Mamele minore vor primi o bursă lunară de 700 de lei, condiționată de frecventarea cursurilor – nou tip de bursă, alături de cele sociale, de merit și tehnologice, din legea Bolojan

5.918 vizualizări
Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com
Mamele minore vor primi o bursă lunară de 700 de lei, cu condiţia frecventării orelor de curs, pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, adică nu sunt incluse vacanțele școlare, potrivit Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare, asumată de guvernul Bolojan.

Bursele pentru mame minore, de 700 de lei, au fost tăiate inițial de guvernul Bolojan, iar ministrul Daniel David a susținut, pe 3 iulie, că vor primi bursă socială, dacă vor fi în zona de excluziune și în zona de sărăcie.

Dupe 2 zile, consilierul onorific al ministrului Mirabela Amarandei-Duminică a scris pe Facebookbursele pentru mamele minore vor rămâne la același cuantum din prezent, dar vor fi trecute drept burse de ajutor social. „Bursele destinate reinserției mamelor minore rămân. În cuantumul existent. Ele vor fi incluse în categoria mai largă a “burselor sociale”- de aici, poate, și confuzia”, potrivit sursei citate.

Legea privind măsurile fiscal-bugetare asumată de guvern pe 7 iulie modifică legea învățământului preuniversitar, mai exact art. 108, referitor la burse, și este introdus un alineat nou despre acordarea burselor pentru mame minore.

(14) „Mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, pe perioada desfășurării activităților didactice, cu condiția frecventării orelor de curs.”

Acestea nu sunt incluse în categoria burselor sociale, pentru că ar fi condiționate de venit.

Bursele elevilor / Legea Bolojan

Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat în anul școlar 2025-2026 sunt:  

a) „bursă de merit;

b) bursă socială;

c) bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul profesional”.

Bursele sociale se acordă în baza unor condiţii privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, conform legii asumate, iar excepțiile se referă la bursele sociale medicale, pentru elevii din Şcoala din Spital și cele acordate elevilor orfani de unul sau de ambii părinţi, nu și la cele pentru mamele minore.

Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora se va aproba prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educaţiei și Cercetării, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar.

Informații de context despre bursele pentru mame minore
  • Bursa pentru mame minore, în valoare de 700 de lei pe lună, se acordă până când termină învățământul obligatoriu, chiar dacă elevele împlinesc 18 ani între timp, potrivit metodologiei pentru anul școlar 2024-2025. 
  • Sunt peste 900 de burse în acest an școlar, conform raportului de activitate a fostului ministru al Educației Ligia Deca

„Bursa pentru mamele minore se acordă până la finalul cursurilor învățământului obligatoriu, chiar dacă beneficiarele împlinesc 18 ani între timp.

Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse”, conform metodologiei din acest an școlar.

Citește și:

Răzgândiri ale ministrului Educației: Evaluarea Națională nu se mai schimbă în următorii doi ani, cel puțin, iar bursele pentru mame minore ar rămâne în vigoare în același cuantum, dar ca burse sociale/ Asta ar duce la două tipuri de burse sociale

Bursele pentru mame minore, de 700 de lei, tăiate de guvernul Bolojan / Daniel David: Vor primi bursă socială, dacă vor fi în zona de excluziune și în zona de sărăcie


7 comments
  1. Foarte bine! Dați burse la mamele minore,Ce SUSȚINEȚI „COPIII CU COPII!” În loc să puneti Instutiile Competente să ia măsuri,voi le susțineți să facă in continuare copii! BRAVO!!! DAR copiii care învață nu au nevoie de susținere???! Ei au nevoie de cărți si materiale,să studieze suplimentar pt a evolua in educație! Dar se pare că se sustine cu totul altceva,atunci vă mirați că cei care învață și au ocazia să plece la studii in străinătate nu se mai întorc. Pt ce să se întoarcă înapoi,ce le oferă țara asta???!!! NIMIC!!!

  2. Bravo, bravo! Asa, tăiați de la cei care învață să încurajăm mamele minore. Dacă se apucă de pe la 14 ani tot să ia burse. Copilul poate fi dat de suflet că vine altul!

  3. iar pentru mamele majore , cu scoala SI care au cotizat ani buni , tocmai ați SCAZUT indemnizația de creștere copil cu 10% , deci nu mai e 80 din salar , e 70% din salariu

    1. La inceput a spus ca femeile aflate in ccc sa plateasca asigurarea ca unele fara venituri.Ati facut galagie asa ca atata timp cat aveti sursa de venit se ia din bani.Vreti gratis?V ati invatat sa stati capra si asteptati sa va dea statul.Asigurarea de sanatate nu se tine cont ca au platit,vrei sa fi asigurat ,platesti ,chiar daca te imbolnavesti sau nu.

  4. România face tot posibilul sa „scape” de mințile luminate ale țării. Deși nu mai era nevoie, tocmai am primit un nou motiv sa nu mai revenim vreodată in tara, dupa.ce absolvim studiile superioare la universități de top din toată lumea – au tăiat bursele celor 178 elevi din toată tara care si-au dovedit performanta la diferite Olimpiade Internaționale.

    In Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar exista vreun membru care sa aibă vreo tangenta cu învățământul de excelenta? Dar in Ministerul Educației? Răspunsul este simplu – NU avem asa ceva, avem oameni slab pregătiți, numiți si sprijiniți politic. Acești oameni mediocri (cu diplome obtinute la seral si la universitati private obscure) sunt puși sa decidă bursele elevilor olimpici.

  5. n ar fi mai indicat sa insistăm pe igiena vieții, pe sănătatea psihică, pe prevenirea sarcinii și pe educație sexuală decât să defilam cu mame minore????

    1. Cu siguranță asta ar trebui să se facă!!! Dar nimeni nu își asumă! Pt că asta se dorește să se ia de la cei ce lucrează și învață și sa susțină asistați sociali si mamele minore tot asistate social,CARE NU SE VOR OPRI LA UN SINGUR COPIL(VOR CONTINUA SĂ FACA SI ALTI COPII SĂ AIBĂ DIN CE SĂ TRĂIASCĂ,CU SIGURANȚĂ NU ISI VOR CONTINUA STUDIILE)SI NICI LA LUCRU NU VOR MERGE. De ce nu se implica asistenta socială din primării să i-a masuri să nu mai avem mame minore…..????!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE: Nu există o înregistrare de creșteri de radiații pe teritoriul României – anunță ministrul sănătății. Nu e cazul să ne îngrijorăm / Parlamentul ucrainean anunțase că radiațiile emise de centrala de la Cernobîl au depășit nivelul de siguranță după ce rușii au cucerit zona

UPDATE: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Nu avem nicio informație potrivit căreia pe teritoriul României ar fi un nivel de radiații crescut de la Cernobîl. Sigur, dacă se ajunge la o…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, în dialog cu o elevă de 12 ani care vrea școală online: Ce te stresează la școală? – Păi, când țipă profesorul sau când mă scoate la tablă sau la testele fulger. – Ce-ar putea să se întâmple rău când ești scos la tablă? / Pandemia a expus incompetența unui minister care n-a fost în stare în 3 luni să conceapă niște scenarii coerente

„Ce te stresează la școală? – Păi, când țipă profesorul sau când mă scoate la tablă sau la testele fulger. – Ce-ar putea să se întâmple rău când ești scos…
Vezi articolul

Elevii trebuie să recupereze ziua de 2 iunie, declarată liberă de Guvern, până în 30 iunie, deși vacanța de vară 2023 începe pe 17 iunie / Ministerul Educației precizează că recuperarea se poate face și în avans (înainte de 2 iunie)

Elevii pot recupera ziua liberă de 2 iunie 2023 până în data de 30 iunie, potrivit Hotărârii de Guvern aprobate în ultima ședință din acest an pentru a crea așa…
Vezi articolul

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație, cu 11 milioane de profesori și angajați printre membri, le scrie premierului Ciucă și Ligiei Deca, în semn de solidaritate cu profesorii din România: Guvernul trebuie să asigure salarii mai mari și condiții de muncă mai bune și mai incluzive pentru a atrage și a păstra profesori calificați și pasionați

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație – ETUCE, transmite o scrisoare către premierul României, Nicolae Ciucă, ministra Educației, Ligia Deca și către liderii sindicatelor reprezentative din Învățământ, pentru a se declara…
Vezi articolul