Marcel Ciolacu: Până acum, statul a neglijat educația. Copiii români nu au nicio vină că statul a greșit enorm timp de 30 de ani 

1.264 de vizualizări
Marcel Ciolacu, la ceremonia de semnare a contractelor finanțate prin PNRR
„Până acum, statul a neglijat educația. Copiii români nu au nicio vină că statul a greșit enorm timp de 30 de ani și i-a privat de șanse egale”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la ceremonia de semnare a contractelor finanțate prin PNRR, de la Palatul Victoria, astăzi, 26 iulie. În ceea ce privește profesorii, „în noua lege a salarizării, trebuie să se găsească un sistem prin care salariile să reflecte în mod corect respectul cuvenit meseriei, dar și performanța”, a adăugat Marcel Ciolacu.
  • Amintim că este vorba de contractele de finanțare din apelul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe” –  LISTA FINALĂ cu cele 2.538 de proiecte care vor fi finanțate 

„Pentru prima dată în istoria educației este alocată o sumă impresionantă, peste 1.000.000.000 euro, valoare eligibilă din PNRR, fără TVA, pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul dual. Așa cum știți, deja ne-am asumat ca prim-ministru și împreună cu dl. președinte Nicolae Ciucă și în coaliție, prin programul de guvernare, că educația este o prioritate”, a declarat premierul.

Marcel Ciolacu a spus că până acum statul a neglijat educația. „De aceea am ajuns în situația în care suntem astăzi din cauza greșelilor făcute timp de 30 de ani. Copiii români nu au nicio vină că statul a greșit enorm și i-a privat de șanse egale.” 

„Sunt un om care întotdeauna a preferat adevărul și nu cred că ascunderea lui sub preș ne folosește la ceva. De la bun început ne-am asumat faptul că, până acum, acest stat nu și-a onorat contractul social și a neglijat educația. De aceea am ajuns în situația în care suntem astăzi din cauza greșelilor făcute timp de 30 de ani. Pentru aceasta suntem cu toții datori să corectăm aceste greșeli. Copiii români nu au nicio vină că statul a greșit enorm și i-a privat de șanse egale. E momentul ca acum, până nu e prea târziu, să asigurăm șanse egale tuturor copiilor din România, indiferent de locul în care s-au născut, la țară sau la oraș, într-o zonă mai mult sau mai puțin dezvoltată economic.” 

Despre salariile profesorilor, acesta a precizat că „în noua lege a salarizării, specialiștii din educație, alături de profesori și Ministerul Educației, trebuie să găsească un sistem prin care salariile să reflecte în mod corect atât respectul cuvenit meseriei, dar și performanța, pentru că profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți”. 

„În același timp, este clar pentru toată lumea că educația trebuie să fie din nou un domeniu care să atragă cei mai buni oameni și de aceea am stabilit deja că prin noua lege a salarizării salariul debutanților din educație va porni de la salariul mediu brut pe economie”, a spus premierul. 

La eveniment au participat prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul investițiilor și proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul pentru dezvoltare, Adrian Veștea, secretar de stat în Ministerul finanțelor, Alin Andrieș, președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc și 100 de aleși locali din toată țara, primari și Președinți ai consiliilor Județene.

Citește și:
Apel la pregătirea profesorilor și la descentralizare pentru punerea în aplicare a contractelor de dotare a școlilor, cu bani din PNRR. Emil Boc, Asociația Municipiilor: fără descentralizare, contractele “nu se vor realiza” / “Nu trebuie să construim catedrale în deșert”
Ligia Deca: Cunoaștem că profesorii au susținut orele fără a avea la dispoziție materialele didactice necesare, de aceea am prevazut materiale didactice în acest apel de dotare a școlilor
Premierul Ciolacu solicită președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație: Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al nostru așteaptă aceste dotări ca să meargă la școală cu drag și cu folos


3 comments
  1. Bai ,Ciolacule de 32 de ani ești doar,,politician” și ai tupeul sa spui că nu s a făcut nimic de 30 de ani.Mars ,securistule trădător de neam și țară.

  2. Acest Ciolacu, primul pe numele sau, terminatorul pensiilor speciale, terminatorul a 200 K posturi neocupate, primul care a inlocuit mafia din Bucuresti cu mafia securista din Prahova, telectual de marca, Fat Frumos nascut din praful vulcanic de Buzau, mare mason scotian, salvatorul copiilor.

    Acest Ciolacu, mare ganditor, vrea performanta intr-un sistem politizat, infectat cu hoti si prosti care au carnet de partid :)).

  3. Domnul Ciolacu descopera ce trebuia sa faca si nu a facut. Anu a fost la guvernare si inainte de a fi prim-ministru? Nu a avut ministerul muncii? Cine l-a oprit sa mareasca salariile din invatamant?
    Vorbeste de performanta probabil gandindu-se la membrii PSD care ocupa diverse functii in invatamant, ca in rest este imposibil de cuantificat acest lucru. Un profesor de la tara care isi tine copii departe de abandonul scolar este dupa mine mai performant decat un profesor la un colegiu national, care are elevi intrati cu medii peste 9 dar nu iau toti BAC-ul…
    Vorbeste ca sa nu taca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu nu înțelege de ce a demisionat de la Educație, în plin scandal de plagiat: Propria demisie e „nedreaptă, generată de către cei care înțeleg mult prea puțin specificul învățământului superior”

Rectorul Sorin Cîmpeanu spune că propria demisie de la șefia Ministerului Educației este „nedreaptă”. Afirmația vine la 4 zile după ce Cîmpeanu a anunțat că a demisionat „din proprie inițiativă”,…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Naţională 2024. Profesorii asistenţi scanează lucrarea cu numele la vedere în prezenţa elevilor / Ce se întâmplă dacă nu este scanată corect sau scrisul este foarte mic?

La simularea pentru Evaluarea Națională 2024, care începe pe 5 februarie, în premieră, toate lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată. Profesorii asistenţi scanează lucrarea în…
Vezi articolul

Vaccinarea colectivă a elevilor a început la Colegiul „Mihai Eminescu” din Botoșani. „Se apropie examenele naționale și copiii trebuie să fie pregătiți, trebuie să se protejeze pe ei și să fie prezenți la examen” – directorul Colegiului

Zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au fost vaccinaţi, marţi, împotriva COVID-19, în cadrul cabinetului medical al unităţii de învăţământ, relatează Agerpres. Elevii…
Vezi articolul