Luni, 25 noiembrie, începe Săptămâna fructelor și a legumelor donate în școlile din România, potrivit Ministerului Educației. Alimentele vor ajunge la persoane în dificultate și la instituții sociale

3.568 de vizualizări
Foto: Freepik.com
În perioada 25-29 noiembrie 2024, elevii voluntari SNAC (Sistemul Național de Acțiune Comunitară) vor organiza ediția 2024 a campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, care va implica strângerea de legume și fructe pentru a fi donate familiilor aflate în dificultate și instituțiilor sociale, conform unei adrese trimise de Ministerul Educației în școli. Campania, susținută de Ministerul Educației, se va desfășura în unitățile de învățământ din întreaga țară.

Aceasta implică strângerea de legume și de fructe de către elevii voluntari SNAC (Sistemul Național de Acțiune Comunitară) și donarea acestora către familii aflate în dificultate și instituții sociale.

Inspectoratele școlare au libertatea de a găsi propriile modalități de organizare pentru a realiza obiectivul final. La finalul campaniei, fiecare coordonator județean al SNAC va înainta Ministerului Educației un raport succint referitor la implementarea proiectului și rezultatele acestuia, conform unei adrese trimise de Ministerul Educației în școli.

Cele trei etape ale campaniei sunt:

  • prezentarea campaniei în unitățile școlare
  • responsabilitatea școlii de a identifica familiile din comunitate aflate în dificultate
  • colectarea tuturor donațiilor, la nivelul școlilor

Campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” a ajuns la cea de-a 14-a ediție. De-a lungul anilor, aceasta reunind sute de școli și mii de elevi voluntari din întreaga țară.

SNAC este o rețea națională care implică elevi și profesori în activități de voluntariat. Strategia SNAC se bazează pe o abordare pe regiuni și localități, oferind membrilor posibilitatea de a implementa proiecte și activități adaptate nevoilor specifice ale fiecărei comunități. Adresa trimisă în școli este semnată de Activitățile lor se bazează pe Ordinul de Ministru din 2012.

Foto: Freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Documente / Foto: Pexels.com

OFICIAL Legile învățământului Deca-Iohannis vor fi modificate prin OUG pentru a treia oară, în doar 8 luni. Ministerul Educației anunță că organizează luni, 25 martie, prima conferință de presă susținută de Ligia Deca în Guvernarea Ciolacu

Legile învățământului preuniversitar și universitar inițiate de ministrul Ligia Deca ca parte a proiectului prezidențial „România educată“ vor fi modificate din nou, prin Ordonanță de Urgență, anunță Ministerul Educației. Instituția…
Vezi articolul

Doi soți, procuroare și judecător, au dat în judecată Colegiul Național Iași pentru că fiul lor a primit nota 1 la Muzică / Părinții susțin că nota 1 se acordă pentru fraudă, iar profesorii spun că e meritată dacă elevul nu scrie nimic în lucrare

Claudia Monica și Marius Cătălin Palaghia, părinții unui elev în clasa a VI-a au depus la Tribunalul Bacău o acțiune în care au chemat la bară Colegiul Național din Iași,…
Vezi articolul