Marți, 5 octombrie, zi liberă de la școală și grădiniță pentru profesori și elevi cu ocazia Zilei Educației

4.478 de vizualizări
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com
Elevii, profesorii și restul angajaților din sistemul de Educație vor avea o zi liberă marți, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației. Ziua liberă de la școală tocmai de Ziua Educației este prevăzută de contractul colectiv de muncă.

Articolul 3 din Ordinul nr. 3243/2021 din 5 februarie 2021 privind structura anului şcolar 2021 – 2022 prevede că „În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

În contractul colectiv de muncă pe 2021, la articolul 28, alineatul 4, sunt enumerate zilele nelucrătoare:

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”). 


3 comments
  1. Daca este zi libera de ce unii profesori isi permit sa ceara copiilor sa faca ore online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii nu vor fi testați antiCovid nici săptămâna viitoare. Raed Arafat: Din păcate, achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată de către una din firmele participante. Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanțe

Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat în briefing de presă în derulare la Guvern. „Din păcate, am fost…
Vezi articolul