Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria premierului Bolojan: Discuția pe domeniul educației cu privire la reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani

1.615 vizualizări
Luciana Antoci / Foto: https://www.facebook.com/antoci.luciana
 „În mod cert, nu se pune problema altor reduceri în educație și spun foarte ferm că nu există niciun risc din această perspectivă. Discuția pe domeniul educației cu privire la reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani”, a declarat profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, la Radio Iași, luni, 24 noiembrie.

 „Ba mai mult decât atât, în măsura în care recalibrările bugetare o vor permite, se va relua discuția privitoare la plata cu ora pentru profesorii care sunt încadrați în acest regim la catedră”, a spus Luciana Antoci, întrebată dacă în afară de măsurile incluse deja în pachetul 1 de reformă, mai există discuții privind alte reduceri bugetare în educație, în cadrul emisiunii Dezbaterea zilei cu Andreea Daraban.

 „Evident, se va reveni, dacă se va putea, ulterior, și asupra altor decizii restrictive care sunt valabile în acest context”, a precizat Luciana Antoci.

Redăm declarația consilierei Luciana Antoci despre reducerile din educație:

Andreea Daraban: Guvernul susține că salariile profesorilor nu vor scădea anul viitor și că nu vor mai fi aplicate alte măsuri de austeritate, însă sindicatele vorbesc despre posibile tăieri ale cheltuielilor de personal. În afară de măsurile incluse deja în pachetul 1 de reformă, mai există discuții privind alte reduceri bugetare în educație? 

Luciana Antoci: În mod cert, nu se pune problema altor reduceri, cu excepția celor care s-au produs deja pe domeniul educațional și care au și efecte așa cum le vedem astăzi, de aceea vin și spun foarte ferm că nu există niciun risc din această perspectivă, ceea ce educația a putut să aducă în forma de sacrificiu al domeniului de activitate educațional, în acest context de austeritate generală și din prisma limitărilor pe care le impune și contextul internațional foarte complicat, s-a închis deja. 

Discuția pe domeniul educației cu privire la reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani. Mai mult decât atât, în măsura în care recalibrările bugetare o vor permite, se va relua discuția privitoare la plata cu ora pentru profesorii care sunt încadrați în acest regim la catedră și, evident, se va reveni, dacă se va putea, ulterior, și asupra altor decizii restrictive care sunt valabile în acest context.

Informații de context despre reducerile bugetare din educație și pachetul doi de reformă

Amintim că premierul Ilie Bolojan a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro că Educația nu va fi afectată de alte reduceri bugetare, în afară de cele aplicate deja prin pachetul 1 de reformă:

 „Având în vedere pachetul care a fost adoptat, în care pe educație au fost crescute normele didactice și au fost reduse bursele, nu există intenția ca anul viitor pe componenta de educație pe preuniversitar să se mai ia măsuri care să însemne alte reduceri”, a anunțat Ilie Bolojan, într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro.

Declarația a venit după ce Executivul a început discuțiile pe un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) consultat de Economedia și G4Media.ro care limitează cumulul salariu-pensie în sectorul public și care include numeroase alte măsuri pentru reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar, cum ar fi suspendarea detașărilor și transferurilor. Proiectul prevede că, în cazuri temeinic justificate, Guvernul poate adopta un memorandum prin care anumite categorii de personal să fie exceptate de la măsuri, dar în acest moment nu apare nicio excepție pentru Educație în documentele consultate.

Sindicatele din Învățământ au reacționat în urmă cu o zi față de proiectul de OUG și au vorbit despre o intenție a Executivului „de a reduce suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ, printr-un nou act normativ care se discută în aceste zile în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria”. Reprezentanții profesorilor au cerut partidelor din coaliție să renunțe la „aceste măsuri absurde”.

Cumulul pensiei cu salariul nu este un privilegiu în educație, ci asigură funcționarea sistemului. Cumulul nu poate fi blocat în învățământ și mă aștept să poată fi exceptat domeniul, printr-un memorandum, a declarat pentru Edupedu.ro Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, pe 19 noiembrie.

Proiectul executivului care vizează interzicerea cumulului pensiei cu salariul „va fi definitivat cel mai târziu luni”, a anunțat premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 21 noiembrie 2025. Bolojan a anunțat că „acest proiect, dacă va fi pus în practică, și ne dorim acest lucru, ar urma să vizeze interdicțiile legate de pensiile necontributive”. 

„Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică la catedră, mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue”, a precizat premierul Bolojan.


1 comment
  1. Revenirea, doamnă, la norma de predare de 16/18 ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Excursii școlare cu bani de la Fondul de Mediu, în „Săptămâna verde”, din octombrie. Școlile se pot înscrie până în septembrie și primesc cheltuielile pentru cazare, transport, mese și bilete / Care sunt condițiile, ce activități mai pot pune profesorii pe listă și cum arată formularele inițiale și de raportare 

Școlile pot solicita bani pentru activitățile din cadrul Programului „Săptămâna verde”, pentru anii 2024 și 2025, finanțate din Fondul pentru mediu, până în septembrie 2024, conform unui ordin de ministru…
Vezi articolul

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, într-un mesaj către elevii de la Naționala de Astronomie: Punctajele de la olimpiadă nu arată care dintre voi este cel mai inteligent, care este cel mai pasionat sau care ar trebui să continue o carieră pe acest domeniu. Eu le văd ca pe un kilometraj care îți arată cât de departe ai ajuns

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, a spus elevilor prezenți la festivitatea de premiere de la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică 2024 faptul că punctajele obținute „nu arată care dintre…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre sălile de clasă de la Liceul Dimitrie Bolintineanu au fost afectate de suflul exploziei din sectorul 5. Sunt fisuri și la casa scării elevilor, iar zidul unei clase, afectat, potrivit ISMB / Aproximativ 800 de copii erau în școală și au fost evacuați

Suflul exploziei produse în această dimineață la un bloc din cartierul calea Rahovei a afectat 15 săli de clasă ale liceului Dimitrie Bolintineanu, la casa scării elevilor sunt fisuri iar…
Vezi articolul

Portofoliul educațional nu poate fi utilizat în scopul ierarhizării și al comparării elevilor în sens discriminatoriu, potrivit unui proiect al Ministerului Educației / Ce este portofoliul educațional și ce roluri are

Portofoliul educațional este obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie, respectiv cu generația de elevi care intră în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025, după cum…
Vezi articolul