Ludovic Orban: O parte dintre bugetari vor intra în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună

10.807 vizualizări
Premierul Ludovic Orban a declarat, la B1TV, că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care angajații instituțiilor de stat care nu sunt implicate direct în combaterea epidemiei de coronavirus și efectelor sale vor fi trimiși acasă în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună, urmând să revină la muncă după două săptămâni pentru a-i înlocui pe ceilalți care au asigurat funcționarea repectivelor instituții, scrie G4Media.ro.

”Ne-am gândit la un mecanism relativ simplu în care împărțim angajații în două: unii vor merge la muncă 15 zile și vor asigura funcționarea, iar restul intră într-o formă de șomaj tehnic. După 15 zile, vin ceilalți care au stat în șomaj tehnic”, a explicat Ludovic Orban.

El a spus că cei trimiși în șomaj tehnic pentru două săptămâni  vor primi 75% din salariul brut de încadrare.

”Măsura va fi valabilă nu doar pentru adminsitrația centrală, ci și cea locală, pentru toate entitățile publice”, a mai spus șeful Guvernului.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

În urmă cu două zile, pe 6 aprilie, premierul Orban anunța că nu a existat nicio discuţie pe tema şomajului tehnic pentru cadrele didactice. „Să țină orele online, prin media, să îşi facă treaba, să îi înveţe pe copii, astfel încât să nu fie necesară amânarea anului”, spunea Ludovic Orban. Atât premierul cât și ministrul educației au dat asigurări că pentru profesori nu va fi nicio modificare salarială, însă până acum niciun oficial nu a făcut precizări despre personalul nedidactic și auxiliar din învățământ.

FOTO: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Argumentul Ligiei Deca pentru introducerea examenului de admitere la liceu, total diferit de cel al lui Sorin Cîmpeanu: „Vedem multe răzgândiri” ale elevilor care se transferă la alte profiluri, pentru că nu li se potrivesc cele la care au fost repartizați

„Vedem multe răzgândiri, transferuri (ale elevilor – n. red.), pentru că nu li se potrivește profilul la care au fost repartizați prin repartizarea aceea computerizată”, a declarat ministrul Educației, Ligia…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere 25 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli în proiectul de reabilitare „Școli mai Sigure”, cu fonduri rambursabile – proiect / În caz contrar există riscul anulării acordului de împrumut

Ministerul Educației cere 25 de milioane de lei pentru programul de reabilitare a școlilor cu finanțare rambursabilă de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, potrivit unui proiect de HG, pus…
Vezi articolul

Trei din patru elevi ai școlilor postliceale militare sunt vaccinați, declară Ministerul Apărării Naționale / Testarea elevilor în unitățile de învățământ ale MApN și motivul pentru care doar o parte dintre acestea au fost în vacanță

Între 70% și 75% dintre elevii unităților de învățământ postliceal militar sunt vaccinați, ceea ce face ca numărul celor infectați, izolați sau carantinați să fie redus, în limita a 2-5%…
Vezi articolul