Ludovic Orban: O parte dintre bugetari vor intra în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună

10.806 vizualizări
Premierul Ludovic Orban a declarat, la B1TV, că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care angajații instituțiilor de stat care nu sunt implicate direct în combaterea epidemiei de coronavirus și efectelor sale vor fi trimiși acasă în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună, urmând să revină la muncă după două săptămâni pentru a-i înlocui pe ceilalți care au asigurat funcționarea repectivelor instituții, scrie G4Media.ro.

”Ne-am gândit la un mecanism relativ simplu în care împărțim angajații în două: unii vor merge la muncă 15 zile și vor asigura funcționarea, iar restul intră într-o formă de șomaj tehnic. După 15 zile, vin ceilalți care au stat în șomaj tehnic”, a explicat Ludovic Orban.

El a spus că cei trimiși în șomaj tehnic pentru două săptămâni  vor primi 75% din salariul brut de încadrare.

”Măsura va fi valabilă nu doar pentru adminsitrația centrală, ci și cea locală, pentru toate entitățile publice”, a mai spus șeful Guvernului.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

În urmă cu două zile, pe 6 aprilie, premierul Orban anunța că nu a existat nicio discuţie pe tema şomajului tehnic pentru cadrele didactice. „Să țină orele online, prin media, să îşi facă treaba, să îi înveţe pe copii, astfel încât să nu fie necesară amânarea anului”, spunea Ludovic Orban. Atât premierul cât și ministrul educației au dat asigurări că pentru profesori nu va fi nicio modificare salarială, însă până acum niciun oficial nu a făcut precizări despre personalul nedidactic și auxiliar din învățământ.

FOTO: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților din Iași: „De peste un an de zile cercetarea arhivistică a fost complet blocată, pe fondul închiderii arhivelor, cauzându-se astfel prejudicii grave pentru cercetători, profesori, doctoranzi și studenți, care nu au avut acces la surse de documentare”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Arhivelor, Liga Studenților (LS IAȘI) solicită Ministerului Afacerilor Interne și conducerii Arhivelor Naționale să ofere toate condițiile necesare funcționării adecvate a activității sălilor de studiu…
Vezi articolul

DOCUMENT Locul de muncă, ocupația sau profesia părinților nu vor mai fi cerute de profesorii diriginți și de învățători și nici nu vor mai fi trecute în catalogul clasei, anunță Ministerul Educației

Profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată în informarea nr. 128RS/26.08.2021 trimisă de Ministerul Educației către…
Vezi articolul