Marius Nistor, lider sindical: Există riscul de disponibilizări. Dispar în funcție de școală de la 2 norme până la 5 – 6 norme

8.843 de vizualizări
Foto: Radu Tuta – AGERPRES Foto
Liderul sindical Marius Nistor a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că toate măsurile din pachetul fiscal, „toate aceste elemente cumulate vor conduce până la urmă și la situația în care există riscul de disponibilizări. Dispar în funcție de școală de la 2 norme până la 5 – 6 norme”. Vineri, 4 iulie, la ora 12, a avut loc întâlnirea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social la Palatul Victoria, pe tema pachetului de măsuri fiscale, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.

Liderii de sindicat s-au întâlnit azi cu premierul în Comitetul Național Tripartit prezidat de premierul României pentru a discuta despre pachetul de măsuri fiscale care afectează și Educația.

La rândul său, liderul FSLI, Simion Hăncescu, a spus că reprezentanții din educație au încercat să îl convingă pe premier că „cel puțin măsura creșterii norme didactice este iresponsabilă, este cinică și va bulversa un întreg sistem, repet, pentru o miză financiară nesemnificativă”.

Liderul sindical Marius Nistor a subliniat că „toate aceste elemente cumulate vor conduce până la urmă și la situația în care există riscul de disponibilizări. Dispar în funcție de școală de la 2 norme până la 5 – 6 norme”.

Amintim, ministrul Educației, Daniel David, a spus că „în Educație nimeni nu este dat afară”, în cadrul conferinței de presă de joi. Conform estimărilor de la Ministerul Educației vor fi „14.000 de norme libere”, a adăugat el, după decizia de creștere a normei didactice cu două ore.

Redăm din declarațiile liderului sindical Marius Nistor:

„Vă spun care ar putea fi efectele atât la nivel general cat și la nivel particular în sistemul de învățământ preuniversitar.

Acum se pune următoarea problemă: Avem un premier, cu imagine foarte bună, un bun administrator care are șanse foarte mari să reformeze România, să facă tot ceea ce depinde de el să dispară toate sinecurile politice, să fie modernizat sistemul de salarizare, să dispară beneficiile nesimțite și alte lucruri asemănătoare.

I-am atras premierului atenția astăzi că domnia sa ocupa această funcție într-o perioadă în care România este profund dezbinată după alegerile care au avut loc anul trecut și anul acesta România este împărțită în două și nu este suficient.

Imediat după ce au început negocierile pentru funcțiile din viitorul Guvern și pe pachetul de măsuri reformiste, de austeritate în realitate, pentru diminuarea deficitului bugetar, am constatat că de fapt se crează noi metode de scindare în rândul societății.

Prin glasul unor specialiști și a unor voci de pe rețele de socializare instigam pe cei care lucrează în mediul privat împotriva celor din mediul bugetar pe cei din educație împotriva funcționarilor publici… lucru cel mai grav este că în momentul de față a început să apară sentimentul de ură pentru că modul în care este prezentat acest pachet de măsuri care mai apoi se repercutează asupra majorității sistemului bugetar pentru că există și excepții determină în societate o reacție total negativă.

«Din cauza voastră celor din învățământ noi vom fi sancționați prin faptul că crește TVA-ul sau vor fi luate alte măsuri care ne vor afecta direct pentru că voiați creșteri salariale în 2023, de asta crescut deficitul în momentul de față și n-am mai fost decât un pas ca să apară afirmații de genul celor din 2023 că atunci ar fi beneficii nesimțite și nemeritate de colegii noștri». Stau și mă gândesc cu groază la marșul demnității.

Trebuie să îl credem pe cel care vine în fața noastră și încerc să suport niște măsuri de austeritate care ne-ar permite să ieșim din această situație de impas.

Și cum aș putea să cred atâta timp cât acest pachet de măsuri atâta vreme acest act normativ nu a fost dezbătut în mod transparent prin dialog social cu federațiile sindicale?

Este inadmisibil că acest guvern să înainteze un proiect în regim de maximă urgență, să nu fie timp să studiezi impactul acestor măsuri, neavând de fapt impact calculat, neavând nevoie nici de fapte avizul favorabil sau nefavorabil ci doar să bifeze că au trimis acest proiect spre avizare.

În cine trebuie să cred, de ce nu ne ducem cu acele măsuri care erau așteptate de oameni. Ai primit un vot ca să elimini aceste inechități: în loc să începi cu pensiile nesimțite și cu pensiile speciale încep cu marea masă. Pentru că ei pot să suporte oricând pot să iasă în grevă poți să protesteze, guvernul e surd și mut la așa ceva.

Prin astfel de măsuri ceea ce fac ei este să aducă sistemul de educație în colaps. Vă imaginați că acel articol din lege care prevede că trebuie să beneficiem de 15 la sută din bugetul general consolidat va fi aplicat vreodată?

I-am spus domnului prim-ministru următorul lucru: haideți să vedem care este contribuția educație la reducerea deficitului bugetar și plecăm exact cu aprobările din legea 198.

Au prorogat înființarea Centrului Național pentru educație Incluzivă și a camerelor resurse. Avem copii cu CES și vrem integrarea lor în învățământul de masă, dar nu mai avem bani.

Programul masă sănătoasă, pentru că avem nevoie de copii sănătoși. Nu mai avem bani, nu se poate. Bine că au pentru indemnizații la Curtea Constituțională.

Reorganizarea inspectoratelor și Aracip. Ați mai auzit ceva de reorganizare, mai auzim ceva de organizarea CJRAE? Nu se va întâmpla așa ceva, nu se poate.

Prima de instalare pentru tineri care vor să intre în sistemul de învățământ în rural de la cinci salarii brute l-a dus la un singur punct dragi studenți veniți să învățați copiii din învățământul preuniversitar e ușa deschisă.

Vouchere educaționale pentru preșcolari și școlari și elevii cu CES, finanțele programul școală după școală. Știți ceva însemna școală după școală să-l țin pe copil și pe profesor de la 8:00 până la 18:00 pe post de bună pentru că părinții au treabă. Pe lângă faptul că din cauza resurselor și lipsa lor lor mă duc să fac curățenie și în școală acum o să fiu si bona, Ca profesor.

Toate aceste elemente cumulate vor conduce până la urmă și la situația în care există riscul de disponibilizări. Dispar în funcție de școală de la două norme până la 5 – 6 norme.

Pe termen lung vom avea două fenomene foarte grave. Învățământul va intra în colaps, nu vom mai avea resurse umane, vom avea mari probleme pe linia aceasta, vor fi mari probleme în a asigura cadre didactice în fața elevilor în sălile de clasă începând cu 8 septembrie.

A cui va fi responsabilitatea, cine va răspunde pentru ceea ce va fi din 8 septembrie în școlile din România?

Eu nu am întâlnit niciodată pe cineva care să răspundă pentru decizii politice și economice greșit luate. Nimeni nu a răspuns.

La 1 septembrie vor veni toți și vor fi suficient de bine informați pentru a reacționa.

Odată și odată fiecare va plăti pentru ceea ce face. Dacă lovești în educație lovești în primul și în primul rând pentru interesul acestei țări, în viitorul acestei țări, în viitorul copiilor.

Nu are nicio legătură semnarea contractului colectiv de muncă cu greva generală.

În conformitate cu legea dialogului social avem dreptul de a declanșa în grevă generală pe politicile sociale ale Guvernului României pentru că repet nu vorbim doar de acele măsuri care vizează punctual sistemul de educație, sunt și acele măsuri care ne vizează pe toți, singura restricție este cea pe care o va stabili până la urmă referendumul atunci când vom aduna semnăturile colegilor noștri.

Ei sunt singurii care vor putea să decidă dacă va fi sau nu grevă generală.

Vom protesta, vom avea colegi alături de noi, s-ar putea să nu avem un început de an școlar așa cum ne-am fi dorit toți în sălile de clasă fericiți cu un guvern care să investească în educație, cu cadre didactice eficiente.

L-am invitat astăzi pe premier să vină să asiste la oră într-o sală de clasă cu efective majorate unde sunt mai mulți copii cu CES. Îl așteptăm.

Dragi colegi, în spatele premierului este un Guvern și majoritatea parlamentară. O majoritate parlamentară cu interese foarte clare, o majoritate parlamentară formate din partide politice care sunt foarte bine finanțate din bani de la bugetul de stat, partide care controlează foarte bine ceea ce se întâmplă în spațiul online.

Noi nu vă avem decât pe dumneavoastră și atât, nimic altceva.

Lăsați teama deoparte. Uitați orice disensiune există la nivelul de unitate școlară. Nu mergeți pe ideea că doar unii vor fi afectați de creșterea norme didactice și alții nu. Nu mergeți cu ideea că unii nu sunt cadre didactice și nu vor fi afectați. Sunt acele măsuri care vor crea efecte asupra tuturor.

Vor crește facturile la energie pe care va trebui să le plătim, va crește TVA-ul pe care îl vom găsi în prețurile produselor din toate magazinele, va fi acea creșterea a acizelor pe care o vom recunoaște la pompă atunci când vom luă, benzină și motorină.

Vom constata că nu numai că acest guvern ne va scădea veniturile, acest guvern va scădea salariile.

Singura soluție constituțională este libertatea de exprimare, nu te lăsa manipulat, nu te lăsa indus în eroare, dușmanii tăi nu sunt aici, dușmanii tăi sunt cei care au luat deciziile.

Sindicatul nu înseamnă un lider, sindicatul înseamnă fiecare membru – totalitatea membrilor de sindicat. Cuvântul tău contează, șansă este să reacționezi fără teamă și cu curaj”.

Știre în curs de actualizare.


7 comments
  1. dragilor! este foarte simplu: daca nu a fost bine așa cat ne.am implicat atât cât suflet am oferit pentru nimicul de bani și umilință totala ce nu s-a oferit, vin face doar atât: fiecare, acolo unde este, va oferi cu 15% mai puțin, pur și simplu.

    dacă simți că o societate întreaga te urăște, de ce ți ai rupe din suflet pentru ei, toți?

    nu mai bine sa nu?

    ii vedem cat de mult se bucură pentru raul noștru!

  2. Da, profesori care sunt membri de sindicat, care rămân fără job și pentru care nu ai ridicat un deget!!!

  3. „În Educație nimeni nu este dat afară”, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, în conferința de presă de joi. Conform estimărilor de la Ministerul Educației vor fi „14.000 de norme libere”, a adăugat el, după decizia de creștere a normei didactice cu două ore.„
    Daniel David

  4. Ce risc, bah, nene? In scoala mea nu este macar o ora in plus. Sunt doar 3 oameni pe 3 norme de 18 ore. De unde sa mai scoatem 14 ore? Cei doi colegi ai mei erau cu 16 ore. De unde?? Porniti odata greva, dati in judecata, faceti ceva sa ajutati, nu stati cu mainile in san. E de noaptea mintii aceasta modificare.

    1. Greva trebuia pornita acum o luna cand au tinut secreta negocierea, acum nu te baga nimeni in seama. Acum nu mai vorbeste nimeni de 40 ore pentru ca vom munci mai mult.
      Probabil nu vom rezolva nimic nici cu greva de la inceput de an scolar. Singura sansa este la sfarsit de an scolar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
repartizare liceu 2020

Monica Anisie, despre rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Trebuie ca noi, profesorii, să-i susținem acum pe acești elevi care nu au reușit să obțină o notă foarte bună. Dacă noi îi blamăm, am pierdut acel copil

Monica Anisie, fost ministru al Educației, a declarat, în legătură cu rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că „rolul nostru, al profesorilor, este să venim și să îmbunătățim, să…
Vezi articolul

Ce fac cei 701 elevi și 115 profesori izolați la domiciliu din cauza coronavirusului. Nu au voie să primească vizite, alimentele le sunt lăsate la intrarea în casă de rude sau prieteni, elevii primesc scutire, iar profesorii, concediu medical 75% din baza de calcul

Persoanele izolate la domiciliu în cadrul măsurilor de limitare a efectelor coronavirusului, printre care sunt și 701 elevi și 115 profesori, potrivit Ministerului Educației, trebuie să respecte anumite reguli de…
Vezi articolul

Radu Gologan: Un profesor, în ziua de astăzi, nu are timp să își facă teste pentru copii care să se potrivească, pentru că trebuie toată ziua să facă hârtii / „Profesorii foarte buni sunt tot mai puțini”, spune vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh

Profesorul Radu Gologan a declarat, la TVR Info, că un cadru didactic de matematică, în ziua de azi, „nu are timp să pregătească suficient, să discute problemele învățământului matematic, să…
Vezi articolul