„Astfel de măsuri care să lovească atât de puternic în învățământul preuniversitar nu au fost luate de niciun ministru al educației, până acum”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Observator News, pe 23 ianuarie.
„Colegii vor trebui să-și completeze catedrele în localități care se află la 30, 40, 50 de kilometri de distanță de localitatea de domiciliu și atunci unii vor prefera să renunțe la niște ore din norma didactică de predare”, a susținut Marius Nistor.
Declarația a fost data în contextul în care în această perioadă are loc încadrarea profesorilor, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.
Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.
Un alt factor care va influența numărul claselor de liceu și norma didactică este faptul că „sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim”, conform secretarului de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.
Sindicatele profesorilor amenință cu proteste, dacă nu vor fi abrogate măsurile din Legea Bolojan
Primim semnale alarmante din întreaga țară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu și liceu. Peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă, au transmis sindicatele pe 21 ianuarie.
Ministerul Educației va monitoriza constituirea claselor, spun sindicatele după ce s-au întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Educației
Ministerul Educației va monitoriza aplicarea corectă a prevederilor legale privind constituirea claselor, inclusiv integrarea elevilor cu CES, a spus liderul FSLI, Simion Hăncescu, după întâlnirea sindicatelor cu reprezentanții Ministerului de pe 22 ianuarie.
Probleme semnalate la liceele tehnologice
Posibile probleme cu încadrarea profesorilor calificați la liceele tehnologice, ca urmare a aplicării noilor planuri-cadru, a avertizat liderul sindical Iolanda Cătinean: Evident că vor fi afectate normele didactice
„Este un haos total în școli”, spun liderii sindicali
Marius Lobază: Până în 22 ianuarie trebuie făcute încadrările pentru anul următor, iar până în 30 ianuarie planul de școlarizare. Degeaba faci tu încadrarea dacă după aceea pierzi clasele. Au pus carul înaintea boilor
14 comments
De ce sunteți nemulțumiți,nu înțelegem? Spuneți că din 1990 până acum elevii au avut multe ore la disciplinele de cultura generala,ați avut catedre in scoli fara sa faceți naveta,dar rezultatele elevilor sunt foarte proaste,de fapt ce cereți să vă fie vouă profesorilor bine ,cu ore multe ,aproape de casa,că oricum pentru elevi acest confort al profesorilor nu s a simtit.Elevii nu au cultura generala,nu au educatie,nu promovează bacul,60% sunt analfabeți funcționali.
Din păr de câine nu faci ciur de mătase, madam.
Sunt curios cum se va face repartizarea la liceu anul viitor, în condițiile actuale. Până acum, elevii de clasa a VIII-a care nu participau la Evaluarea Națională sau care obțineau note foarte mici, 1–4, nu mai intrau în repartizarea computerizată. Își depuneau dosarele direct la unități de învățământ și mergeau, de regulă, către școala profesională.
Acum, școala profesională a fost desființată, iar oferta este alcătuită exclusiv din clase de liceu. În acest context, apar mai multe întrebări legitime: cum vor participa la repartizarea computerizată elevii care nu au note la Evaluarea Națională pentru că nu au susținut examenul? Ce se va întâmpla cu cei care obțin note de 1, 2, 3 sau 4? Pe ce criterii vor fi repartizați? Unde vor ajunge acești elevi? Vor putea să își exprime opțiuni din lista de licee și să participe efectiv la repartizarea computerizată?
Cred că este nevoie de clarificări publice din partea Ministerului Educației, pentru că situația nu este una marginală și afectează atât elevii, cât și școlile. Ar fi util ca Edupedu să abordeze acest subiect într-un articol dedicat și să solicite explicații oficiale privind modul concret de repartizare a acestor elevi în anul școlar următor.
Vă înșelați, toți elevii care participau la Evaluarea națională intrau la repartizarea computerizată, indiferent de notă. Tragic, dar sunt elevi la liceele teoretice intrați cu 1,50. Problemă va fi, într-adevăr, cu cei care nu vor participa la evaluare. Ei mergeau la profesională.
foarte bine,sa se predea la 30,40,50 km pentru completarea normei,sa se comaseze scoli,sa dispara 30%din profesori,sa se faca norma 24 de ore,sa se taie norma de hrana,etc
suportati 3 ani si apoi puneti stampila unde trebuie
voi ati votat ce aveti azi
asa meritati
nu asteptati ajutor de la sindicate ca aia sunt pe mana cu guvernul
Chiar așa! Îmi aduc aminte când niște „duamne” afirmau fericite, după alegerile din mai 2025, că intelectualii au votat cu „actualul”. Ce să zic…Telectual la telectual trage. Probabil cele fericite erau beneficiare de gradații de NEmerit pe adeverințe false și plimbări prin proiecte inutile social dar bănoase financiar, timp în care luau și salarii si bani pe plimbare aiurea cu elevii cu note de 2, plimbați prin Europa, ca răsplată a lenei
Astia nu realizeaza ca noi, cei afectati, miile, nu le mai dam cotizatia? Sunt prosti sau se fac? Am cerut ceva sa se faca ACUM. Nu e de amanat. Gem scolile de restrangeri si completari. Faceti mai repede ceva. Eu din septembrie nu mai am post. Ce fac? Cine ma angajeaza la 53 de ani? Predau germana in 4 licee si nu mai am ore destule. Unde sa ma duc???
peste 3 ani cand va duceti la vot sa simtiti ce votati,peste 90%din profesori au votat cu Nik,cel care dadea scris in fata tarii ca nu creste tva iar prima masura la noul guvern a fost fix asta.
la fel ca si la profesori….tot ce a spus ca va face in bine de fapt a facut invers,in rau.
ca atare ,ciocul mic,scapa fiecare cum poate,joc de glezne 3 ani,si puneti stampila unde trebuie data viitoare
Ce demersuri au facut liderii de sindicat cand inca nu era nimic legiferat?
Era evident inca de acum un an, cand s-au pus in „dezbatere publica” planurile-cadru noi, ca va urma o catastrofa in randul cadrelor didactice care predau discipline generale la liceu.
De exemplu intr-un colegiu tehnic mare, cu 6 titulari la matematica, pana la intrarea deplina a planurilor-cadru noi, in fiecare an va intra in restrangere cate o norma.
In schimb se mareste fara discernamant numarul de ore la discipline tehnologice, fara a avea cadre didactice calificate suficiente sau fara baza materiala.
Unde, cand si cu ce fac 12 clase de a 9-a cate 5 saptamani de pregatire practica, in conditiile in care nu sunt profesori, nu sunt spatii si mai sunt si celelalte clase care au practica
Daca dna ministru Ecaterina Andronescu i-a facut pe toti liceeni, indiferent de media de la evaluarea din clasa a 8-a, acum sinistrul Daniel David transforma 60-65% din absolventii de clasa a 8-a in „profesionali”, cu planuri-cadru diminuate la xultura generala si cu sanse asimptotice catre zero de accedere si absolvire a studiilor universitare
La colegiile tehnice si liceele tehnologice, numarul de elevi creste de la 24 la 28 de elevi, deci mai grav decat la teoretice.
Nu exista disciplina de cultura generala fara probleme de incadrare. In cele mai multe cazuri sunt restrangeri, rar completari de norma sau mult mai rar preluare de ore conform cu a doua specializare.
Cat cinism au toti vorbitorii din minister si inspectorate cand declara ca e „posibil” sa apara probleme.
Cand la romana si matematica dispar 40% din ore la clasa a IX-a, la a doua limba straina dispar mai mult de 50% din ore, cand disciplinele cu cate 1 ora pe saptamana pierd cate 16% din ore este evident ca vor fi disponibilizari.
Este un cataclism. Este cea mai odioasă crimă îndreptată împotriva sistemului educațional. Este iresponsabilă, este ilegitimă, neavând în spate un singur vot popular, este cretină, generând efecte negative pentru zeci de ani de acum înainte.
Așa, și voi cei din vârful sindicatului ce faceți? Că noi v-am spus în chestionarul ăla că vrem GREVĂ ACUM.
Astea nu sunt măsuri; ce se întâmplă acum e distrugerea școlii românești!