Marcel Ciolacu, mesaj politic de la PSD în prima zi de la Evaluarea Națională. Șeful social-democraților, proaspăt premier, lasă de înțeles că decizia sa de amânare a rotativei ar fi dus la suspendarea grevei generale a profesorilor și la susținerea examenelor la timp de către elevi

651 de vizualizări
Foto: Facebook.com
„Am luat decizia corectă atunci când am lăsat deoparte discuțiile politice pentru ca elevii să își poată da astăzi examenele la timp”, scrie premierul României, Marcel Ciolacu, pe pagina de socializare. Mesajul vine în contextul în care luni, 19 iunie, începe Evaluarea Națională cu proba la Limba și literatura română.

Pe 20 mai, Marcel Ciolacu, președintele PSD, anunța pe Facebook că negocierile politice pentru viitorul guvern, pe care el ar urma să îl conducă, ”trebuie suspendate” până la rezolvarea grevei profesorilor, după cum a scris G4Media.ro.

În aceeași zi, Nicolae Ciucă transmitea, într-un comunicat de presă, că ”tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menține stabilitatea și echilibrul guvernării”, conform G4Media.ro.

Miercuri, 24 mai, președintele Klaus Iohannis cere din nou ca rotativa să se desfășoare rapid, conform protocolului, ”sticlă”, potrivit G4Media.ro: „ Această rotație trebuie să se desfășoare, după părerea mea, rapid, corect, pe scurt, cum se spune, „sticlă”, fiindcă oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori, de negocieri care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care și-a însușit-o Coaliția de la bun început, se pune în practică și mergem mai departe. Asta este așteptarea mea.”

Marți, 13 iunie, profesorii și elevii au revenit la școală după cele 13 zile de grevă generală. Greva angajaților din Educație a început pe 22 mai, iar luni, 12 iunie, sindicatele din Educație au anunțat că se suspendă greva. La scurt timp după decizia sindicatelor, pe rețelele de socializare au apărut reacțiile profesorilor, fiind nemulțumiți.

În urma grevei generale din școli, două dintre cele mai importante revendicări s-au realizat, au anunțat sindicatele: majorarea salarială ar fi între 21 și 31%, potrivit sindicatelor, precum și includerea în ordonanța de urgență a principiului ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie în noua grilă de salarizare.

În toată această perioadă a grevei, toti liderii politici și oficialii guvernamentali, indiferent de partidul din care fac parte, au mințit public, arătând de mai multe ori că fie nu au fonduri, fie nu pot realiza revendicările profesorilor, pentru că ar fi blocați de PNRR, fie că nu ar fi constituțional să prevadă creșterile din noua lege a salarizării într-o ordonanță de urgență.

  • Imaginea din postarea lui Marcel Ciolacu are sigla partidului social-democrat.
Redăm mesajul lui Marcel Ciolacu:

Mult succes tuturor elevilor care încep astăzi Evaluarea Națională!

Am luat decizia corectă atunci când am lăsat deoparte discuțiile politice pentru ca elevii să își poată da astăzi examenele la timp!

Educația este și va rămâne o prioritate pentru acest Guvern!”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

În Parlament, la discursul susținut cu ocazia cererii votului de încredere, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre promisiunile făcute profesorilor și angajaților din Învățământ. „Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii – profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal”, a spus Ciolacu.

Săptămâna trecută, președintele PSD spunea în Parlament că România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia examenul de Bacalaureat:

„România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul. România nu trebuie să mai aibă în sistemul de educație oameni cu doi și trei la titularizare, care s-au făcut profesori doar pentru că n-au găsit altceva mai bun de făcut.”

Citește și:
VIDEO Marcel Ciolacu: România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul și oameni cu 2 și 3 la titularizare
Marcel Ciolacu, despre majorarea salariilor profesorilor: Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal

2 comments
  1. Suspendarea grevei s-a produs dintr-un singur motiv: TEPUIREA crasa a profesorilor de catre sindicatele judetene. Un motiv in plus pentru care cat oi fi si-oi trai nu mai fac greva cat sunt profesor. Si parerea pare sa-mi fie impartasita de multi colegi dezamagiti ca si mine. Simt ca m-am intors in comunism. Niciodata pana acum nu m-am simtit atat de tradata de democratia din tara mea. Ma simt precum in tarile alea unde ies la alegeri aceiasi dictatori de zeci de ani orice ar vota oamenii, ca-n tarile unde nu ai niciun drept. Greva, schimbarea tipului de suspendare a contractului in timpul „jocului”, modificarile in legea dialogului social, incercarile penibile si parsive totodata de inabusire a grevei prin tertipuri politice, prin manipulari, ma fac sa am convingerea ca Romania nu este decat o democratie de fatada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid de sprijin pentru părinții și profesorii care au în clasă copii supradotați, cu strategii de educație pe nivele de învățare și idei de activități adaptate, lansat de psihopedagogi de la Centrul de Resurse Educaționale Maramureș

Un ghid care să vină în sprijinul profesorilor care lucrează cu elevi supradotați, dar și în ajutorul părinților și al copiilor, a fost lansat recent de profesori consilieri școlari și…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Nu a fost înregistrată nicio cerere de detașare pe numele Karina Bode, soția ministrului de Interne. „Doar anul acesta peste 20.000 de detașări în interesul învățământului”

Ministerul Educației susține că „nu a fost înregistrată nicio cerere de detașare în interesul învățământului pe numele doamnei Karina Bode”. Reacția vine după ce Edupedu.ro a scris în exclusivitate că…
Vezi articolul

DOCUMENT Zilele libere de 1-5 iunie se acordă și se plătesc tuturor angajaților din Educație, indiferent dacă sunt în grevă sau nu – precizări de la sindicate, care acuză că sunt presiuni în școli pe profesori să renunțe la protest dacă vor libere

Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția…
Vezi articolul

DOCUMENT Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5. Comisia de Dialog Social a avizat propunerea Ministerului Educației

Elevii care intră anul acesta clasa a VIII-a, susțin Evaluarea Națională 2020 și nu obțin media 5 ar urma să fie obligați să meargă la învățământul profesional. Propunerea aparține Ministerului…
Vezi articolul