Majoritatea directorilor în funcție ai colegiilor naționale bucureștene au câștigat proba de interviu de la concursul național și își vor continua, cel mai probabil, mandatele pentru încă 4 ani / Opt din 13 au nota maximă la interviu

5.821 de vizualizări
Foto: © Miklmakmagnitka | Dreamstime.com
Cei mai mulți dintre managerii actuali ai colegiilor naționale din București au luat cea mai bună notă la concursul pentru posturile de director, care în prezent se află în faza de interviu, potrivit surselor Edupedu.ro. Fără a lua în calcul situația de la un colegiu, Iulia Hașdeu, unde a fost decisă o reprogramare, toți candidații declarați admiși, cu nota cea mai mare, au luat peste 9, iar opt din 13 figurează cu nota 10. 

Spre deosebire de majoritatea colegiilor, unde directorii actuali conduc, la “Sfântul Sava” cea mai bună notă a fost acordată lui Ionel Florian Lixandru, fost inspector general la București și fost secretar de stat în Ministerul Educației (2018-2019), actual consilier general din partea PSD la Primăria Capitalei, cel care a participat la negocierile pe Educație, din partea PSD, pentru programul de guvernare PSD-PNL-UDMR de săptămâna trecută, potrivit surselor Edupedu.ro. Lixandru s-ar pregăti pentru revenirea în Ministerul Educației, ca secretar de stat pentru învățământ preuniversitar, potrivit surselor Edupedu.ro.

Cele mai bune note înregistrate de candidați la colegiile naționale din București, conform surselor Edupedu.ro:

C.N. Bilingv George Coșbuc – Florina Maria Ruse (act. Director adjunct) – nota 10

C.N. Iulia Hașdeu – Maria Magdalena Capotă (act. Director adjunct) – Reprogramat

C.N. Matei Basarab – Maria Lidia Șorop (act. Director) – nota 10

Colegiul German Goethe – Rodica Ilinca (act. Director) – nota 10

C.N. I.L. Caragiale – Andreia Mihaela Beatrice Bodea (act. Director) – nota 10

C.N. Sfântul Sava – Ionel Florian Lixandru (fost inspector general la București, fost secretar de stat în Ministerul Educației în 2018-2019) – nota 9.80

C.N. de informatică Tudor Vianu – Claudia Emilia Anghel (act. Director) – nota 10

C.N. Mihai Viteazul – Mihai Surdu (act. Director) – nota 9.80

C.N. Spiru Haret – Mariana Magdalena Comăniță (act. Director) – nota 10

C.N. Școala Centrală – Octavian Lucian Popa (act. Director) – nota 10

C.N. Mihai Eminescu – Tanța Simona Beldie (act. Director) – nota 9.60

C.N. Gheorghe Lazăr – Nina Ionela Neagoe (act. Director) – nota 10

C.N. Ion Neculce – Andreea Vasilica Drăguleț – nota 9.20

C.N. de Arte Dinu Lipatti – Venera Babeș (act. Director) – nota 9.80

Proba de interviu este în plină desfășurare, până pe data de 8 decembrie, potrivit calendarului de concurs. În paralel, candidații nemulțumiți pot depune contestații.

  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

Foto: © Miklmakmagnitka | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


6 comments
  1. Greu cu acordul dintre subiect si predicat …..chiar din titlu

    1. Nu e greu deloc. E bine, și vă spun de ce. Iată ce ne zice ”Gramatica limbii române”, vol. II. “Enunțul”, Editura Academiei Române, 2009, pagina 355.

      “(b) Acordul după înțeles și prin atracție (O mulțime de oameni au fost strânși în curte.)
      […] acordul predicatului se face cu substantivul oameni, interpretat drept centru de grup, în timp ce colectivul anterior [“o mulțime de”] este doar cuantificator. Centrul de grup poate fi șters și atunci numele colectiv îl înlocuiește și își procură referința anaforic sau cataforic: (Dintre elevi) o mulțime mi-au răspuns., O mulțime (de elevi) mi-au răspuns. Echivalentul semantic al acestui tip de substantive colective este cuvântul mulți (multe), cu valoare pronominală. (…)”

      Pe scurt (căci uneori prea multă lingvistică mai degrabă te poate încurca – glumesc, bineînțeles 🙂), având reper grupul de oameni – directori – este în regulă așa, cu verbul la plural.

      1. Nu sunt de acord cu explicatia, fie ea si din Gramatica limbii romane, exemplul dat de dvs nu este concludent pentru acest caz
        Cine a castigat? Majoritatea = subiect, care trebuie sa se acorde cu predicatul

  2. Normal ca au luat, asa a fost stabilit, majoritatea abia au luat 7 la proba scrisa, contracandidatii cu note mari la proba scrisa au ajuns bataia de joc a inspectoratului si au fost respinsi cu note de 5 sau 6. De ce nu se face o statistica comparativa intre cele doua probe oral si scris, a-ti vedea mari deosebiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu cred că programa veche de Limba și literatura română i-a făcut anaflabeți funcțional pe elevi, spune profesoara Dana Papadima / Ideea e cum ajung conținuturile până la mintea copilului și ce putem face cu ele pentru viață

Dana Papadima, profesoară profesoară de limba și literatura română și director educațional la Avenor College din București, a explicat că miza programei de Limba și literatura română este să îl…
Vezi articolul

Ce predau profesorii de liceu la clasa a X-a în acest an școlar: Reperele metodologice pentru aproape toate disciplinele au fost publicate cu 5 zile înaintea primei zile de școală / Descarcă și programele școlare în vigoare

În locul noilor planuri-cadru pentru liceu și noilor programe care ar fi trebuit să fie elaborate pentru elevii care au traversat reforma curriculară începută în 2012, elevi care anul acesta…
Vezi articolul

OFICIAL Legea 141/2025, legea Bolojan, a intrat în vigoare. Prevederile care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Creșterea normei didactice la învățământul preuniversitar cu 2-4 ore, tăierea burselor de reziliență și excelență pentru elevi, reducerea numărului de burse de merit cu mai mult de jumătate, reducerea fondului…
Vezi articolul

Daniel David: În ciuda unor interpretări greșite legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru / Decizia se duce mai mult spre școală și elevi. Încurajăm autonomia și performanța

În ciuda unor „interpretări greșite” legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru, atrage atenția ministrul Educației și…
Vezi articolul