Alianța studenților cere creșterea subvenției pentru burse până la 272 lei per student pe lună: E “nemodificată din 2017”

335 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere Ministerului Educației și guvernului să crească subvenția pentru burse de la 201 lei/student bugetat pe lună la 272 lei/student bugetat pe lună, potrivit unui comunicat de presă. Alianța cere “din nou” această creștere “ținând cont de nevoia stringentă de actualizare a cuantumului burselor studențești” și de faptul că subvenția e “nemodificată din 2017”.

Potrivit ANOSR, “Inflația ridicată din ultima perioadă a erodat semnificativ posibilitățile studenților de a se susține financiar pentru parcurgerea studiilor, în contextul în care aceștia s-au întors în centrele universitare la activități didactice față-în-față și trebuie să plătească cheltuieli de cazare, masă, relocare etc.”.

Alianța afirmă că, “deși România este la coada clasamentului european în privința ponderii de tineri absolvenți de studii superioare, spre deosebire de alte state europene, sprijinul din fonduri guvernamentale acordat studenților în pandemie a fost minimal spre inexistent. Și mai grav, aceeași tendință s-a observat și în perioada de redresare post-pandemie.”

ANOSR arată că, în baza propriilor calcule, în 2021, cuantumul minim al burselor trebuia să crească de la 580 lei la 840 de lei.

Comunicatul ANOSR, integral:

„Valoarea burselor studenților, lovită de inflație și costurile revenirii în campus

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită Ministerului Educației și Guvernului din nou, în contextul economic actual și având în vedere evoluțiile la nivel european, creșterea subvenției pentru burse, nemodificate din 2017, de la 201 lei/student bugetat/lună la 272 lei/student bugetat/lună, ținând cont de nevoia stringentă de actualizare a cuantumului burselor studențești.

Inflația ridicată din ultima perioadă a erodat semnificativ posibilitățile studenților de a se susține financiar pentru parcurgerea studiilor, în contextul în care aceștia s-au întors în centrele universitare la activități didactice față-în-față și trebuie să plătească cheltuieli de cazare, masă, relocare etc..

Potrivit raportului INS din luna martie, inflația a ajuns la 10,2%, iar cele mai mari creșteri s-au înregistrat la produsele alimentare și la prețul gazelor, costuri pe care o mare parte dintre studenți le achită în mod regulat. Nevoia de actualizare a subvențiilor oferite de stat este evidentă, numeroase alte facilități, precum și salariul minim, fiind actualizate în raport cu inflația (salariul minim a beneficiat de o creștere de 10,9% față de nivelul din 2021). În schimb, studenții au fost complet uitați, valoarea subvenției nefiind modificată, necrescând din 2017 și aflându-se în acest punct la o distanță astronomică de necesitățile studenților.

Deși România este la coada clasamentului european în privința ponderii de tineri absolvenți de studii superioare, spre deosebire de alte state europene, sprijinul din fonduri guvernamentale acordat studenților în pandemie a fost minimal spre inexistent. Și mai grav, aceeași tendință s-a observat și în perioada de redresare post-pandemie. Doar în ultimele săptămâni, Slovenia (cu o populație de studenți de 6 ori mai mică decât România) și Luxemburg (cu o populație de studenți de 76 de ori mai mică decât România) au decis suplimentarea sprijinului financiar pentru studenți cu 40, respectiv 10 milioane de euro.

Dacă coșul minim al studentului se afla încă de acum doi ani la aproximativ 1172 de lei/lună (dublu față de cuantumul minim al burselor), iar în decembrie prezentam faptul că România este pe penultimul loc din Uniunea Europeană la cheltuieli publice/student și studenții români au probleme financiare peste media Uniunii Europene, acum nevoia creșterii burselor se dovedește a fi una și mai stringentă.

Conform legii, bursele trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare. În 2021, în baza calculelor ANOSR, cuantumul minim al burselor trebuia să crească de la 580 lei la 840 de lei. În acest sens, Consiliul Național al Învățământului Superior a stabilit creșterea cuantumului minim la 700 de lei, pentru ca în 2022 statisticile să arate că acesta ar trebui să crească la 780 lei. Fără o creștere a subvenției pentru burse, însă, bursele nu s-au majorat în cvasimajoritatea universităților din România. 

Mai mult decât atât, planul „Sprijin pentru România”, lansat de Guvernul României în domeniul social, ignoră, din nou, nevoile studenților, singura măsură pe care o propune fiind crearea unei facilități de creditare pentru studenți, o temă care a eșuat și în trecut pentru faptul că este ruptă de realitățile din România (despre ineficiența acestei măsuri ANOSR va lansa o analiză separată). 

„Cu o inflație de aproximativ 10% și fără actualizări ale subvenției de burse de mai bine de 5 ani, studenții se află într-o situație dramatică la revenirea din pandemie. Cu cât Guvernul întârzie adoptarea unei Hotărâri de Guvern care să crească cuantumul subvenției pentru burse, cu atât discrepanța dintre bursă și cheltuielile pe care, conform legii, ar trebui să le acopere se va majora, iar studenții se vor afla într-o dificultate majoră de a-și continua studiile, în timp ce alții vor fi îndepărtați de la șansa de a accesa învățământul superior.” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
creșe noi

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: În noul cod urbanistic vom introduce obligația de a construi creșe, grădinițe, școli și cabinete medicale în cartierele rezidențiale noi. Cetățenii ne întreabă „domnule, eu unde îmi duc copiii?”

În proiectul noului cod urbanistic, care va reglementa domeniul construcțiilor în localități, vor fi introduse obligații legale pentru administrațiile locale și dezvoltatorii de locuințe astfel încât să fie prevăzute servicii…
Vezi articolul

Legislația eticii academice să fie „modificată cu celeritate” pentru a permite sesizările anonime, după ce proiectul de lege care permite acest instrument în cazul abuzurilor a fost adoptat de Parlament – apelul Alianței organizațiilor studențești

Legislația subsecventă privind etica și integritatea academică, intrată în vigoare anul acesta, „trebuie modificată cu celeritate”, așa încât sesizările anonime să poată fi admise în comisiile de etică universitară, cere…
Vezi articolul

Recomandările drastice pentru redeschiderea școlilor – calificate de Ministerul Sănătății drept „document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate” / Tătaru, în urmă cu 12 ore: Am pus în consultare și pentru Ministerul Educației niște reguli

Ministerul Sănătății anunță că recomandările publicate pe site-ul propriu referitoare la redeschiderea școlilor în contextul pandemiei sunt „un document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate în faza…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pe fondul creșterii îngrijorătoare a cazurilor / Va fi derulată o campanie de informare a părinților privind programul de vaccinare

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, marți seara, în contextul unei „creșteri îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de…
Vezi articolul