„După ce s-a născut copilul, nimeni nu a mai zis nimic despre școală. Toți au spus că e mai bine să stau acasă, să am grijă de el”, spune o adolescentă care a devenit mamă în timpul școlii. Abandonul școlar este o realitate prezentă în România. În fiecare an, conform datelor, zeci de mii de copii dispar anual din băncile școlii. În spatele cifrelor, se află povești reale. Pentru a înțelege cauzele ale acestui fenomen și consecințele directe asupra copiilor am stat de vorbă cu patru elevi care au renunțat la educație și cu profesori, care le-au urmărit parcursul școlar. România înregistrează și în 2024 cea mai mare rată a abandonului școlar timpuriu din Uniunea Europeană, potrivit statisticilor Eurostat: 16,8% dintre tinerii din grupa de vârstă 18-24 de ani nu au terminat decât cel mult clasa a VIII-a.
- Toate declarațiile de mai jos sunt redate sub protecția anonimatului.
România are din 2016 o Strategie de reducere a abandonului școlar. Dar cu toate acestea, deși a luat miliarde de lei de la Comisia Europeană prin fonduri europene, în încercarea de a reduce acest fenomen, indicatorii arată că abandonul crește din nou – în 2024 a fost cel mai ridicat indicator de abandon din ultimii 7 ani. Este vorba despre abandonul școlar timpuriu (Early leavers from education and training), care măsoară câți dintre tinerii care ajung la vârsta majoratului (18 ani) și până la 24 de ani au finalizat măcar gimnaziul. Având în vedere că învățământul este obligatoriu în România până la clasa a a XI-a (profesională) sau a XII-a (liceu), orice copil care nu a încheiat acest ciclu de învățământ este în abandon școlar.
„Unii dintre ei ajung să fure. Sau îi duc părinții la cerșit. Sau pur și simplu stau pe stradă și trag de timp”, a declarat un cadru didactic despre ce se întâmplă cu acești copii. „După luni sau ani petrecuți în afara sistemului educațional, reintegrarea devine tot mai dificilă”, a mai adăugat profesoara.
Sarcina timpurie și căsătoria timpurie
Una dintre adolescentele intervievate a fost nevoită să abandoneze școala după ce a rămas însărcinată în clasa a VII-a. Relația cu un băiat mai mare a dus la o serie de decizii care i-au schimbat complet fata.
„M-am lăsat de școală după ce m-am împăcat cu băiatul cu care eram de mai mică. După câteva luni, el m-a luat acasă la el, fără să mai întrebăm pe nimeni”, a declarat ea. Inițial, părinții s-au opus relației, însă au cedat presiunilor, temându-se că adolescenta va fugi de acasă. „Le-am zis că, dacă nu ne lasă, fugim. Și au zis că mai bine ne lasă decât să se întâmple așa ceva.” A urmat o perioadă scurtă în care a mai mers la școală, dar treptat, nici ea, nici familia, nici partenerul nu au mai susținut continuarea educației. „La început, m-am mai dus puțin la școală, dar apoi n-au mai vrut nici ei, nici el, și nici eu.” După nașterea copilului, nimeni nu a mai discutat despre întoarcerea la școală: „Mi-au spus că rămân acasă să am grijă de copil.”
În prezent, adolescenta are 14 ani și stă în casa părinților, care se ocupă în mare parte de copil. „Nu lucrez. E în plan, dar momentan sunt cu copilul. La noi, așa e: dacă ne căsătorim, nu prea mai e vorba de școală”, a mai declarat tânăra.
Sărăcia ca factor decisiv
Pentru un adolescent de 17 ani, provenit dintr-o familie numeroasă din mediul rural, abandonul școlar nu a fost o alegere, ci o consecință a lipsurilor materiale. După ce a terminat clasa a VIII-a, familia nu a mai putut să-i susțină continuarea studiilor. „M-am lăsat de școală din cauza banilor. Asta e adevărul. N-a fost că n-aș fi vrut eu sau că n-aș fi putut învăța, dar n-am mai avut.”
Băiatul a decis să meargă la muncă. „Suntem mulți acasă și părinții n-aveau cum să ne țină pe toți. Eu am zis: mai bine mă duc la muncă.” A lucrat pe șantier, în sere, oriunde a găsit, pentru a-și ajuta familia. În paralel, în școală se confrunta cu stigmatizare: „Eram și mai mare decât alți colegi din clasă, aveam 14 ani și eram cu unii de 11. Râdeau de mine. ‘Ce cauți tu aici?’” Deși cadrele didactice încercau să îl sprijine, realitatea cotidiană îl împiedica să continue. „Profesorii erau ok, mă ajutau, îmi explicau, dar nu mai aveam tragere. Nu mai aveam bani de nimic – rechizite, haine, mâncare. Și simți asta zilnic, nu doar la începutul anului.”
Acum, băiatul muncește și privește înapoi cu un amestec de resemnare și regret. „N-am visuri mari, nu mă mai gândesc la asta. Acum muncesc și gata. Nu mi-e rușine să trec pe lângă școală, dar simt un gol. Nu mi-e bine, dar nici nu mi-e urât. Asta e. Am ales munca, că n-au fost bani pentru altceva.”
Abandon în familii aparent stabile
Nu toate cazurile de abandon școlar sunt legate de sărăcie. În unele situații, copiii provin din familii cu resurse financiare, dar lipsa implicării emoționale și a unui model educațional pozitiv duc la aceleași rezultate. Un astfel de caz este cel al unui băiat care a renunțat la școală, deși familia sa nu avea probleme materiale.
„Doarme până târziu și stă pe internet. Nu mai merge la școală. Mama îmi spunea că n-are ce să-i facă, că nu o ascultă,” spune o profesoară despre un fost elev. Tatăl era plecat în străinătate și trimitea constant bani, dar nu avea o relație apropiată cu fiul său. În lipsa unei prezențe parentale autentice, băiatul a ajuns să petreacă tot timpul online, pierzând complet interesul pentru școală. Potrivit profesoarei, familia nu oferea niciun reper educațional. „Copiii mi-au spus: doamna, nici nu are un exemplu. În familia lui nimeni n-a terminat școala.” Chiar și sora lui, singura care a absolvit o formă de învățământ, a urmat un parcurs complicat: „A făcut doar o școală profesională, iar acum e acasă, după ce s-a căsătorit cu un bărbat însurat care s-a întors apoi la fosta lui familie.”
„Unii dintre ei ajung să fure. Sau îi duc părinții la cerșit. Sau pur și simplu stau pe stradă și trag de timp”, a mai adăugat profesoara. După luni sau ani petrecuți în afara sistemului educațional, reintegrarea devine tot mai dificilă. „E greu să mai readuci un copil pe calea educației, după ce a petrecut luni sau ani în afara școlii, fără sprijin, fără rutină, fără modele”, susține cadrul didactic.
În multe dintre aceste cazuri, părinții sunt plecați la muncă în străinătate, trimit bani, dar lipsa implicării directe afectează profund copiii. „Părinții spun adesea că nu au ce le face, mai ales când tatăl e plecat în străinătate și copiii primesc bani, dar nu și îndrumare.”
Probleme psihice, control excesiv și izolare
Un caz aparte semnalat de un cadru didactic scoate în evidență cum lipsa diagnosticării și a sprijinului psihologic pot duce nu doar la abandon școlar, ci și la marginalizare. Un elev, despre care se credea că are o tulburare psihică a fost forțat să iasă din sistemul educațional în lipsa unei intervenții reale.
„Avea ciudățenii. Era inteligent, dar spunea lucruri ciudate, iar mama lui avea un control exagerat.” Profesoara povestește cum mama băiatului venea constant la școală, verifica tot, suna învățătoarea încontinuu și îi interzicea fiului său să interacționeze cu ceilalți colegi. „Îi spunea că e vagabond, că nu o să ajungă nimic. A crescut cu ideea că nu e bun de nimic.” În familie, situația era la fel de instabilă: tatăl era alcoolic și absent, iar mama nu se mai descurca. „Venea la școală cu briceagul. A zis odată că, dacă cineva îl supără, îl înjunghie.” Cadrul didactic își amintește un episod în care mama băiatului a venit cu ochii umflați, ascunzând vânătăile cu ochelari de soare. „Era clar că nu mai deținea niciun control.” Acum băiatul reciclează peturi și sticle goale pentru a câștiga bani.
Cum vrea să combată Ministerul Educației și Cercetării abandonul școlar
Guvernul Bolojan are în programul de guvernare, în dreptul Educației, o serie de reforme și programe prioritare, sprijinite în special din fonduri europene prin PNRR, cu scopul explicit de a preveni abandonul școlar:
- Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – aflat deja în derulare, va primi buget suplimentar în 2025 și de o nouă schemă de granturi, lansată în consultare publică in februarie. Ministerul intenționează să-l extindă ca program permanent la nivel național.
- Reforma curriculară – cu actualizarea planurilor-cadru, axate pe cele 8 competențe-cheie, integrarea competențelor digitale și promovarea gândirii critice, creativității și adaptabilității la meseriile viitorului.
- Reforma evaluării – prin introducerea unor standarde clare de testare și revizuirea examenelor naționale, pentru a crea o evaluare mai relevantă și corectă.
- Investiții în infrastructura educațională, în special în mediul rural – construirea de campusuri duale, laboratoare moderne pentru învățare prin descoperire și spații sigure pentru învățământul profesional.
- Extinderea programului „Școală după școală” și a programului de mese sănătoase, pentru a menține copiii cât mai mult în mediul educațional și a reduce abandonul cauzat de lipsuri materiale.
- Accent pe consilierea psihologică și orientarea profesională, recunoscute ca instrumente esențiale în sprijinirea elevilor vulnerabili și în prevenirea renunțării timpurii la educație.
Ce alte programe ar trebui să ducă la reducerea abandonului și continuarea școlarizării pentru cei care au abandonat studiile
- Programe educaționale „A doua șansă“
„Învățământul obligatoriu este învățământ cu frecvență. Pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei în învățământul primar, cu mai mult de 4 ani vârsta clasei în învățământul gimnazial, respectiv cu mai mult de 5 ani vârsta clasei în învățământul liceal, învățământul obligatoriu se poate organiza și în forma de învățământ cu frecvență redusă, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației sau prin programul „A doua șansă“.
În cazul elevilor care nu au depășit vârsta clasei conform alin. (2), dar care se află în situație de abandon școlar sau în risc major de abandon școlar, unitățile de învățământ vor dezvolta măsuri prioritare de intervenție, cu sprijinul partenerilor de la nivel local, județean, național și internațional”, conform Art. 17.
„Ministerul Educației, prin DJIP, respectiv DMBIP, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, mediul economic, cultele recunoscute de lege și organizațiile neguvernamentale, poate organiza, în regim gratuit și cu durată flexibilă, programe de tip „A doua șansă“ atât pentru învățământul primar, cât și pentru învățământul gimnazial și liceal, pentru persoanele care au depășit vârsta corespunzătoare clasei potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2), indiferent dacă persoana respectivă a mai fost sau nu înscrisă în sistemul de învățământ preuniversitar sau de momentul și motivele abandonului școlar.
Înscrierea în program se face prin intermediul unei solicitări transmise online sau prin depunerea acesteia la sediul unității de învățământ din localitatea de domiciliu a solicitantului sau la cea mai apropiată unitate de învățământ.
Programele educaționale „A doua șansă“ se organizează de unități de învățământ acreditate/autorizate sau de alte entități în parteneriat cu o unitate de învățământ acreditată/autorizată, conform metodologiei privind organizarea programului educațional „A doua șansă“ aprobate prin ordin al ministrului educației”, conform Art. 20.
- Educația incluzivă și abandonul școlar
„Educația incluzivă vizează totalitatea beneficiarilor primari cu caracteristici, interese, abilități și nevoi de învățare unice, cu o atenție specială în ceea ce privește copiii expuși riscului de marginalizare, excludere sau de a avea rezultate școlare scăzute.
Se consideră în risc de excluziune școlară beneficiarii primari care sunt în risc de stigmatizare, discriminare, desconsiderare a identității lor culturale, segregare, abandon școlar și insucces școlar din cauza apartenenței lor la una sau mai multe categorii: statut social, economic sau cultural, minoritate națională, remigranți sau audienți, refugiați, zone rurale sau urbane marginalizate, copii cu cerințe educaționale speciale, copii cu dizabilități, copii separați temporar sau definitiv de părinți, gravide și mame minore, copii și tineri din cadrul comunităților de romi vulnerabile, copii și tineri din penitenciare, centre educative și centre de detenție, copii victime ale violenței, ale abuzului, neglijării sau ale exploatării și ale oricărei forme de violență asupra lor, copii și tineri consumatori de droguri”, potrivit Art. 67.
- Programul „Învățare remedială“
„În unitățile de învățământ se desfășoară programul „Învățare remedială“, destinat sprijinirii elevilor cu dificultăți de învățare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învățare, inclusiv copiii români veniți din afara granițelor țării, în raport cu prevederile curriculare.
Programul „Învățare remedială“ este destinat elevilor cu decalaje în dobândirea competențelor-cheie prevăzute în prezenta lege, celor care se încadrează în risc de abandon școlar și/sau părăsire timpurie a școlii și copiilor români veniți din afara granițelor țării”, potrivit Articolului 75.
- Programului național integrat de reducere a abandonului școlar și Programul național „Masă sănătoasă“
„Ministerul Educației derulează programe de reducere a abandonului școlar/a ratei de părăsire timpurie a școlii în cadrul Programului național integrat de reducere a abandonului școlar, care stabilește priorități, programe, activități și servicii în scopul reducerii absenteismului, a abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la toate nivelurile de învățământ. Programul național integrat de reducere a abandonului școlar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.
Pilonii principali ai Programului național integrat de reducere a abandonului școlar sunt asigurarea transportului gratuit, acordarea burselor sociale și a rechizitelor școlare.
Anual, DJIP/DMBIP publică situația privind abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii de la nivel județean.
Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se derulează Programul național „Masă sănătoasă“, denumit în continuare PNMS, pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor”, conform Articolului 77.
- Excluziune socială și abandon școlar
„Ministerul Educației coordonează implementarea programelor pentru zone de investiții prioritare în educație, cu scopul reducerii decalajelor de acces, participare și rezultate școlare cu care se confruntă elevii aflați în risc de excluziune socială.
Se consideră în risc de excluziune socială elevii din următoarele categorii: elevii din medii dezavantajate socioeconomic, izolate, elevii proveniți din grupuri marginalizate din punct de vedere social, elevii cu dizabilități și/sau CES, precum și copiii și tinerii din cadrul comunităților de romi vulnerabile, aflați în risc de abandon școlar sau de eșec școlar”, potrivit Articolului 78.
Redacția
Mihai Peticilă și Ștefan Lefter
Alexa Stănescu
7 comments
Eu cred ca si de exemple de felul acesta trebuie scapat cand se vorbeste de educatie.
Sunt penibile si lipsite de orice justificare de bun simt.
Ca sa vezi saracutii de ei cum ar fi vrut sa vina la scoala si cum nu avea ma-sa 10 lei intr-un an ca sa le cumpere la kilogram haine cu sacul si pantofi.
10 lei este sacul de haine la second hand. 10 lei.
Si cum ar fi ajuns ei olimpici internationali daca ajungeau la scoala dar acasa puneau cartile pe foc.
Lasa-ti povestile acestea duioase tovarasi. Vorbiti despre realitate asa cum este ca ce sloganuri si tipare ideologice e plina Romania ratata.
ASTA e realitatea, postacule!! Oameni care nu au bani pentru a-și îmbrăca copiii, nu au bani să le cumpere măcar caiete, trăiesc în case insalubre, uneori fără curent, fără apă, lucrează la negru, cu ziua, când e de lucru, și atât. Și ei fac copii, pe care ar trebui să îi trimită la școală, ca să nu trăiască la fel. Și nu pot, pentru că unii ca tine au impresia că toată lumea trăiește în oraș, lângă o fabrică, și toți au de lucru numai să vrea, când NU este așa. Iar când se pune problema copiilor apari tu cu veșnicul refren – ”de ce i-a făcut, dacă n-are cu ce-i crește?” Și cu ce rezolvă asta situația de fapt, când copilul e deja născut, și trebuie educat, hrănit, spălat, etc?
Dubios ești tu, ”tovarășe”. Lipsă totală de empatie, dar te simți în stare să emiți judecăți finale despre unii pentru că nu i-ai întâlnit direct și nu ți s-a întâmplat ție.
Nici n-are rost să discute cineva cu tine, postacule.
Poezii. Nu stiu care dintre noi nu cunoaste realitatea. Sa inteleg ca ai incercat si din virtutea empatiei ai si reusit? Sau chiar ai facut ceva concret si te-ai mai gandit daca empatia este de ajuns sau nu? Si ai asa o cunoastere vasta a implicarii diverselor organizatii si cunosti cam ce reusesc sa faca? Pentru cei ca tine am o recomandare, ia cel putin un astfel de caz si foloseste-ti resursele proprii sa il rezolvi.
Daca nu cunosti, nu te da rotund doar de dragul unor poezii. Rezolva.
Si pentru ca discutia asta cu un empatic ca tine este inutila si fara folos, nu rezolva lucrurile, raman la interventia mea initiala.
E bine ca atunci cand se promoveaza neste idei ele sa fie cat de cat documentate, tovarasi mai vechi sau mai noi. Lozinci din astea tovarasesti poate dau bine la orgoliu dar nicidecum nu rezolva ceva.
Și de ce vorbești cu tovarăși? Nu mai suntem în comunism…
Traim vremurile faimosei perioade interbelice, cand Romania vindea grau din holda pe cat se putea si tara era fericita ca se numea „Granarul Europei”. Ce importanta avea pretul graului, ca si acum, cata vreme latifundiarii isi asigurau luxul din cat le iesea. Cat plateau celor care trageau la plug sau inghiteau praful si pleava la treierat, ce conta? Oricum aceia erau nesemnificativi pentru ca, vezi Doamne, nu le dadea mana. Ce conta ca populatia rurala, neburgheza, manca malai, cand avea, cu ciorba de stir, iar copiii nu mergeau la scoala pentru ca nu aveau cu ce sa se imbrace si sa se incalte. Si mi-a fost dat sa vad oameni cu o zestre intelectuala si o pricepere rar intalnita care cu greu au facut patru clase in acele vremuri. De ce asa atunci? dar de ce tot asa si acum, in aceste vremuri? Cand asteptarile erau altele. Cum se face ca in aceasta epoca, in acesti treizeci cinci de ani, persoane care nu au ” nici in clin, nici in maneca” cu agricultura au devenit mari latifundiari care doar exploateaza solul fara sa-i intoarca nimic inapoi? Cum se face ca altii exploateaza apele tarii fara sa stie ca le distrug prin nestiinta si lacomia lor? Cum se face ca exploateaza resursele naturale care nu sunt ale lor si nu sunt ale noastre, ci ale urmasilor pana in veacul veacului? Cum se face ca atatia „priceputi” privati, care nu numai ca nu dau cezarului ce-i al cezarului (statului adica) dar nici macar hainele nu si le cumpara din salariu sau din veniturile proprii, ci „le platesc pe firma” (nu au nci macar o minima demnitate) in timp ce pe angajati ii platesc cu salariul minim. Si, mai mul, adesea nici macar nu incheie cu ei un contract de munca, dandu-le banii in mana cand vor ei. Si-atunci cu ce sa-si imbeace si sa-si incalte copiii? Oamenii au devenit nostalgici si, in disperare, risca sa dea „vrabia din mana pe cioara de pe gard”. Este de mirare? NU. Dar cine vede? Cine aude? Cine pricepe? Cine face ce trebuie? A murit buna-credinta, a murit daruirea, a murit onoarea, au murit toate cele drepte.
Observați că toate ”măsurile” legate de reducerea abandonului școlar nu ating practic nimic din problemele apărute în doar cele trei cazuri prezentate? Nu rezolvă sărăcia lucie din unele comunități, nu se atinge de cutumele unei anumite etnii, nu are nicio legătură cu găsirea de soluții pentru cazurile de abuz fizic/psihic din partea familiei asupra copilului.
Deci vor avea niște rezultate extrem de predictibile. Nu înfrumusețarea școlii va face ca acel copil care trebuie să muncească – ori moare de foame – să vrea să vină la școală. Nu construirea de campusuri, care îndepărtează și mai mult școala – FIZIC – de elev va face ca elevii să se ducă acolo. Nu schimbarea planurilor cadru (în rău!) duce fetița aceea care la 14 ani are deja copil, la liceu.
Ca să nu mai spunem că masa caldă nu există peste tot (nu sunt fonduri), în realitate NU se construiesc campusuri (nu sunt bani), consilier școlar (nu psiholog) nu există în toate școlile (nu sunt bani) iar bugetul educației a fost întotdeauna lăsat pentru rubrica ”și altele”, așa că nici în viitor nu vor fi bani.
Dar nu ne trebuie nouă burse sociale, că le beau părinții, nu? Parcă asta era scuza universală din cauza căreia unii copii, ca acel băiat care muncește de la 14 ani, abandonează școala pentru totdeauna.
Unii da.Mulți doar profita de acele burse și ii dau pe țigări și alte prostii.Daca s-ar fi dat corect din start și nu din populism ,nu ar fi fost probleme.Directorii puși politic au făcut presiuni sa se dea note mari și Deca le-a dat burse în an electoral,cu toptanul.Nu era evident?Cât de penali sunt?Și acum ce vor?Ce nu le ajunge?Ciolanul?Sa mai taie din el,sa scoată banii furați!!