Mădălin Bunoiu, prorectorul Universității de Vest din Timișoara, a fost ales membru al Comitetului European Science Advisors Forum

286 de vizualizări
Foto: Universitatea de Vest din Timișoara
Prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Mădălin Bunoiu, a fost ales membru al Comitetului ESAF  (European Science Advisors Forum) în cadrul Adunării Generale a acestui structuri, care a avut loc la Roma, în perioada 6-8 noiembrie 2024, potrivit unui comunicat de presă.
  • Profesor la Facultatea de Fizică, Mădălin Bunoiu este prorector la Universitatea de Vest Timișoara, președinte al Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și fost președinte ARACIS – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior.

Alegerea lui ca membru al Comitetului ESAF recunoaște contribuțiile sale în domeniul consilierii științifice și al dezvoltării unei perspective europene în cercetare. Implicat în ESAF încă de la înființarea acestei structuri în anul 2014, la inițiativa comisarului pentru cercetare la acea vreme – Carlos Moedas, Mădălin Bunoiu a susținut activ și continuu obiectivele forumului, de consolidare a impactului consilierii științifice în cadrul politicilor europene.

În calitate de organizator al Întâlnirii Anuale ESAF din anul 2023, de la Timișoara, acesta a propus la acel moment un dialog cu accent pe necesitatea întăririi rolului consilierii științifice, în contextul dezinformării în creștere și al provocărilor actuale generate, în special, de inteligența artificială.

Prin alegerea sa în noul rol de membru al Comitetului ESAF, Mădălin Bunoiu intenționează să contribuie la poziționarea ESAF ca un forum capabil să răspundă dinamic provocărilor interdisciplinare și să susțină ecosistemul de cercetare dezvoltat în cadrul alianțelor universitare europene considerând că, pe termen lung, alianțele universitare europene urmăresc să poziționeze Europa ca un centru global al educației de top, în care studenții și cercetătorii sunt îndreptățiți să abordeze cele mai presante probleme ale lumii prin cunoștințe comune și colaborare, potrivit comunicatului amintit.

„ESAF este o structură independentă, formată din câte un membru al fiecărei țări europene, care reunește experți, consilieri și oameni de știință mandatați să ofere consultanță și să reprezinte interesele propriei țări. Scopul acestui forum este de a promova cooperarea și schimbul de cunoștințe și expertiză, contribuind la fundamentarea deciziilor guvernamentale pe baze științifice și argumentate în procesele legislative și executive.

De asemenea, ESAF își propune, să sporească gradul de conștientizare în rândul cetățenilor, al actorilor din societatea civilă și al reprezentanților din industrie cu privire la importanța și necesitatea de a fundamenta deciziile și strategiile proprii pe argumente solide și bine susținute științific. Întreaga activitate a ESAF se desfășoară sub deviza «știința pentru politică, nu politica pentru știință», promovând ideea că o sinteză precisă și imparțială a dovezilor disponibile reprezintă una dintre cele mai valoroase contribuții pe care comunitatea științifică le poate aduce factorilor de decizie democratici”, mai este menționat în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul

Plata cu ora 2025-2026. Exemplul unui profesor de matematică cu 21 de ore, dat de liderul sindical Simion Hăncescu: Face 20 de ore cu 70 lei și a douăzeci și una oră e cu 30 lei. Aceasta este una dintre marile prostii făcute de guvernul Bolojan

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a vorbit despre cum au fost afectați profesorii de reducerea tarifului pentru plata cu ora și a afirmat că această măsură…
Vezi articolul

FOTO Mai mulți profesori din Gorj, înrolați în PSD de inspectoarea școlară generală, prezentați partidului ca „oameni care până acum nu au mai făcut parte din niciun partid politic și vor să se implice activ pentru realizarea obiectivelor”

Mai mulți profesori de la diverse școli și licee din județul Gorj s-au înrolat în PSD, în data de 6 iulie 2023, anunță chiar filiala județeană a partidului, într-o postare…
Vezi articolul

Despărțirea de colegii din clasele primare, din cauza limitării la 29 a numărului de copii în clasa a V-a, provoacă „probleme mari” și „posibile riscuri de traumatizare a unor copii încă mici”, spune ministrul Educației: Fiecare director trebuie să găsească soluții

Ministrul Educației a vorbit despre „probleme mari, la clasa a V-a mai ales din perspectiva, să spunem, a posibilelor riscuri de traumatizare a unor copii încă mici prin schimbările de…
Vezi articolul