Lucrările de licență de la Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au fost eliminate. Decanul Șerban Diaconescu: Eliminarea a fost făcută la cererea studenților. Există și o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat

[jp_post_view]
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență. Decizia a fost luată la cererea studenților. Decanul facultății, Șerban Diaconescu, a declarat pentru Edupedu.ro că a fost luată în considerare și incapacitatea programelor anti-plagiat de a detecta furtul literar.

Viitorii absolvenți ai Facultății de Drept a UBB nu mai trebuie să pregătească lucrări de licențe pentru a absolvi începând cu sesiunea din iulie a anului academic 2024-2025. Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce „peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru”, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății.

Astfel, examenul de tip grilă rămâne singura probă pe care studenții trebuie să o promoveze.

Decanul a vorbit și despre eșecul programelor de anti-plagiat de a detecta cu adevărat existența furtului de idei ca factor care a condus la luarea acestei decizii: „Am cântărit faptul că există o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat, care, din păcate, nu întrunesc standardele de calitate, care să permită o verificare reală a existenței sau inexistenței plagiatului”.

„Concret, în lucrările studenților noștri, orice referire la un text de lege, orice referire la hotărâri judecătorești este marcată ca fiind plagiat, pentru că mai există undeva un document electronic în acest sens”, a mai subliniat acesta.

Problema depistării plagiatului ridica probleme atât pentru studenți, cât și pentru profesori, a spus Șerban Diaconescu: „Punea și studentul, și cadrul didactic în posturi extrem de delicate de a face, dincolo de munca firească, pe care o ai pentru elaborarea unei lucrări de licență, o imensă muncă de documentare și de justificare și să arăți de ce nu e vorba de plagiat și că peste 90% din ceea ce programele prezintă acolo nu au nicio legătură cu noțiunea de plagiat”:

Redăm declarațiile integrale ale lui Șerban Diaconescu, decan al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru Edupedu.ro:

Reporter: Este adevărat că, la Facultatea de Drept, studenții din anul al IV-lea nu vor mai realiza lucrări de licență?

Șerban Diaconescu: De anul viitor, da. În sesiunea din februarie 2025, lucrarea de licență se va realiza.

Reporter: De ce s-a luat această decizie?

Șerban Diaconescu: Au fost mai multe considerente avute în vedere de către Consiliul profesoral. În primul rând, solicitarea studenților în acest sens. În egală măsură am cântărit faptul că există o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat, care, din păcate, nu întrunesc standardele de calitate, care să permită o verificare reală a existenței sau inexistenței plagiatului. Concret, în lucrările studenților noștri, orice referire la un text de lege, orice referire la hotărâri judecătorești este marcată ca fiind plagiat, pentru că mai există undeva un document electronic în acest sens. Și punea și studentul, și cadrul didactic în posturi extrem de delicate de a face, dincolo de munca firească, pe care o ai pentru elaborarea unei lucrări de licență, o imensă muncă de documentare și de justificare și să arăți de ce nu e vorba de plagiat și că peste 90% din ceea ce programele prezintă acolo nu au nicio legătură cu noțiunea de plagiat.

Reporter: Vă gândiți să înlocuiți această lucrare de licență cu o altă metodă de evaluare?

Șerban Diaconescu: În cadrul materiilor de anul al IV-lea și mai devreme există materii care îndrumă studenții cu privire la realizarea unei lucrări: 2 materii de scriere juridică. Una dintre ele a fost introdusă tocmai pentru a compensa, la nivelul tehnologic actual… mă rog, aveam în vedere, pe termen lung, renunțarea la lucrarea de licență.

Reporter: Există vreun comunicat oficial sau vreun anunț public făcut de Facultatea de Drept?

Șerban Diaconescu: Comunicatul a fost făcut pe plan intern, față de studenții noștri și față de cadrele didactice, dar pentru public nu am avut în vedere generarea unei dezbateri publice pe această temă, pentru că nu am apreciat ca fiind oportun așa ceva.

Reporter: Reacțiile din partea studenților au fost, în mare parte, pozitive, presupun.

Șerban Diaconescu: La cererea lor a fost eliminată lucrarea de licență. Ei au inițiat acest demers, nu noi. Au făcut un sondaj. Peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru. Acesta a fost motivul pentru care am optat pentru varianta conferită de lege și care, de altfel, se aplică și la Universitatea din București încă din 2017.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. E adevărat ca programele de antiplagiat, dacă nu sunt configurare corect dau rezultate aberante. Dar de aici pana a elimina lucrarea de licență ar trebui sa fie o cale lunga. Ar fi trebuit mai degrabă angajat cineva competent care sa aleagă softul potrivit și sa-l configureze corect. Nu este imposibil

  2. Examenul tip grila este cancerul care mananca institutiile publice. Este cel mai usor de fraudat si in acest mod ajung odraslele in posturi caldute unde nu fac nimic. De fapt, in unele situatii, inactivitatea lor duce la pierderi de vieti omenesti. Intr-un timp, au incercat sa faca emiterea hotararilor judecatoresti fara motivare, pe stil grila (precizau doar legea dupa care au judecat).

  3. E pe modelul ”magistraților” în funcție, care-și măresc salariul cu cât vor mușchii lor și de câte ori vor. Ca să fie și pensia cât mai nesimțită, că dacă știu că nu vor avea pensie nesimțită la 45 de ani nu pot împărți ”dreptatea”. Iar dacă ”se judecă” cu Statul, totdeauna câștigă.

  4. Pe scurt 99% dintre studenții de la UBB au plagiat anii trecuți și nu sunt capabili să scrie o lucrare de licență originală, așa că mai bine s-au transformat în fabrică de diplome. Nici nu știu de ce se mai complică cu examenul ăla grilă la care oricum toată lumea copiază, eu zic să le dea ”bravilor studenți” diploma imediat după ce s-au înscris și eventual și-au plătit taxele, ce atâta teatru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Patriarhul Daniel / Foto: Basilica.ro

Biserica Ortodoxă Română, reacție virulentă la legile Deca: Ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului / Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală este total „abuzivă” și „nocivă”

Reacție virulentă a Bisericii Ortodoxe Române la proiectele de legi ale educației publicate de ministrul Ligia Deca. Patriarhia Română susține, într-o luare de poziție oficială, că ideologia de gen a…
Vezi articolul

Peste 4.200 de profesori încă nu au primit primele de carieră didactică de anul trecut, iar Guvernul a aprobat abia acum cadrul pentru plata acestora / Alimentarea cardurilor în 2025 este în continuare condiționată de fonduri europene

Peste 4.200 de profesori încă nu au primit banii de prima de carieră didactică de anul trecut, din octombrie, pentru activitatea din anul școlar 2023-2024, potrivit notei de fundamentare (NF)…
Vezi articolul

Profesoara de matematică Alexandra Avasicei și-a premiat elevii pentru notele la Bacalaureat 2024: Am pus deoparte în fiecare lună bani din salariu pentru ei. Am văzut că erau mai atenți, că încearcă să devină din ce în ce mai buni și chiar au reușit

Profesoara de matematică Alexandra Avasicei a pus deoparte în fiecare lună o anumită sumă din salariu pentru a-și premia elevii pentru notele la Bacalaureat 2024, 500 de lei pentru nota…
Vezi articolul

Universitățile din consorțiul Universitaria, în contradicție cu declarațiile ministrului Educației: Susținem proiectul România educată, dar nu actualul proiect de lege pentru învățământul superior / Criticile prezentate la Guvern

Într-un comunicat de presă de marți, 26 iulie, după întâlnirea de luni cu premierul Ciucă și ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Guvern, Consorțiul Universitaria critică mai multe aspecte legate de…
Vezi articolul

Profesorii pot începe de luna aceasta să completeze declarația de integritate pe 2024, că nu dau meditații pe bani elevilor de la clasă / Directorii școlilor trebuie să informeze profesorii, iar aceștia semnează o notă de informare – documente

Pe 1 februarie a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabileşte obligaţiile profesorilor de a completa declaraţiile de interese că nu meditează elevii de la clasă. Directorii…
Vezi articolul

Metodologia privind finanțarea cercetării în universități în 2024 a fost publicată înaintea metarankingului universitar, luat în calcul pentru alocarea acestor fonduri și care ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii

Metodologia privind finanțarea cercetării științifice universitare în acest an, adoptată prin ordin al Ministerului Educației, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Regulamentul este publicat, astfel, înaintea metarankingului universitar pe…
Vezi articolul