Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest și consilier onorific al premierului Ciucă: Voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii / Cu o oră înainte de ședința de Guvern în care a fost aprobată legea educației, ministrul Finanțelor împreună cu alții au scos capitolul de salarizare unde salariul minim trebuia să fie mediu brut pe economie. Dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer și se știa acest lucru

2.972 de vizualizări
Foto: UVT
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, lider PNL și consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, susține revendicările profesorilor în această grevă generală declanșată în sistemul de învățământ. Pirtea a declarat într-o emisiune la TVR că „dacă pentru învățământ nu este o soluție, atunci nu văd pentru ce ar fi o soluție“. Acesta a explicat cum toate aceste solicitări ale sindicatelor, pe plan salarial, au fost prinse de fapt în legile Educației, iar „ministrul Finanțelor (PSD) împreună cu alții“ au scos capitolul de salarizare cu o oră înaintea ședinței de Guvern în care proiectul de lege a fost aprobat.

Acesta a relatat cum „toate celelalte măsuri prinse în legea educației, în proiectul legii educației, plecau de la un fundament esențial – finanțarea să fie pe măsură – salariul minim în educație să fie mediu brut pe economie și toate celelalte teze și proiecte în cadrul legii erau sustenabile plecând de la această piatră de temelie, dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer. Și trebuia să se știe acest lucru și acest lucru trebuie să se întâmple“.

Edupedu.ro a scris pe 29 martie cum a fost scoasă salarizarea din Legea Educației, iar la momentul respectiv promisiunea a fost că acel capitol se va regăsi în viitoarea lege a salarizării. Ligia Deca spunea că măsura a fost „agreată“ cu reprezentanții sindicatelor, lucru infirmat vehement de aceștia. Și mai spunea ministra Educației că „este mai puțin important unde se află această prevedere“.

Revenind la Marilen Pirtea, acesta a mai spus că cei mai buni absolvenți de la facultățile care ar trebui să formeze profesori, nu ajung să se angajeze în învățământ din cauza salarizării slabe și a unui statut social care este „diluat“.

Declarația rectorului Marilen Pirtea:

„Înainte de toate, cu siguranță voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii, pentru un învățământ de calitate, care nu se poate face fără profesori de calitate. Investim destul de mult în zona de infrastructură, logistică, digitalizare, dar un învățământ fără dascăli de calitate nu se va putea face. Dacă dorim o România educată, cu siguranță de aici trebuie plecat. Nu cred în teza pierderii capului ca soluție, pentru că problema nu este a liderilor de sindicat. Liderii din sindicat au un în spate corp profesoral și nu doar membri de sindicat. Cred că se va găsi o soluție în cadrul negocierilor. Dacă să stăm la masă, cu siguranță va trebui să existe o soluție pentru învățământ. Dacă pentru învățământ nu este o soluție, atunci nu văd pentru ce ar fi o soluție.

Vreau să spun doar că în contextul acesta, în legea educației, în proiectul legii educației a fost prins acest capitol de salarizare și așa cum am spus, arată bine. Înainte de ședința de guvern cu o oră, Ministrul Finanțelor împreună cu alții au întârziat ședința cu o oră, tocmai pentru a scoate acest capitol de salarizare. Toate celelalte măsuri prinse în legea educației, în proiectul legii educației plecau de la un fundament, esențiale fiind finanțarea, să fie pe măsură. Salariul minim în educație să fie mediu brut pe economie și toate celelalte teze și proiecte în cadrul legii erau sustenabile plecând de la această piatră de temelie. Dacă eliminăm această perioadă temelie, restul rămâne suspendat în aer. Și trebuia să se știe acest lucru și acest lucru trebuie să se întâmple.

Pentru că aud voci care încearcă să îmvinovățească corpul profesoral. Nu cred că se va pune problema de înghețare a anului, niciodată nu s-a întâmplat așa ceva și să se solidarizeze cu cei care vin să spună că „săracii copiii, săracii părinți“ și alte lucruri. Da, dar și profesorii sunt și ei părinți, pe de o parte, iar pe de altă parte nu putem să avem aprecieri față de un corp profesoral activ, care în momentul acesta nu are un statut social foarte bine consolidat în societate, un statut financiar bine consolidat în societate. Pentru că vă spun ca și rector al unei universități comprehensive, care are facultăți cu profil didactico-pedagogic, care trebuie să scoată profesori. Ei bine, cei mai buni absolvenți ai acestor facultăți nu se îndreaptă spre învățământ. Că e preuniversitar, ca e universar. Pentru că, repet, finanțarea este redusă, statutul social al dascălului este unul, să spunem, diluat. Și absolvenții, cei cu mediile cele mai mici de absolvire, merg pe această zonă.

Și atunci, e un cerc vicios. Nu putem, atâta timp cât nu vom duce în învățământ cei mai buni absolvenți ai acestor facultăți didactico-pedagogice, nu vom putea avea rezultate. Momentan, noi introducem în sistemul de educație, să spunem, nu cei mai buni absolvenți de la aceste facultăți“.


1 comment
  1. Mai avem si oameni curajosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susțint de BCR

VIDEO Ministrul Daniel David, la evenimentul de lansare a platformei Life-lab.ro cu instrumente didactice transdisciplinare: Miza în final nu este câte discipline și câte ore, ci trebuie să dăm atâtea discipline și atâtea ore câte trebuie pentru a transfera corect acele competențe / Concurs pentru profesori

Platforma Life-Lab.ro, un spațiu digital dedicat profesorilor care doresc să integreze educația financiară în lecțiile lor, indiferent de disciplina predată, a fost lansată recent în prezența ministrului Educației și Cercetării,…
Vezi articolul

Elevii nu au primit bursele școlare pe 15 noiembrie în cel puțin zeci de localități din țară, potrivit răspunsurilor primite de la ei sau de la părinți / Data plății obligatorii a burselor este de 15 a lunii, pentru luna anterioară

Bursele elevilor întârzie din nou în cel puțin câteva zeci de localități din țară, potrivit răspunsurile transmise de elevi și părinți pe pagina EduPedu.ro, la un chestionar făcut la o…
Vezi articolul

Trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, așa cum prevede ordonanța Guvernului, ar bulversa sistemul de învățământ și ar crea premise pentru numiri în funcții pe criterii politice, atrage atenția Federația Părinților, deși toate numirile în inspectorate sunt politice de cel puțin 2 ani

Trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, așa cum prevede ordonanța Guvernului, ar bulversa sistemul de învățământ și ar pune piedici reformelor pe noua lege a Educației, atrage atenția Federația Națională…
Vezi articolul