Luni, 22 decembrie, vor fi alimentate cele 122 de mii de carduri nou emise, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru / Restul de peste 87 de mii de carduri vor fi emise și încărcate în ianuarie

9.853 de vizualizări
Sursa: Facebook Adrian Câciu
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a spus pentru Edupedu.ro că luni, 22 decembrie vor fi alimentate cu câte 500 de lei, cele 122 de mii de carduri emise luna aceasta pentru anul școlar 2025-2026. Restul cardurilor urmează să fie emise în ianuarie. „Banii au ajuns azi la Trezorerie, urmează ca luni să fie încărcate cardurile beneficiarilor care le-au primit luna aceasta”, a spus ministrul.

Luni, 22 decembrie, vor fi alimentate cardurile educaționale nou emise și care au ajuns deja la beneficiari. „Banii au ajuns azi la Trezorerie, urmează ca luni să fie încărcate cardurile beneficiarilor care le-au primit luna aceasta”, a spus ministrul Dragoș Pâslaru într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro.

Este vorba despre 122 de mii de carduri, spunea ministrul în urmă cu câteva zile, când anunța că până vineri, 19 dece,brie ar putea intra banii pe aceste carduri. „Până la finalul acestei săptămâni, aproximativ 122.000 de carduri educaționale pentru care au fost acte adiționale vor fi alimentate cu câte 500 de lei”, spune Pâslaru.

Primele carduri pentru acest an școlar au fost încărcate la finalul lunii trecute, aproximativ 500 de mii de carduri educaționale cu care părinții pot cumpăra rechizite și haine.

„249.134.500 lei au fost alocați pentru 498.269 de copii care și-au păstrat eligibilitatea din anii trecuți”, a spus Pîslaru.

În luna decembrie au fost emise 122 de mii de carduri noi pentru cei care nu au mai avut în trecut acest beneficiu. Ministrul a spus că în total sunt 209.696 de copii nou eligibili, ceea ce înseamnă că ar mai rămâne încă 87 de mii de carduri de emis și de încărcat. În total încă 43,5 milioane de lei.

În luna ianuarie vor fi emise și încărcate ultima tranșă de carduri pe acest an școlar, a mai spus ministrul pentru Edupedu.ro.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
  • Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
  • Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Informații de context

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pe 11 septembrie că datele actualizate din 31 iulie 2025, conform EduVouchers, aplicatia STS, indică un număr de 674.975 elevi defavorizați și a suplimentat bugetul pentru acest an școlar. Astfel că, 666.373 de elevi vor fi sprijiniți cu 333.186.500 lei în 2025-2026

Calculele Edupedu.ro arată însă că a fost depășit acest număr ajungând la peste 707 mii.

  • 498.269 carduri de anul trecut
  • 209.696 de copii nou eligibili
Citește și:
BREAKING Aproape 500.000 de carduri educaționale au fost alimentate cu 500 de lei, anunță ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: În perioada imediat următoare se vor emite alte 200.000 de carduri noi ce urmează să fie încărcate
EXCLUSIV 122.000 de carduri educaționale au fost emise recent și vor fi încărcate cel mai probabil vineri, pe 19 decembrie, spune ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru


6 comments
  1. buna ziua și eu am cardul de acum doi ani și a fost încărcat dar în acest an nu a fost desi mi sa zis că fetița este eligibilă și cardul este activ cei de făcut , se mai incarca sau nu

  2. cat dureaza sa verifice ministerul educatiei eligibilitatea odata ce au fost deja introduse datele in sistem si mai ales de ce nu precizati ca cei de la gradinita nu sunt eligibili pentru ca nu se vrea?
    Pentru copii romani nu sunt bani,desi sunt fonduri primite de la ue, dar pt razboi trimitem bani din rezerva nationala.

  3. buna ziua la toată lumea de la mine din ARGEȘ CETĂȚENI AU INCARCAT CARDURILE DAR MIE NU DE CE ORE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Klaus Iohannis: Nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare – atenție, bugetare – în anul 2021, până când ieșim din criză economică / Sunt convins că în cursul acestui an vom ieși din criza economică

Nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare – atenție, bugetare – în anul 2021, a declarat marți într-o conferință de presă, la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis. Acesta a…
Vezi articolul

VIDEO „Ce conține vaccinul? Să nu mai fiu tristă, să nu mai fie școala online. Vaccinul înseamnă să mă bucur de copilărie” – mesajul unui copil în campania de comunicare privind importanța vaccinării pentru revenirea la normalitate și la școala fizică

Revenirea la normalitate înseamnă întoarcerea la școala fizică, pe terenul de joacă împreună cu colegii și în sălile de clasă fără mască. Este mesajul transmis de o elevă în cadrul…
Vezi articolul

Echipele mobile de vaccinare vor merge în peste 2.400 de școli, anunță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale: Au fost vaccinați 69 de elevi din 3 județe, în prima săptămână de școală

„Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile”, după cum a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea…
Vezi articolul

Înscrieri modulul psihopedagogic 2024-2025. Studenții de anul I de la Universitatea din București care vor să devină profesori își depun dosarele online până pe 17 octombrie / Admiterea – pe bază de scrisoare de motivație

Studenții de anul I de la facultățile Universității din București (UB) care vor să devină profesori se pot înscrie până pe 17 octombrie la cursurile pentru modulul psihopedagogic – nivel…
Vezi articolul