„Locuțiunile limbii române” – lucrare pentru profesori și elevi, anunțată de Institutul de Lingvistică al Academiei Române și Societatea de Științe Filologice din România

1.343 de vizualizări
Foto: Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” anunță apariția volumului „Locuțiunile limbii române”, publicat la Editura Univers Enciclopedic, în colaborare cu Societatea de Științe Filologice. Lucrarea este semnată de academiciana Gabriela Pană Dindelegan, alături de cercetătoarele Raluca Brăescu și Cristiana Aranghelovici, și este destinată cu precădere elevilor și profesorilor, potrivit anunțului instituției.

Volumul face parte din demersurile prin care Institutul de Lingvistică, Academia Română și Societatea de Științe Filologice susțin elaborarea de materiale cu aplicabilitate didactică, pentru o mai bună predare a limbii române, conform sursei citate.

Cartea oferă o prezentare monografică a locuțiunilor din limba română, abordând atât aspectele teoretice – cum sunt conceptele și criteriile de delimitare, trăsătura gradualității și interferențele terminologice –, cât și cele aplicative: tipuri de locuțiuni, modele de analiză, exerciții variate și soluții de rezolvare.

În partea a patra a lucrării sunt incluse 30 de exerciții rezolvate integral, însoțite de comentarii, exemple și propuneri de analiză, fiind astfel un instrument util pentru clarificarea unor probleme controversate din gramatica limbii române.

„Cartea își propune să ofere o prezentare monografică a locuțiunilor limbii române, plecând de la aspectele teoretice (concept, criterii și teste de delimitare, trăsătura gradualității, interferențe terminologice) și ajungând la cele tipologice (tipuri de locuțiuni) și aplicative (modul de realizare a analizei și exerciții cât mai variate).

Lucrarea se adresează tuturor celor interesați de problemele dificile și controversate ale gramaticii românești. Gândită ca având o destinație preponderent aplicativă și școlară, «Locuțiunile limbii române» oferă atât un inventar reprezentativ (pe tipuri de locuțiuni), cât și soluții de rezolvare a dificultăților (criterii de delimitare, modele de analiză, tipuri de exerciții și propuneri de rezolvare; vezi cele 30 de exerciții rezolvate integral în partea a 4-a a cărții și comentariile care însoțesc inventarele de locuțiuni)”, este descrierea de pe coperta a patra a cărții.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile nu pot încă să introducă datele de concedii ale profesorilor, deși aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ a fost actualizată luni / Model de cerere pentru profesori

Școlile nu pot încă să introducă datele de concedii ale profesorilor, deși aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ a fost astăzi actualizată, potrivit surselor Edupedu.ro. Concret, în documentul care…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Definitivat 2025. Subiectele și baremele de corectare pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate. Eseu despre un fragment din „Cartea nunții” de George Călinescu, cerință pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2025 pentru profesorii din gimnazii și licee (clasele V-XII/XIII) au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la ora 15:00. Proba scrisă a…
Vezi articolul

Plățile în baza ordonanței pentru diferențele salariale vor fi acordate cadrelor didactice cu gradație de merit, ore de dirigenție, creșteri vizând învățământul special – liderul sindical Marius Nistor / Sunt estimați peste 400 de milioane de lei pentru toți cei cinci ani, din care doar 5% anul acesta

Proiectul de ordonanță de urgență privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic pentru perioada 2017-2021, ajuns joi pe agenda ședinței de guvern, prevede că doar 5% din sumele…
Vezi articolul

Educație prin film. Elevii, profesorii și părinții sunt invitați la proiecțiile „Fără aer” și „Cea mai fericită fată din lume”, în regia lui András Táborosi și a lui Radu Jude, pe 15 octombrie și 5 noiembrie, la Cinema ARTA din Cluj-Napoca / Anca Caramelea, curatoare: Selecția de filme oferă ocazii de comunicare și colaborare în beneficiul copiilor

Cinema ARTA a lansat toamna aceasta un program complex de educație prin film, dedicat copiilor, profesorilor, consilierilor școlari, părinților. Concret, copiii și adulții din jurul lor sunt așteptați pe 15…
Vezi articolul