lideri locali ai partidului.

Despre Universitatea Valahia, Edupedu.ro a scris că se remarcă prin numărul foarte mare de persoane din conducere, de la rector la reprezentanții Senatului universitar, care candidează în apropiatele alegeri legislative, toți din partea PSD – vezi  aici și aici.

În mesajul său pe Facebook, ministrul Bogdan Ivan face referire la doi reprezentanți PSD locali, prezentați în calitatea lor oficială – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, respectiv rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu. Ministrul Ivan, candidat PSD pentru Camera Deputaților în Bistrița-Năsăud, își însoțește mesajul de un cod electoral al candidaților PSD, ce trebuie utilizat pentru mesaje electorale, precum și de hashtag-uri cu mesaje de promovare ale partidului.

Mesaj publicat de Bogdan Ivan pe Facebook, insotit de cod de propaganda electorala / Captura Facebook
  • Potrivit Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024: „Art. 4. (6) La data înregistrării la Autoritatea Electorală Permanentă, mandatarul financiar coordonator primeşte un cod unic de identificare al partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau al candidatului independent, după caz, care va fi imprimat pe materialele de propagandă electorală ce vor fi produse şi utilizate în campania electorală aparţinând partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidatului independent pe care îl reprezintă, respectiv pe afişe electorale, publicitate în presa scrisă şi broşuri, pliante şi alte materiale tipărite. Materialele de propagandă electorală online vor conține codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă.

Legea învățământului superior 199/2023 prevede, la Articolul 11 (1): „Autonomia universitară este garantată prin Constituția României, republicată, și se exercită cu condiția asumării răspunderii publice și în limitele legislației naționale în vigoare. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituțiile de învățământ superior se organizează și funcționează independent de orice ingerințe ideologice, politice sau religioase.”

Publicația Valahia Media trece în revistă toate persoanele care au vorbit la evenimentul prezentat drept „gală a cercetării” și notează că acestea reprezintă exclusiv PSD în alegeri sau în administrația locală:

  • Rectorul Corneliu Sălișteanu – candidat
  • Claudia Gilia, președinte al Senatului Universității Valahia – candidat
  • Ministrul Bogdan Ivan – candidat
  • Președintele PSD Dâmbovița, prezentat drept președinte al CJ, Corneliu Ștefan
  • A fost invitat, dar nu a fost prezent primarul din Târgoviște, membru în conducerea filialei locale a PSD, Daniel-Cristian Stan

„.Nimeni altcineva nu a luat cuvântul la acest eveniment, anunțat a fi unul academic”, scrie publicația citată. Aceeași sursă precizează că a fost invocat la eveniment și candidatul PSD la președinție, Marcel Cliolacu, menționat în calitate de prim-ministru.

Citește și:
Universitatea parlamentară Valahia: La Târgoviște rectorul, președintele senatului universitar, cel puțin un vicepreședinte și un fost decan influent vor candida în alegerile legislative, toți pe listele PSD
Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, și ministra Educației, Ligia Deca, folosesc elevi în campania electorală pentru alegerile parlamentare în care ambele candidează din partea PNL / Copiii – filmați în mediul școlar


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a semnat cu un consorțiu de afaceri italian un acord de parteneriat pentru crearea unui centru de excelență și inițierea de programe noi de master și doctorat. Daniel David: mă bucur că Italian Confindustria Romania a înțeles rolul UBB în peisajul național și internațional

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că a semnat cu consorțiul Italian Confindustria Romania un acord de parteneriat al cărui obiectiv final este crearea în România a primului Centru de excelență…
Vezi articolul

Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii

Mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Am pus carul înaintea boilor. Discutăm la nesfârșit cum facem examenul de intrare la liceu, bacalaureatul, dar nu discutăm despre ce se întâmplă cu învățarea, cu motivația elevilor, a cadrelor didactice – Ovidiu Pânișoară, profesor la Universitatea din București

„Discutăm la nesfârșit cum facem examenul de intrare la liceu, cum facem bacalaureatul, dar nu discutăm ce se întâmplă până la liceu, ce se întâmplă cu elevii, cu motivația elevilor,…
Vezi articolul

Cei 1.300 de elevi de la Școala 75 din București, care au intrat în online după două zile de cursuri din cauza infectării unei îngrijitoare, vor reveni fizic la școală vineri. Inspectoratul Școlar: Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare”

Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare” așa că elevii de la Școala Gimnazială Nr. 75 din Capitală vor reveni la cursuri în format fizic de vineri, 17 septembrie, după…
Vezi articolul

SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a…
Vezi articolul