„Locuțiunile limbii române” – lucrare pentru profesori și elevi, anunțată de Institutul de Lingvistică al Academiei Române și Societatea de Științe Filologice din România

1.337 de vizualizări
Foto: Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” anunță apariția volumului „Locuțiunile limbii române”, publicat la Editura Univers Enciclopedic, în colaborare cu Societatea de Științe Filologice. Lucrarea este semnată de academiciana Gabriela Pană Dindelegan, alături de cercetătoarele Raluca Brăescu și Cristiana Aranghelovici, și este destinată cu precădere elevilor și profesorilor, potrivit anunțului instituției.

Volumul face parte din demersurile prin care Institutul de Lingvistică, Academia Română și Societatea de Științe Filologice susțin elaborarea de materiale cu aplicabilitate didactică, pentru o mai bună predare a limbii române, conform sursei citate.

Cartea oferă o prezentare monografică a locuțiunilor din limba română, abordând atât aspectele teoretice – cum sunt conceptele și criteriile de delimitare, trăsătura gradualității și interferențele terminologice –, cât și cele aplicative: tipuri de locuțiuni, modele de analiză, exerciții variate și soluții de rezolvare.

În partea a patra a lucrării sunt incluse 30 de exerciții rezolvate integral, însoțite de comentarii, exemple și propuneri de analiză, fiind astfel un instrument util pentru clarificarea unor probleme controversate din gramatica limbii române.

Cartea își propune să ofere o prezentare monografică a locuțiunilor limbii române, plecând de la aspectele teoretice (concept, criterii și teste de delimitare, trăsătura gradualității, interferențe terminologice) și ajungând la cele tipologice (tipuri de locuțiuni) și aplicative (modul de realizare a analizei și exerciții cât mai variate).

Lucrarea se adresează tuturor celor interesați de problemele dificile și controversate ale gramaticii românești. Gândită ca având o destinație preponderent aplicativă și școlară, «Locuțiunile limbii române» oferă atât un inventar reprezentativ (pe tipuri de locuțiuni), cât și soluții de rezolvare a dificultăților (criterii de delimitare, modele de analiză, tipuri de exerciții și propuneri de rezolvare; vezi cele 30 de exerciții rezolvate integral în partea a 4-a a cărții și comentariile care însoțesc inventarele de locuțiuni)”, este descrierea de pe coperta a patra a cărții.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

Concurs național pentru profesori, de aplicare la clasă a fișelor didactice / Profesoarele Diana Corfu și Andreea Tatiana Dragoș, despre cum literatura, matematica și educația financiară pot sta la aceeași masă, în lecții care îi fac pe elevi mai responsabili și mai curioși

O comunitate în care profesorii descoperă că școala poate fi un loc în care viața de zi cu zi se întâlnește firesc cu programa școlară este în plină dezvoltare în…
Vezi articolul

Elevii de liceu cu idei de soluții pentru comunitate prin tehnologie se pot înscrie până pe 11 noiembrie în competiția Solve for Tomorrow, cu premii de 28.000 de euro / Profesorii coordonatori vor fi și ei premiați (P)

Samsung România anunță deschiderea înscrierilor pentru competiția națională Solve for Tomorrow, ediția 2025–2026, adresată liceenilor cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Anul acesta, înscrierile au loc în perioada…
Vezi articolul

Federația sindicală „Spiru Haret”, scrisoare către premierul Orban pentru suplimentarea masivă a numărului de profesori: E nevoie de 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați, altfel „școlile riscă să devină focare Covid-19”

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” i-a transmis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care susține că, în contextul pandemiei, în învățământ „ar fi nevoie de circa 29.000 de…
Vezi articolul

Bătaie de joc la adresa profesorilor și elevilor, din partea Ministerului Educației. Instituția le-a cerut cadrelor didactice să facă reperele metodologice pentru clasa a XI-a, pentru peste 80 de discipline, în doar 10 zile lucrătoare, în plină vacanță – document

Profesorii din grupurile de lucru pentru elaborarea/revizuirea curriculumului pentru disciplinele/ domeniile de studiu obligatorii din învățământul liceal și pentru calificările/domeniile de pregătire profesională pentru care se școlarizează prin învățământul profesional…
Vezi articolul