Viitorul guvern să garanteze alocarea a 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru Educație, dar și 1% din PIB pentru cercetare, să crească bursele, să declare incompatibile funcțiile de rector și parlamentar, să pregătească profesorii care trebuie să aplice reformele curriculare – cererile adresate de 3 organizații de tineret pentru candidații în alegeri

222 de vizualizări
Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com
Finanțarea învățământului superior și preuniversitar, dar și a cercetării, regulile de etică în universități, sprijin pentru elevii și studenții dezavantajați, dar și pentru profesorii care trebuie să aplice o serie de schimbări, inclusiv în domeniul curricular – toate acestea figurează printre „propunerile specifice” transmise de trei organizații ale elevilor, studenților și tineretului către candidații în alegerile parlamentare și prezidențiale de la finele acestui an. Cele trei organizații, care au formulat săptămâna trecută o serie de 14 „priorități majore” pentru tineret, detaliază acum propunerile lor cu o listă detaliată de măsuri pe care, spun ele, viitorul guvern trebuie să și le asume „pentru a produce schimbări pozitive relevante” în educație.

Cele trei organizații – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Consiliul Tineretului din România (CTR)  au transmis lista preliminară de 14 priorități pe 19 septembrie. Acelea, conținând măsuri mai degrabă generice, sunt detaliate acum prin măsuri și garanții specifice pe care cele trei organizații le solicită viitorilor aleși.

Printre acestea se numără:

  • Respectarea obligației legale ca sistemului de învățământ să îi fie alocate cel puțin 15% din cheltuielile bugetului general consolidat
  • Finanțare de cel puțin 1% din PIB pentru cercetarea științifică, procent prevăzut de lege, dar mult superior alocărilor bugetare de până acum
  • Creșterea finanțării de bază pentru universități
  • Creșterea cuantumului minim al bursei sociale la 1100 lei
  • Introducerea incompatibilității între funcțiile de conducere din universități, inclusiv cea de rector, și funcțiile de parlamentar sau de conducere într-un partid politic
  • Proceduri și măsuri suplimentare pentru întărirea regulilor de etică în universități, inclusiv în ceea ce privește conflictele de interese, prevenirea corupției, urmărirea investițiilor etc..
  • Mai multe drepturi pentru studenții care fac parte din structurile din domeniul universitar
  • Diverse măsuri de sprijin pentru studenți și elevi din medii dezavantajate, de la fonduri pentru rechizite la servicii de consiliere
  • Programe de formare continuă a profesorilor „pentru a putea implementa uniform reformele curriculare” din sistemul preuniversitar
  • Restructurarea examenului de bacalaureat prin corelarea cu viitoarele planuri-cadru
  • Pondere mai mare pentru curriculumul la decizia elevilor

Toate propunerile celor trei organizații, în documentul atașat:

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Candidații la parlamentare și prezidențiale să-și asume planuri-cadru actualizate, pentru a întări curriculumul centrat pe competențe, dar și o reformă a Bacalaureatului – cer Alianța Studenților, Consiliul Elevilor și Consiliul Tineretului / 14 priorități propuse pentru politicieni


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Daniel David, la moțiunea simplă împotriva sa: Educația este în pericol de mai mult timp, în această țară. În raportul QX pe care și AUR l-a susținut am arătat că suntem într-o situație critică. Pe turnantă a apărut însă o problemă majoră pentru întreaga țară

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat în urmă cu scurt timp, înainte de votul la moțiunea simplă împotriva sa depusă de AUR, că „educația este în pericol de…
Vezi articolul

Dezastru la cheltuirea banilor europeni în școlile din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar PNRAS – doar 350 de milioane de lei într-un an și jumătate, adică 18% execuție bugetară din totalul sumei disponibile / În cele două mandate ale Ligiei Deca nici măcar nu au fost semnate contractele din PNRAS II

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar are până acum doar 1409 proiecte, adică școli, în implementare – a anunțat ministrul Educației Ligia Deca luni, 25 martie, în prima conferință din…
Vezi articolul