Mai puțină materie de examen și mai mult accent pe competențe de viață – recomandările adresate de experți Guvernului britanic, pentru o reformă a educației din Anglia: Mai multe lecții despre diversitatea socială, despre religiile și tradițiile lumii sau pentru alfabetizarea media și financiară, încă din școala primară

1.482 de vizualizări
Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com
Conținutul educațional predat în școlile din Anglia ar trebui redus, iar accentul ar trebui să fie pus în mai mică măsură pe examene și mai mult pe formarea unor competențe de viață, potrivit unei analize a curriculumului școlar, realizată la cererea Guvernului de la Londra în eventualitatea unei reforme curriculare care să fie aplicată în această țară, relatează The Guardian. Pe lângă recomandări specifice sistemului englez de educație, această analiză include propuneri legate de cetățenie, diversitate socială, dar și de extindere a educației religioase – care în această țară presupune studiul religiilor și curentelor filosofice din lume.

Analiza realizată la nivel de experți propune un rol diminuat pentru politicile introduse sub fosta guvernare conservatoare, precum și diminuarea timpului alocat pentru examene. – cu circa 10%, sau 3 ore – în cazul examenelor GCSE, pe care le dau elevii de 16 ani din Anglia. Este propusă, de asemenea, diminuarea volumului de informații pe care elevii trebuie să le acumuleze în vederea unora dintre materiile de examen GCSE, inclusiv istoria și științele.

Pe de altă parte, este propus o nouă evaluare la matematică pentru elevii de 12-13 (anul 8, în sistemul școlar englez), în condițiile în care secretara pentru Educație tocmai a propus o testare similară la Citire, tot pentru anul 8, lucru care, potrivit sursei citate, ridică semne de întrebare cu privire la volumul de recomandări pe care guvernul le va accepta, în cele din urmă, pentru o reformă în educație.

  • De notat că recomandările vizează doar școlile engleze, nu și celelalte sisteme din Marea Britanie, unde învățământul este descentralizat.

După cum scrie separat The Guardian, recomandările pentru reforma educație din Anglia, pe lângă cele specifice sistemului, prevăd, între altele:

  • Atenție mai mare la diversitatea socială, în sensul că în curriculum ar trebui să se regăsească elevi din mai multe pături ale „societății noastre moderne”
  • Extinderea educației religioase așa încât aceasta – care în prezent are un conținut decis la nivel local – să facă parte din curriculumul național, în toate ciclurile. Potrivit analizei la nivel de experți, educația religioasă, așa cum organizată în prezent, „nu îi pregătește pe elevi în mod adecvat pentru viața din afara școlii”. De notat că, în Anglia, Educația religioasă nu este concentrată pe dogmă, ci prin această materie elevii iau contact cu diverse religii și tradiții actuale sau din istoria lumii, studiază valori și idei care „au inspirat gândirea umană de-a lungul istoriei”, discută tradiții religioase sau ne-religioase din societate.
  • Ore de cetățenie – guvernul este îndemnat să asigure conținuturi legate de cetățenie începând cu școala primară, anume ore care să includă, între altele, elemente de alfabetizare media și financiară, dar și referitoare la schimbări climatice sau dezvoltare durabilă.

Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. dacă vor schimbare, îl pot lua pe David că îi rezolvă, 😏😀😀😀😀

  2. Copiilor englezi le-ar trebui mai multe ore de tehnici de autoapărare ( cum să supraviețuiești unui atac cu cuțitul când ești la lecții de dans, plimbi câinele sau călătorești cu trenul ; cum să te ferești de pedofili de origine „asiatică”, etc). Și eventual un curs de introducere în Sharia Law.

    1. scoala vietii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București – prima din UE și a 3-a din lume la promovarea egalității de gen – Impact Ranking 2025 al Times Higher Education / 25 de universități românești incluse în clasamentul global

Universitatea din București figurează pe primul loc în rândul universităților din Uniunea Europeană și pe locul 3 în lume în ceea ce privește promovarea egalității de gen, potrivit ediției din…
Vezi articolul

Universitatea Politehnica din București domină managementul învățământului superior din România: reprezentanții săi – prezenți la vârful tuturor organismelor centrale cu decizie administrativă sau financiară în domeniu

O instituție de învățământ superior din România, Universitatea Politehnica din București (UPB), a reușit performanța de a fi reprezentată prin foști sau actuali prorectori, decani sau profesori în conducerea tuturor…
Vezi articolul

Numărul studenților în universitățile românești ar putea crește dacă acestea se deschid mai mult către adulții care vor să revină în educație, inclusiv prin locuri la buget rezervate lor, ca în Irlanda sau Spania / Altă opțiune pentru aceștia: „relaxarea regulii” de a avea Bacalaureatul – recomandări în raportul OCDE

Măsuri de sprijin pentru adulții care vor să revină în educație, la ani buni după ce au terminat liceul, sunt propuse de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) drept…
Vezi articolul
Inspecția specială

Problema pensionării profesorilor, în prag de început de an școlar: 18.000 de cadre didactice sunt în categoria de peste 60 de ani. Este o realitate pensionarea în contextul pandemiei – Marius Nistor, lider sindical

Pensionarea profesorilor de peste 60 de ani, de teama îmbolnăvirii sau din cauza necesității adaptării la predarea online, “este o realitate”. “Am colegi care au cerut pensionarea anticipată, pentru că…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre cum se poate „forța” perfecționarea profesorilor, în trei faze, pentru învățământul hibrid / Nu cred că e sarcina unui ministru, dar dacă un întreg guvern își asumă această politică, nimic nu-l poate opri să o pună în practică

O modalitate de „a forța” perfecționarea profesorilor ar putea fi făcută în trei faze, spune Mircea Miclea, citat de spotmedia.ro. Profesor universitar și fost ministru, Miclea „nu crede că e…
Vezi articolul