Planurile-cadru să fie corelat cu nevoile reale ale elevilor, să fie introduse mecanisme de actualizare pentru bursele școlare, infrastructura școlară, dar și cea destinată studenților să fie îmbunătățită, iar măsuri de sprijin să fie reduse pentru reducerea abandonului universitar: acestea sunt o parte dintre cele 8 cereri adresate viitorului guvern într-un document comun semnat de Consiliul Tineretului din România (CTR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE),, document publicat marți.
Acestea arată, în revendicările lor, că „într-un context în care tinerii se confruntă cu riscuri tot mai mari de marginalizare și deconectare de la procesele decizionale, este esențial ca prioritățile acestora să fie integrate cu seriozitate în politicile publice. O implicare reală și constantă a tinerilor nu doar că le oferă un rol activ în societate, ci contribuie semnificativ la consolidarea coeziunii sociale și la întărirea democrației în România.”
Cele 8 revendicări-cadru ale organizațiilor de elevi și tineret pentru viitorul guvern:
Propuneri pentru domeniul Tineret:
- Înființâarea unei Autorități Naționale pentru Tineret (ANT), care să acopere nevoia unui mecanism de coordonare în raport cu Uniunea Europeană și alte organisme internaționale
2. Asigurarea unui mecanism real de implicare a societății civile în implementarea Strategiei Naționale pentru Tineret 2024-2027
Propuneri pentru Învățământul superior
- Dezvoltarea infrastructurii universitare prin investiții mai mari pentru construirea, îmbunătățirea și dotarea infrastructurii de studiu, de cercetare, de sprijin pentru studenți, de cazare și masă și prin accesibilizarea tuturor spațiilor
- Susținerea, promovarea și implementarea principiului responsabilității publice și a bunei guvernanțe în învățământul superior, astfel încât studenții să beneficieze de medii sigure de învățare și formare, în care managementul universitar este lipsit de ingerințe politice
- Îmbunătățirea mecanismelor deja existente și implementarea unor măsuri noi de sprijin în ceea ce privește reducerea abandonului universitar și integrarea în mediul universitar a noilor studenți
Propuneri pentru Învățământul preuniversitar:
- Îmbunătățirea semnificativă a infrastructurii școlare, pentru pregătirea unităților de învățământ preuniversitar pentru noile cerințe prevăzute de planurile-cadru și de procesul de restructurare a sistemului educațional din România.
- Instituirea unui mecanism sustenabil și predictibil de actualizare a cuantumurilor minime ale burselor școlare, prin raportarea acestora la evoluția anuală a ratei inflației, cu scopul menținerii relevanței și eficienței acestui instrument de sprijin în sistemul de învățământ.
- Corelarea noilor planuri-cadru și a curricumului cu nevoile reale și actuale ale beneficiarilor principali ai educației din România.
Documentul integral: